Câteva ţări moarte

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transilvania International Film Festival (TIFF), încheiat pe 11 iunie, mi-a adus câteva filme grozave, iar despre unele nu am povestit până acum. Pe trei dintre ele pot să le recomand fără remuşcări, deşi în total sunt mai multe. Totuşi, acestea trei se potrivesc într-un anumit registru. Sunt trei filme documentare teribile, dintre care două realizate de români.

Primul, în ordinea în care le-am văzut eu, este „Procesul“, de Claudiu Mitcu şi Ileana Bîrsan, un documentar care reface povestea unui caz celebru: Mihai Moldoveanu, fost ofiţer al armatei române, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care susţine că nu a comis-o, uciderea unui şofer de taxi în Oradea în anul 1995. În 2012, CEDO a hotărât că a avut loc o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prin faptul că bărbatului nu i s-a asigurat cum trebuie apărarea şi nu au fost administrate corect mai multe probe. Cu toate acestea, Mihai Moldoveanu şi-a petrecut tinereţea în puşcărie. Filmul prezintă inclusiv înregistrări inedite din timpul audierilor, de la ancheta la faţa locului şi de la reconstituire.

După proiecţia din cadrul TIFF, la sesiunea de întrebări şi răspunsuri în sală a fost prezent chiar Mihai Moldoveanu, care a răspuns la nelămuririle publicului, alături de membrii echipei. Discuţiile pe marginea filmului, pline de emoţie, au început la 23.30 şi s-au încheiat târziu în noapte, în jurul orelor 2-3.

Al doilea film pe care l-aş revedea oricând pe micile sau marile ecrane este Ţara moartă“, cel mai recent film semnat de Radu Jude. De altfel, regizorul a avut în festival încă un film, deja cunoscutul „Inimi cicatrizate“, dar „Ţara moartă“ a fost difuzat în premieră modială la TIFF. Documentarul, cu o compoziţie mai puţin familiară publicului român, e construit, vizual, din fotografii din anii `30-`40 ale fotografului Costică Acsinte, imagine după imagine, aceasta fiind de fapt singura parte vizuală a filmului. Pe fundal însă este citit însă jurnalul medicului Emil Dorian, ale cărui scrieri literare au fost interzise de regimul antisemit condus de Mareşalul Antonescu.

Pe alocuri bucăţile de jurnal sunt întrerupte pentru a face loc unor fragmente de înregistrări de arhivă din diverse discursuri ale unor personalităţii ale vremii, de la Carol al II-lea la Horia Sima sau Ion Antonescu. Pe scurt, tabloul pictat auditiv este unul zguduitor, al antisemitismului care strangulează încet-încet o ţară întreagă. Este Holocaustul care bântuie străzi, corpuri şi conştiinţe, care înghite tot în cale, în timp ce, în imagini, vedem o atmosferă bucolică, presărată doar cu indicii despre adevărata faţă a vremurilor.

Ultimul film pe care l-am văzut la TIFF-ul de anul acesta se numeşte „Safari“ şi este un documentar realizat de regizorul austriac Ulrich Seidl, care a fost şi prezent în sală la finalul proiecţiei. Cei care au văzut filmul „In the basement“, semnat de acelaşi autor, despre lucrurile ciudate pe care le fac oamenii în subsolurile caselor lor, trebuie să se pregătească pentru o nouă ilustrare crudă a unor adevăruri simple.

„Safari“ urmăreşte povestea unor turişti europeni care merg în Africa în concediu pentru a vâna animale. Dacă vreţi să ştiţi cum se ucide de exemplu o girafă, cum se transportă apoi, cum se jupoaie, cum e eviscerată şi tranşată, dacă sunteţi curioşi de ce au oamenii nevoie de gesturi absurde şi violente pentru a se împlini sufleteşte, dar mai ales dacă aveţi o doză de detaşare, atunci e cazul să luaţi parte la călătoria sângeroasă pe care o propune regizorul. E posibil doar ca la final să plecaţi cu mai multe întrebări despre natura umană decât aţi avut la venire.

CITIŢI ŞI:

Jurnal de TIFF 2017: tablouri de familie cu scrâşnet de măsele

Jurnal de TIFF 2017: când oamenii au trupuri de cerbi

Cum să TIFF - ghidul începătorului

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite