„Din culisele cinematografiei“. Cum a intrat regizorul Dinu Cocea, fost locotenent-colonel în Ministerul de Interne, în dizgraţia regimului comunist

Regizor de succes şi nepot al scriitorului N. D. Cocea, Dinu Cocea a devenit indezirabil în 1982, după ce soţia şi fiica sa, plecate ca turiste la Paris, au refuzat să mai revină în ţară. În cele din urmă i s-a permis să plece la rândul său în Franţa în 1985, după ce ameninţase că va intra în greva foamei şi va apela la diverse organisme internaţionale pentru rezolvarea situaţiei sale.

Cariera cinematografică a regizorului Dinu Cocea s-a întrerupt brusc după ce soţia şi fiica sa, care plecaseră la 15 noiembrie 1981 în calitate de turiste la Paris, au refuzat să mai revină în ţară.

Până în acel moment, Dinu Cocea (1929-2013), pe numele său real Constantin Eugeniu Cocea, fusese unul dintre cei mai populari regizori ai cinematografiei româneşti. Nepot al scriitorului N. D. Cocea şi văr cu actriţele Dina Cocea şi Tanţi Cocea, Dinu a debutat încă din 1954, cu documentarul „Pui de şoim“, după care a fost o lungă perioadă asistent sau regizor secund la lungmetraje semnate de Louis Daquin, Marc Maurette, Lucian Bratu sau Marius Teodorescu.

Primul său lungmetraj, „Haiducii“ (1966) a fost un mare succes, drept pentru care a continuat să realizeze numeroase filme de gen, care l-au consacrat: „Răpirea fecioarelor“ (1968), „Răzbunarea haiducilor“ (1968), „Haiducii lui Şaptecai“ (1971), „Săptămâna nebunilor“ (1971), „Zestrea domniţei Ralu“ (1972), „Iancu Jianu, zapciul“ (1981) şi „Iancu Jianu, haiducul“ (1981). A lucrat pentru o scurtă perioadă şi în Ministerul de Interne, unde a fost şeful secţiei de film, având gradul de locotenent-colonel. La dosarul de urmărire pe care anchetatorii Departamentului Securităţii Statului l-au deschis pe numele său după plecarea soţiei şi fiicei în străinătate, sunt ataşate şi câteva note informative pe care Dinu Cocea le-a semnat despre diverşi colegi de breaslă. 

La 26 iulie 1975, regizorul afirma despre scenograful Radu Boruzescu, care tocmai refuza să se întoarcă din Franţa, că „prin acţiunile şi comportarea sa dovedeşte a fi un tipic mic burghez, nul din punct de vedere al ataşamentului, fără atitudine patriotică“, completând că „relaţiile pe care le are cu numitul Mihu Iulian face să se apropie mai mult de pleiada cineaştilor evrei care se ridică deasupra altora care chiar îi depăşesc sub raportul talentului“. Cu toate acestea, în fişa personală (strict secretă) aflată la dosar se menţionează că „Dinu Cocea a fost luat în studiu, pentru recrutare de către Grupa 0544 din cadrul I.M.B. - Securitate, care a renunţat la includerea acestuia în reţea deoarece: soţia şi fiica au refuzat înapoierea în ţară dintr-o călătorie turistică în Franţa; ascultă în mod frecvent emisiunile postului de radio «Europa Liberă»; în unele ocazii, când se află în stare de ebrietate, comentează negativ realităţile social-politice din ţara noastră“.

„Nu a mai primit aprobarea forurilor competente din ţară de a mai lucra la filme artistice“

Conform relatărilor sursei„Radu“, un apropiat de-al lui Dinu Cocea, în momentul în care soţia şi fiica sa şi-au anunţat intenţiile de a rămâne în Franţa regizorul urma să intre în producţie cu „un film de actualitate cu subiect din lumea medicală, filmările fiind programate să înceapă în martie 1982“, avându-i în distribuţie pe Violeta Andrei, Amza Pellea, Mircea Diaconu şi Constantin Guriţă însă, după cum se precizează într-un raport de sinteză întocmit de Securitatea Municipiului Bucureşti la 6 decembrie 1982, „faţă de situaţia familială creată, Cocea Constantin-Eugeniu nu a mai primit aprobarea forurilor competente din ţară de a mai lucra la filme artistice, în prezent câştigându-şi existenţa din comenzile pe care Ministerul Muncii le face pentru documentare privind protecţia muncii“.

Ulterior, în noiembrie 1983, acelaşi „Radu“ povestea: „Am stat de vorbă cu regizorul Dinu Cocea. Acesta este în continuare foarte hotărât să emigreze în Franţa. La convorbire a asistat şi Ion Bucheru, realizator de programe la Televiziune şi fost director al Casei de Filme nr. 1. Acesta l-a sfătuit să ceară conducerii superioare să-i dea film artistic, deoarece el e sigur că ar primi. Dinu Cocea i-a răspuns că deliberat nu cere film artistic, deoarece este convins că i se va da, dar acest lucru i-ar complica intenţiile lui viitoare. În situaţia actuală, făcând comenzi speciale câştigă foarte bine, având mai puţină răspundere şi putând să întrerupă fără consecinţe în clipa când i va veni aprobarea“. Dinu Cocea a primit permisiunea de a părăsi România abia în 1985, după mai multe memorii şi discuţii purtate inclusiv cu Suzana Gâdea, preşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, dar şi după ce ameninţase că va face greva foamei şi va apela la diverse organisme internaţionale pentru rezolvarea situaţiei sale.

„Principalul motiv al rămânerii în Franţa a fost problema studiilor fiicei sale“

STRICT SECRET
Exemplar nr. 3
100/0047573 din 20.09.1983

NOTĂ

O sursă a unităţii noastre, care a efectuat recent o călătorie în Franţa, a contactat pe Elena Cocea - soţia regizorului de film Dinu Cocea, rămasă ilegal în această ţară, în anul 1982, împreună cu fiica Ioana Cocea. La înapoierea în ţară, sursa a relatat următoarele:

Sus-numitele locuiesc la Paris, în condiţii total neconfortabile, ocupând o singură cameră, cu dependinţe foarte mici. Ioana Cocea a reuşit la o şcoală de scenografie, având o bursă de 900 de franci. Elena Cocea este angajată la o firmă particulară, desenând modele pentru tapete şi diverse materiale textile, cu o retribuţie lunară de 4.000 de franci, dar muncind „până la epuizare“ pentru a putea să-şi deschidă un atelier propriu. Elena Cocea a confiat sursei că principalul motiv al rămânerii în Franţa a fost problema studiilor fiicei sale, care în ţară a fost respinsă de două ori la examenul susţinut la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, deşi, după părerea ei, era foarte bine pregătită. Cu privire la atitudinea sa actuală, Elena Cocea a afirmat că, datorită situaţiei precare în care trăiesc, ar fi dispusă să se înapoieze în ţară, dar îi e frică de consecinţe, în timp ce fiica sa este hotărâtă să rămână în Franţa. După câteva zile, a comunicat sursei că în urma unei audienţe obţinute la primarul Parisului li s-a promis o locuinţă confortabilă, fapt ce o determină să rămână lângă fiica sa.

Elena Cocea a afirmat că poate să-l întreţină şi pe soţul ei o perioadă de timp, după ce va veni în Franţa. Acesta a depus o cerere de plecare definitivă din ţară, dar, pentru a putea lucra în domeniul televiziunii sau al cinematografiei, este necesar să renunţe la cetăţenia română şi să obţină statut de refugiat politic. Cea în cauză a confiat sursei că a fost întâmpinată cu „rezervă şi multă ostilitate“ de către mulţi români stabiliţi în Franţa, de la care „se aştepta la o altă atitudine“. După afirmaţiile sale, între românii stabiliţi la Paris există „o permanentă stare de tensiune, caracterizată prin bârfă şi calomnii“.

La întoarcerea în ţară, sursa a contactat pe Dinu Cocea, relatându-i despre discuţiile purtate cu soţia sa, fără să facă referiri la statutul pe care ar fi preferabil să-l obţină el în Franţa. Acesta a afirmat că este decis să insiste pentru plecarea definitivă din ţară, deşi „este conştient de riscurile la care se expune“ şi nu ar dori să rupă definitiv legăturile cu România, preferând să poată pleca cu statut de cetăţean român rezident în străinătate, care să-i permită să revină periodic ca vizitator.

(C.N.S.A.S. Fond „I“, dosar nr. 261177, vol. 1, f. 31)

„Boala ce i s-a declanşat se datorează împrejurării că a fost iradiat înainte de a părăsi România“

Direcţia I              Strict Secret
Col. Merce Ilie             Exemplar unic
Sursa: „Gabriel“             FN 0032
Casa: „Crizantema“
Data: 23.06.1986

NOTĂ

În perioada deplasării în Franţa (22 mai - 11 iunie 1986) m-am întâlnit cu regizorul Dinu Cocea şi împreună cu soţia mea l-am vizitat la Franconville, unde domiciliază (aproximativ 30 de kilometri de Paris). În prezent lucrează împreună cu Jean Pierre Lazarre, realizator şi operator la televiziunea franceză, la două scenarii de film pentru televiziune, şi anume o comedie despre Dracula şi un film artistic inspirat de nuvela „Domnişoara Cristina“ de Mircea Eliade.

De la venirea în Franţa a lucrat câteva filme publicitare în R.F.G. Locuieşte împreună cu soţia, fiica şi soacra într-un apartament cu patru camere, plus dependinţe, în condiţii acceptabile, dar inferioare celor avute în ţară, din unele puncte de vedere. Existenţa îi e asigurată din veniturile realizate de soţie şi de fiică, ambele fiind desenatoare de modele pentru diverse ţesături. La aceste venituri se adaugă câştigurile lui sporadice din filmele publicitare (aproximativ 15.000 de franci / film) şi ajutorul social de 3.000 de franci pe care îl primeşte soacra lui (...)

Dinu Cocea mi-a mărturisit că iniţial nu a avut intenţia de a se stabili definitiv în Franţa şi că în perioada şederii sale în străinătate ar fi dorit să colaboreze cu Centrala „România-Film“ şi ARTEXIM pentru realizarea unor seriale T.V. sub formă de prestare de servicii. A renunţat la aceste intenţii în momentul în care comisia de medici de la spitalul unde a fost internat timp de două luni, imediat după sosirea în Franţa, i-a comunicat rezultatul analizelor şi anume că boala ce i s-a declanşat la plecarea din ţară se datorează împrejurării că a fost iradiat înainte de a părăsi România. Se pare că este ferm convins de veridicitatea rezultatelor comunicate de comisia medicală. Mi-am dat seama de acest lucru din modul în care a combătut supoziţia mea că ar putea fi un joc al Biroului II francez pentru a-l determina să rupă orice legătură cu ţara natală şi că ar fi constituit o mare prostie din partea autorităţilor din ţară ca în cazul lui să apeleze la asemenea soluţii care nu ar fi folosit nimănui. I-am spus că, mult timp după plecarea lui, filmele sale au continuat să ruleze pe ecrane şi că atâta vreme cât nu are atitudini ostile faţă de ţară, poate relua oricând legăturile şi chiar să realizeze prestaţii de servicii prin Centrala „România-Film“.

Mi-a mărturisit că nici nu şi-a propus să aibă atitudini ostile, întrucât se consideră în continuare un bun român şi chiar dacă a părăsit provizoriu ţara datorită unor motive de familie nu înseamnă că a trădat-o. A mai adăugat că până în prezent a refuzat propunerile repetate făcute de Monica Lovinescu de a colabora cu postul de radio „Europa Liberă“.

(C.N.S.A.S. Fond „I“, dosar nr. 261177, vol. 1, f. 51-57)