Un 23 cu Mişu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am scris şi eu o carte, ca tot omu-n ziua de azi. Nu, nu poezie, aici i-am lăsat pe ceilalţi 86%. Au urmat nenumărate cereri în căsătorie, toate de la top-modele cu IQ de peste 270, Sharon Stone ar păli de ruşine, propuneri de întîlniri romantice, dar evident serioase, cafele şi ceaiuri, plimbări pe sub clar de lună, chestii... Şi-am zis să mai scriu; faimă, gagici, bani, zice de tine la radio, ce mai, chiar „se merită”!

Eşti depresat, pe gînduri şi aştepţi nerăbdător o mică comă diabetică după ce ai înfulecat rapid un borcan de dulceaţă de arpagic roşu, l-ai luat de la Făurei acum două săptămîni, de nervi nici nu i-ai simţit gustul, ba chiar ai mînca ceva dulce. Şi toate astea doar pentru că o editură la care ai trimis un manuscris epocal, capodopera „Nu sînt Mişu!”, după ce că ţi-au răspuns după fix 1.886.400 de secunde, adică 31.440 minute, „oaa, ce mult, treişuna de mii!”, respectiv 524 ore, ce mai încolo-şi-n-coace, exact 22 de zile în cap, şi asta numai la mailul tău interogativ, că-s de acord şi că va apărea cu totul, furnituri, mentenanţă, logistică, transport cu cîrca şi pixuri pentru autografe la lansare, asigurat de onor sus-semnaţii, după alte trei zile în care ai dat şfară-n ţară, ai golit toate sticlele din cămară, alea ascunse prin camera ta, pe după fotoliu, în spatele cărţilor din bibliotecă, ba chiar şi ale lu’ tanti Frosa, vecina de la parter care nu-şi încuie boxa, ţi-au dat de veste că nu mai e cazul, că manuscrisul e fff ok, doar că e cam decoltat pentru ei şi treaba asta a ta nu are cum să apară pe lîngă Ţuţea, x sau y, ceea ce editau ei. Dar că-n rest poţi să le trimiţi absolut orice şi că va apărea. Tu îi crezi, eşti un băiat fin, uşor de convins ca orice ateu catolic practicant, şi-ţi ascuţi temeinic colecţia de cuţite, cuţitaşe, briciul lu’ bunicu’, un satîr de măcelărie şi trei toporişti de buzunar, apoi pleci la întîlnirea cu onor directorul editurii pe care i-ai cerut-o iar el ţi-a acordat-o cu mărinimie, nu se cade să întîrzii, cei şapte ani de-acasă. Acolo, la o terasă drăguţă şi cu puţini clienţi, ai o mică sclipire, parcă l-ai văzut pe Al bătrîn arătîndu-ţi ceva cu degetul mijlociu iar tu, convins de asta, îi faci în ultimul moment fetei de la bar un semn discret, cum că să nu mai pună chestia aia cu miros de migdale în berea omului, ea credea că e doar Dulcolax şi făcuse rezerve straşnice pe pervazul de la tualet, ba chiar îi trageţi vreo trei ore cu poveşti şi bere bună ca doi priteteni vechi pe cale de a deveni în noua conjunctură măcar fraţi de cruce. Ceea ce se şi întîmplă, ba chiar bine argumentat, viitorul tău literar muzical şi coregrafic – Gigi Căciuleanu, mic copil! – se află pe mîini bune, iar organizatorii marelui Concurs-festival internaţional „Sonorităţi culturale” de la Cucuteni, deja au comandat impozantul trofeu, „Opera omnia”, un metru treizeci pe şapteşcinci, argint pur 995, pe care urmează să ţi-l decerneze peste patru ani, în vară.

„...Brusc, cotul stîng al lui Mişu Dumitrescu, doctorand în sociologie în ultimul an, alunecă pe masa de lemn masiv. Capul i se loveşte cu zgomot sec de tăblia lustruită şi ochelarii îi sar de pe nas. Din paharul de plastic, berea se varsă pe jos. Dar nimeni nu-i atent la asta. La televizorul de deasupra tejghelei din bufetul La doi colonei vorbeşte Gigi: Steaua a luat trei puncte la Ţăndărei.”

„Văzînd ceea ce tocmai se întîmpla lîngă el, Ion, ca un român verde, om integru şi cu principii care era, bălmăji mai mult pentru el că „Decît aşa, mai bine lipsă”, şi limba albastră i se împletici printre colţii de argint; încă nu se obişnuise cu noua dantură. Puse iute mîna pe un satîr –  din alea de care ziceam mai sus – a întins ştromeleagul bleg pe-o buturugă şi îşi continuă gîndul cu înţelepciune: «Ce să-i faci mă, mi-o fi venit şi mie rîndul...», deşi n-avea dreptate, abia făcuse patruşopt, andropauza de-abia era pe-aleea dintre blocuri. Pe nesimţite, apropiindu-se cu grijă, berbecul Dorel venea cu pu...  sculată. Văzîndu-l cu securea ridicată deasupra capului, neagră de supărare, Oana, iapa vecinilor, şi-a dat coama peste grumaz şi s-a făcut subit mov. Numai la pi... a albit, inexplicabil. Şi s-a prăbuşit imediat lată, cu picioarele-n sus. Sigur de inimă rea.

După fix un minut copitele au căzut la pămînt cu zgomot.

Pe şoseaua Vitan-Bîrzeşti, fosta zi naţională a României e abia la jumătate.”

 *

Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi publicate sînt „Electric puzzle”, Editura Neuma, 2017, Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, Editura Tracus Arte, 2016, „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, Editura Tracus Arte 2014, Premiul Naţional “Vasile Voiculescu”, 2015.

*

Citiţi şi:

De Sîn' Andrei
Cronica unei cărţi în curs de apariţie
SMS naţ. Nelimitat

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite