"Beowulf" lansează moda actorilor digitali

De la introducerea sonorului, acum 80 de ani, invenţia fraţilor Lumière a suferit un şir neîntrerupt de perfecţionări tehnice, cea mai recentă, aşa-numita "motion capture"

De la introducerea sonorului, acum 80 de ani, invenţia fraţilor Lumière a suferit un şir neîntrerupt de perfecţionări tehnice, cea mai recentă, aşa-numita "motion capture" (capturarea mişcării), o fază superioară a animaţiei digitale, deschizând cinematografului noi orizonturi, greu de anticipat deocamdată în toată amploarea lor.

Despre ce este vorba ne putem face o idee urmărind noul film al lui Robert Zemeckis, "Beowulf", ale cărui personaje create la computer nu se mulţumesc numai să împrumute, cum este cazul cu filmele de animaţie obişnuite, vocea unor actori cunoscuţi, dar le şi "confiscă", dacă se poate spune aşa, înfăţişarea, efectul fiind cu totul neobişnuit.

Războinicul ucigător de monştri

Procedeul se pretează de minune fanteziilor cinematografice, gen tot mai gustat în ultima vreme, iar vechiul poem anglo-saxon oferea o sursă ideală de inspiraţie unor scenarişti ca Neil Gaiman ("Pulbere de stele") şi Roger Avary ("Pulp Fiction").

Suntem transportaţi cu multe secole în urmă, într-o Danemarcă de legendă, condusă de bătrânul şi decrepitul rege Hrothgar, care tocmai a terminat de construit o nouă sală pentru excesele bahice ale sale şi ale oştenilor săi.

Petrecerea este în toi, când o creatură înfricoşătoare, monstrul Grendel, apare pe neaşteptate şi face prăpăd în jur. Regele, care scapă cu viaţă, oferă jumătate din bogăţiile sale celor care vor ucide monstrul. Vestea parvine neînfricatului viking Beowulf, atras mai mult de gloria viitoare decât de răsplata promisă. El va reuşi să-l înfrângă pe Grendel, ceea ce va provoca furia fără margini a mamei acestuia, care îi va ucide toţi războinicii, cu excepţia credinciosului său ajutor.

Căutând răzbunarea, Beowulf va păşi în grota unde mama lui Grendel, o arătare răpitor de frumoasă, în contrast cu monstruosul ei fiu, îşi are sălaşul, dar se va lăsa sedus de farmecele acesteia.

Peste ani şi ani, devenit între timp el însuşi rege al Danemarcei, Beowulf se va înfrunta într-o luptă pe viaţă şi pe moarte cu un dragon, care ar putea fi propriul său fiu, rezultat al nopţii de dragoste de odinioară din grota monştrilor. Această parte, cu vădite implicaţii oedipiene, este contribuţia proprie a scenariştilor la vechiul poem epic.

Inovaţii tehnice cu bătaie lungă

În viziunea lui Zemeckis, saga lui Beowulf devine o combinaţie a isprăvilor eroilor spartani din filmul-cult "300" cu elemente din "Shrek" şi diferite video-games, totul asezonat cu aluzii freudiste. Din punct de vedere artistic, calitatea produsului finit este îndoielnică, importante sunt însă inovaţiile tehnice aduse.

Este într-adevăr surprinzător să o vezi pe reptiliana mamă a lui Grendel sub trăsăturile, create la computer, ale Angelinei Jolie, ca un bonus-surpriză, total nudă, ce-i drept nuditatea fiindu-i acoperită cu o pulbere subţire de aur. La fel de surprinzător este să-l recunoşti pe Anthony Hopkins, în versiune digitalizată, în ipostaza regelui Danemarcei.

Şi alţi actori cunoscuţi, John Malkovich, Robin Wright Penn, sunt supuşi aceluiaşi procedeu, la fel ca şi Ray Winstone, actor mai puţin cunoscut de origine britanică care-şi împrumută vocea şi chipul lui Beowulf. Asistăm la o nouă modă, a actorilor digitali, un trend cu posibilităţi nebănuite şi nelimitate?

Când popcornul e asistat de computer

Exemplul de ceea ce se numeşte "popcorn cinema", cu deschidere spre cele mai largi categorii de spectatori, "Beowulf" reprezintă categoric un mare pas înainte în materie de CGI (computer-generate imagery).

Este meritul indiscutabil al lui Zemeckis de a fi inaugurat (în "Polar Express") şi acum de a fi perfecţionat sistemul "motion capture", care, simplificând mult lucrurile, constă în aplicarea unor mici discuri sensibile la mişcare pe faţa şi corpul actorilor pentru a le copia cu fidelitate modificările de expresie şi de gestică şi a le transfera "dublurilor" digitale. Procedeu comparat de mulţi cu revoluţia provocată de apariţia sonorului.

Robert Zemeckis, un vrăjitor al ecranului

Regizor, producător şi scenarist, Robert Zemeckis este cunoscut ca un pasionat adept al inovaţiilor în cinematografie, ca un promotor entuziast al efectelor speciale de ultimă generaţie şi pionier al tehnicii denumite "motion capture".

Născut cu 55 de ani în urmă într-o familie de origine modestă, a fost fascinat din copilărie de televiziune şi încă de la o vârstă fragedă a început să filmeze, cu o cameră de 8 mm, evenimente familiale, trecând, cu timpul, la proiecte mai ambiţioase.

După studii de specialitate, primele sale filme "I Wanna Hold Your Hand"(1978) şi "Used Cars" (1980) au fost bine primite de critică, dar au înregistrat performanţe slabe la box-office. Succesul comercial a venit o dată cu "Romancing the Stone" (Idilă pentru o piatră preţioasă, 1984), film în care apăreau Michael Douglas şi Kathleen Turner.

Lovitura avea să o dea cu "Back to the Future" (Înapoi în viitor, 1985), după un scenariu propriu. Reputaţia avea să-i fie definitiv consolidată cu "Who Framed Roger Rabbit" (Cine l-a băgat la apă pe iepuraşul Roger, 1988), care îmbina personajele reale cu cele de desen animat şi care i-a adus patru Oscaruri.

Cea mai reuşită avea însă să o înregistreze cu "Forrest Gump" (1994), povestea unui handicapat mintal care participă involuntar la evenimente majore ale secolului XX, interacţionând cu figuri istorice faimoase ale epocii, nu mai puţin de şase Oscaruri răsplătind această capodoperă. A urmat "Contact" (1997), ecranizare după romanul omonim al lui Carl Sagan, şi "Cast Away" (Naufragiatul, 2000), povestea schimbărilor profunde, fizice şi spirituale prin care trece un întreprinzător (Tom Hanks) după ce se pomeneşte aruncat pe o insulă pustie.
Zemeckis a reluat colaborarea cu Tom Hanks în filmul de animaţie "Polar Express" (2004), care a utilizat pentru prima oară tehnica revoluţionară "motion capture", prin care mişcările actorilor sunt "captate" cu ajutorul unor mijloace digitale şi folosesc ca bază pentru mişcările personajelor animate.

Filmul, scria "New York Times", ar putea marca un punct de cotitură în trecerea graduală de la cinematografia analogă (pe suport de celuloid - n.r.) la cea digitală, adică pe suport electronic. "Beowulf" reprezintă o nouă treaptă în acest proces.