VIDEO Arogant şi lipsit de respect: Justin Bieber i-a sfidat pe avocaţi, a făcut cu ochiul la cameră şi s-a prefăcut că doarme în timpul mărturiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Justin Biber le-a dat bătăi de cap avocaţilor FOTO Reuters
Justin Biber le-a dat bătăi de cap avocaţilor FOTO Reuters

Cântăreţul Justin Bieber a fost chemat să depună mărturie într-un proces, dar în schimb acesta a făcut un adevărat show. Starul pop a fost arogant, lipsit de respect, ignorant şi în încercarea de a afişa o atitudine degajată nu a făcut altceva decât să se facă de râs.

Cântăreţul Justin Bieber a fost chemat să depună mărturie într-un proces în care este acuzat că şi-ar fi instruit gărzile de corp să atace un fotograf. Starul pop nu a luat în serios acuzaţiile, acesta fiind nepoliticos şi arogant cu avocatul fotografului, iar la un moment dat chiar s-a prefăcut că doarme, relatează „Daily Mail“.

Cântăreţul, în vârstă de 20 de ani, este dat în judecată de fotograful Jeffrey Binion, care susţine că unul dintre bodyguarzii starului l-a strâns de gât şi i-a furat echipamentul în luna iunie a anului trecut. 

Acesta susţine că Bieber i-a ordonat gărzii sale de corp să-i fure aparatura şi să-i distrugă cardul de memorie, după ce a încercat să-l fotografieze pe adolescent în timp ce părăsea studioul de înregistrări, scrie „Daily Mail“.

Site-ul TMZ.com a reuşit să obţină filmările cu Justin Bieber, pe care le-au intitulat sugestiv „Bieber arogant“, „Bieber bolnav de iubire“ şi „Bieber lipsit de respect“.

   

Starul a fost nepoliticos cu avocatul fotografului, spunându-i că nu este nevoit să asculte nimic din ce are de spus. De asemenea, acesta a luat în glumă întreaga întâlnire, răspunzând într-o manieră sarcastică întrebărilor avocaţilor. „Da. Usher, sună familiar“, a răspuns Biber în momentul în care a fost întrebat dacă îl cunoaşte pe rapperul Usher, cel despre care se spune că a fost rampa lui de lansare. 

Mai mult, artistul a declarat că a fost descoperit pe Youtube, iar partea ilară a fost cea în care Biber în loc să spună că el însuşi a jucat un rol esenţial pentru succesul său, a mărturisit că „eu am fost în detrimentul carierei mele“. „Nu au fost niciodată rostite cuvinte mai adevărate“, scrie TMZ.com, ca replică a spuselor lui Bieber.

Se pare că Selena Gomez reprezintă un subiect tabu pentru cântăreţ, căci în momentul în care numele ei a fost adus în discuţie, Biber şi-a ieşit din minţi, şi-a scos microfonul şi a părăsit încăperea. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite