„Din culisele cinematografiei“. Povestea incredibilă a ultimului film românesc care a depăşit „milionul de spectatori“ şi a avut încasări mai mari ca „Titanic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jean Constantin şi Stela Popescu
Jean Constantin şi Stela Popescu

„A doua cădere a Constantinopolului“, comedia regizată de Mircea Mureşan, care a avut premiera la 6 ianuarie 1994, a atras mai mulţi plătitori de bilete în cinematografele româneşti decât „Titanic“. Mureşan a fost totodată primul cineast care a fructificat potenţialul cuplului Stela Popescu - Alexandru Arşinel, care făcea deja furori pe scena Teatrului de Revistă.

Una dintre cele mai iubite artiste ale scenei româneşti, Stela Popescu, s-a stins din viaţă la 23 noiembrie, cu o lună înainte de a împlini 82 de ani. Relaţia strălucitei reprezentante a teatrului de revistă cu filmul a fost însă una puţin ingrată. Săracă. Vitregă. Deşi cariera sa pe marele ecran s-a întins pe durata a şase decenii, regizorii şi scenariştii nu i-au oferit decât foarte rar roluri pe măsura talentului său. A debutat în filmul lui Andrei Călăraşu, „Alo?... Aţi greşit numărul!“ (1958), iar pelicula lui Jesús del Cerro, „Mamaia“ (2013) a reprezentat ultima sa apariţie într-un lungmetraj.

„Stelei nu i s-au arătat farmecele fotogenice (ci poate, mai curând, detaliile nefotogenice), nu i s-au exploatat virtuţile artistice, temperamentul, surâsul, acel «nu ştiu ce», care o face inegalabilă. A venit totuşi ceasul, tovarăşi, să o exploatăm mai ca lumea. Exploataţi-o tovarăşi cineaşti, exploataţi-o pe Stela Popescu: în interesul comun, al ei, al naţiei şi poate mai ales al dumneavoastră“, remarca cronicara Sanda Faur încă din februarie 1972, în paginile revistei „Cinema“.

„A închiriat aparatura cea mai ieftină, rablagită“

Mircea Mureşan, regizorul secund al filmului „Alo?...Aţi greşit numărul!“, i-a oferit apoi Stelei Popescu ocazia de a-şi trece în palmares o partitură consistentă în ultimul mare succes de public al cinematografiei autohtone, „A doua cădere a Constantinopolului“. Filmul care a avut premiera la 6 ianuarie 1994 a vândut nu mai puţin de 1.319.161 de bilete în cinematografe, fiind ultima producţie românească care a depăşit borna milionului de spectatori. Comparativ, în acelaşi an, „Crucea de piatră - Ultimul bordel“ (regia Andrei Blaier) a vândut 375.412 de bilete, „Această lehamite“ (regia Mircea Daneliuc) a adunat 153.342 de spectatori, „Oglinda - Începutul adevărului“ (regia Sergiu Nicolaescu) a avut 92.871 de spectatori, iar „Pepe şi Fifi“ (regia Dan Piţa) a strâns doar 62.854 de plătitori de bilete. „Filmul a fost un proiect propriu, gândit în mod special pentru marii noştri actori de comedie, Jean Constantin, Dem Rădulescu, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, care formau deja un cuplu sudat de pe scena revistei. Aveam pe retină şi perechea de tineri în mare vogă, Loredana Groza şi Aurelian Temişan. Subiectul era inspirat din atmosfera de mici afaceri cu turcii din anii aceia. Un du-te vino de mărfuri ieftine, de tarabă, între Istanbul şi Bucureşti“, şi-a reamintit Mircea Mureşan. 

După ce a schiţat subiectul, regizorul a apelat la Octavian Sava, vechi autor de texte umoristice, pentru a-l mai „şlefui“. A urmat apoi goana după producători: „Pe la studiourile de stat primeam replica stas: «Vino cu scenariul». La Sergiu (n.r: Nicolaescu) nici n-am încercat. Dacă nu exista rol pentru el, n-avea rost. Din vorbă-n vorbă, Sava şi cu prietena lui, Ada, au momit un israelian repatriat, Ami Simon, să se lanseze şi în producţia de filme. A intrat în afacere cu 120.000 de dolari. Un deviz inimaginabil de mic, dar până la urmă am reuşit să facem filmul cu 130.000. Cornel Diaconu, operatorul-regizor, înscrisese şi el o firmă de producţie, «Aldaco». A închiriat aparatura cea mai ieftină, rablagită, de la Studioul Cinematografic al Armatei. Actorii s-au mulţumit cu gajuri mici, eu la fel. Ne-am mutat cu toţii la Venus. Am avut o cazare mizerabilă, dar ieftină, am mâncat la cantină, dar am filmat foarte repede şi am reuşit să ne încadrăm în buget, fără niciun leu primit de la statul român. Pentru filmarea de la Istanbul am primit o sponsorizare de la actorul Hamdi Cerchez, care se lansase în afaceri cu fier-beton în Turcia“, a povestit Mircea Mureşan. Distribuţia a mai inclus şi alte nume consacrate, precum Rodica Mureşan, Alexandru Bindea, dar şi regizorul Geo Saizescu, care a bifat o scurtă apariţie ca actor.

„Domnu’ Mircea, încă un film ca ăsta şi ne-am făcut oameni!“

„La premiera care a avut loc de Bobotează s-a petrecut un miracol. Sala de la «Patria» se umpluse mult peste capacitatea celor 1.100 de locuri pe scaune, lumea s-a înghesuit pe culoare, mulţi stăteau chiar turceşte pe podea. Pentru că afară rămăsese multă lume, s-a reluat filmul şi la orele 21.00, apoi la 23.00 şi la 1.00 noaptea. A doua zi, coada se întindea de la «Patria» la «Scala», pe patru rânduri. Acolo rula «Basic Instinct», dar nu aştepta nimeni la casă. Un bilet costa 500 de lei, dar bişniţarii deja cereau mia. Coadă şi la ei! Unul m-a recunoscut şi chiar mi-a zis: «Domnu’ Mircea, încă un film ca ăsta şi ne-am făcut oameni!» Şi în această manieră a rulat timp de trei săptămâni la  «Patria». Cred că mai mergea! În orice caz, Ami Simon şi-a recuperat integral investiţia, chiar dacă «România-Film» l-a cam tras în piept. Negociaseră un procent de 27% din încasări, iar ei raportau gradul de ocupare al sălii de 75%...“, a povestit venerabilul cineast, care a împlinit 89 de ani pe 11 noiembrie.

Ismail, strănepotul eroului din „Toate pânzele sus“

Mircea Mureşan a vrut să profite de succesul peliculei „A doua cădere a Constantinopolului“ şi a scris imediat o continuare, „Sexy Harem Ada-Kaleh, un local deocheat“. „Mi-am imaginat că Ismail, personajul principal din «A doua cădere a Constantinopolului», strănepot al celui din «Toate pânzele sus» era originar din insula Ada-Kaleh, unde, tânar fiind, a avut o mare dragoste, din care s-a născut un băiat, de care nu mai ştie nimic. Odată cu dispariţia insulei el s-a refugiat la Istanbul, dar s-a întors după 1990 în ţară, unde a deschis un local, împreună cu prietenii săi. Fiul îşi recunoaşte tatăl la televizor, unde acesta participa la emisiunea «Români fericiţi», şi se hotărăşte să-l caute. Aveam speranţa să realizez filmul cât mai repede, ca să prind coada din cinematografe, după ce «încălzisem» atmosfera cu «Constantinopolul». Scenariul i-a interesat pe cei de la RoFilm, studio de stat, care m-au convins să renunţ la ideea de producţie independentă“, şi-a amintit regizorul. Pe lângă actorii din filmul precedent, Jean Constantin, Stela Popescu, Alexandru Arşinel şi Rodica Mureşan, au fost cooptaţi în proiect şi Ileana Stana Ionescu, Mişu Fotino, Tamara Buciuceanu, Ştefan Bănică Jr.şi Rona Hartner. Filmările au început în vara anului 1998, dar „Sexy Harem Ada-Kaleh“ a ajuns în cinematografe abia la 19 octombrie 2001, întârzierea fiind cauzată de un conflict între formaţia Holograf, care realizase muzica filmului, şi directorul RoFilm, Mihai Surcel. Soluţia salvatoare a venit abia după doi ani de la finalizarea filmului, Centrul Naţional al Cinematografiei implicându-se pentru a aplana conflictul şi achitând, în locul RoFilm, contractele neonorate de către societate.

Au fost parteneri în „Astă seară dansăm în familie“

Mircea Mureşan şi Stela Popescu au colaborat şi din postura de actori, în filmul lui Geo Saizescu, „Astă seară dansăm în familie“, după un scenariu de Ion Băieşu, lansat pe marile ecrane la 15 aprilie 1972. 

image

Astfel rolul Stelei, o tânără doamnă „nefericită“ în căsnicie, a fost interpretat de Stela Popescu, iar Mircea Mureşan era soţul ei, „bruta“. „Eu şi Geo Saizescu vroiam de mult să facem o comedie împreună. Ne chinuia mereu gândul că hazul nostru s-ar potrivi şi că de aici ar putea să iasă ceva, Mai întâi ziceam să facem ceva după «Tanţa şi Costel», dar cineva din cinematografie a zis că «nu e cazul, chestia e cunoscută, vrern ceva nou». Şi atunci Geo a propus să facem ceva despre nişte escroci sentimentali, citise el un caz relatat în «Scânteia» şi credea că de aici se poate porni. Vreme de câteva luni am chinuit nişte proiecte de subiect, apoi ne-am pus pe adunat tipuri şi gaguri. Vroiam să ne apucăm de scris, dar nu ştiam cum se va termina filmul. Scrierea scenariului a fost o plăcere pentru mine. Geo Saizescu e, în viaţa lui particulară, un mare actor. În fiecare zi, înainte de a ne apuca de scris, el juca în faţa mea scena respectivă, iar eu mă prăpădeam de râs. Altul era numele filmului, la început: «Criminal tango». Îmi pare rău că s-a schimbat. Mi se părea nu numai atracţios, dar şi sugestiv. Ideea filmului mi-a venit de la una din replicile marelui maestru al escrocheriilor sentimentale, Temistocle. El îi explica uneia din victimele sale că misiunea lui pe această lume este de a aduce o bucată de fericire (falsă, mincinoasă, desigur) în casa şi sufletul femeilor singure: «Dacă n-aş fi eu, cine v-ar mai minţi atât de frumos?», spunea el, ceea ce e un adevăr cinic, dar şi foarte trist“, scria scenaristul în numărul din februarie 1972 al revistei „Cinema“.

„Frumuşică s-o mănânci, isteaţă, imposibil să n-o remarci sau s-o uiţi“

În cartea sa, „Teatrul în comunism“, actorul Dumitru Furdui a dezvăluit câteva amănunte inedite din biografia Stelei Popescu. „Printre fetele care concuraseră în acel an era şi una blondă, bine făcută, venită din Braşov. Frumuşică s-o mănânci, isteaţă, imposibil să n-o remarci sau s-o uiţi. O chema Stela Popescu. Numai pentru apariţia ei şi tot trebuia admisă, de aceea m-am mirat mult când nu i-am văzut numele pe lista celor reuşiţi. Vreo poveste cu vreun dosar, gen Piersic sau Bălănuţă, nu auzisem să aibă. Asta însemna că pur şi simplu fata nu reuşise să facă impresie comisiei. După această nereuşită a intrat la altă facultate, dacă nu mă înşel la «Maxim Gorki» şi dacă ar fi avut temperamentul meu, ar fi ajuns profesoară de limba rusă şi atât. Ea însă nu s-a consolat. O întâlneam după aceea pe stradă destul de des. «Ce faci?». «Bine». Când eram prin anul II, Ministerul de Interne a încercat să alcătuiască o trupă de teatru pentru propagandă în unităţile MAI şi spectacole la Bucureşti pentru armată şi familii. Pentru asta au ţinut un concurs de admitere, la care candidaţii nu trebuiau să prezinte neapărat diplome universitare (...) Stela a dat şi ea concurs şi a fost admisă. Am întâlnit-o după aceea pe stradă în uniformă, cu caschetă pe cap, veston cu epoleţi, fără stele şi cu cizme, dar nu cizme de cucoane, ci cizme MAI. Aventura asta a celui mai îndrăgit dintre ministere n-a durat mult. Echipa s-a desfiinţat şi oamenii au plecat care încotro. Stela a dat din nou la Institut şi de data asta a reuşit. Eu între timp ajunsesem în anul IV, aşa că eroina noastră avea faţă de colegele ei de clasă, Anda Caropol sau Agata Nicolau, un avans de vârstă de patru-cinci ani. După ce a terminat Institutul a mai pierdut câţiva ani pe la Teatrul din Braşov, după care a intrat la Teatrul Tănase prin concurs. Ce s-a întâmplat după asta ştim cu toţii. Stela Popescu este inegalabilă pe orice scenă, iar eu am scris toate astea nu pentru a-i aminti lucruri neplăcute, ci pur şi simplu pentru a arăta tuturor tinerilor ce înseamnă talentul şi încrederea în sine. Cât priveşte importanţa unui examen în viaţă, este de la sine înţeles că e nulă. Şi când te gândeşti că au existat cazuri de tineri care au picat la un examen şi s-au sinucis!“, a notat Furdui.

Stela Popescu: rară alcătuire de talent, farmec şi maliţie. Capabilă de orice. De dramă în comedie, de melo-n simfonie, de Brecht în Traviata. Admirabil simţ al parodiei. Stil eminamente melodios dar, vai, nicio realizare memorabilă pe ecran! Radu Cosaşu în „Magazin estival Cinema 1977“
14.515 de spectatori a atras în cinematografe „Sexy Harem Ada-Kaleh“ (2001), în timp ce ultimul lungmetraj în care a apărut Stela Popescu, „Mamaia“ (2013), a convins doar 10.428 de plătitori de bilete 1.319.161 de bilete a vândut „A doua cădere a Constantinopolului“, mai multe chiar şi decât „Titanic“ (1998), care a strâns 1.204.761 de spectatori în România
Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite