Teodora trebuie salvată, campania continuă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fetiţa Lianei Stanciu începe astăzi, la Viena, tratamentul cu citostatice Cazul grav al micuţei Teodora Georgescu, fetiţa Lianei Stanciu şi a lui Mihai Georgescu, solistul trupei Bere

Fetiţa Lianei Stanciu începe astăzi, la Viena, tratamentul cu citostatice

Cazul grav al micuţei Teodora Georgescu, fetiţa Lianei Stanciu şi a lui Mihai Georgescu, solistul trupei Bere Gratis, a impresionat profund pe toată lumea, mai ales că este vorba despre o minune de fetiţă în vârstă de numai un an şi zece luni, diagnosticată cu un cancer într-o fază destul de avansată. Pentru tratamentul Teodorei într-o clinică specializată din Viena este nevoie de cel puţin 100.000 de euro. Lupta cu timpul pentru salvarea ei deabia a început…

În numai două zile de la aflarea veştii, persoanele publice, dar nu numai ele, s-au mobilizat şi, la îndemnul Mihaelei Rădulescu - cea care a fost prima contactată de Liana Stanciu - a fost strânsă suma de 98.000 de euro. Astăzi, în mod cert, vor intra în conturi şi alţi bani, cei promişi, sâmbătă şi duminică, de multe vedete Mihaelei şi grupului său de voluntari care se ocupă de acte, birocraţii, conturi şi restul formalităţilor necesare pentru ca banii să ajungă la Miţă, Liana şi unicul lor copil Teodora.

Weekendul a blocat vineri la orele serii orice tranzacţie de acest gen, aşa că ajutorul restului celor care s-au oferit şi au promis că vor dona bani se va materializa în cursul zilei de azi. Lupta pentru salvarea Teodorei este departe de a se fi încheiat. Urmează şase luni de tratamente intensive pentru fetiţa de nici doi ani şi tot atâta timp de speranţă, temeri şi rugăciuni pentru tinerii părinţi.

Oameni din viaţa publică au venit în ajutorul Teodorei

Dacă este clar că durerea din suflet nu le-o poate alina nimeni pe lume în aceste zile, tot ce se poate face pentru ei este să nu mai aibă măcar grija banilor necesari pentru tratamentul la Viena. Până în acest moment au donat bani în primele ore de după aflarea veştii şi a declanşării campaniei Mihaela Rădulescu, Dragoş Grigoriu, Diana Munteanu şi Claudiu Niculescu, Gabi Szabo, Irina Nicolae, Cristina Stănciulescu, Cristina Simion, Corina Drăgotescu, Ingrid Vlasov, Şerban Huidu, Mihai Găinuşă, Andreea Raicu, Monica Bârlădeanu, Cătălin Botezatu, Joshua Castellano, Gabi Vrânceanu Firea, trupa Holograf, emisiunea VDTV, Celia Petricu şi Laurenţiu Ionete, Ioana Tăriceanu, Oreste, Alina Stancu, Roxana Iliescu, Fundaţia "Salvaţi Copiii", Sorin Marcuş, Peter Imre şi Marina Meleşcanu, Angela Similea, Monica Anghel, Luminiţa Anghel, Marcel Pavel, Oana şi Tudor Giurgiu, Mihai Neguţ, Ticu Lupaş, Lavinia Şandru, Mihaela Borcea, colegi din Magic FM, Kiss FM, One FM, Kiss TV, Europa FM, Radio 21, Radio România, Gabriela Cristea, Irina Radu, Dani (Naţional TV), Dan Capatos, Gică Popescu, Gică Hagi, Cristi Chivu, Dan Petrescu, Dana Budeanu, Roberta Anastase, Elena Lasconi, Vlad Ruta, Octavian Ştireanu, Florin Segărceanu, Catinca Roman, Tudor Breazu, Liana Petrovici, Maria Apostol, Zoie Vasilescu, Andrei Partos, Adi Despot, Sandra Stoicescu, Laura Andreşan, Mircea Badea, McDonald's, Loteria Română, Mioriţa Videanu, Fundaţia "Mereu Aproape", George Zafiu, trupa Mandinga, trupa TAXI, Radu Moraru, Gabi Jugaru, Andreea Lica, Ramona Mănescu, Cristi Brancu, colegii anonimi din B1, Antena 1, Realitatea, Pro TV, Naţional TV , Prima TV, Antena 2 şi mulţi alţii care nu sunt persoane publice, dar care au simţit nevoia să îi ajute pe Liana, Mihai şi frumoasa lor fetiţă, Teodora.

Boala oricărui om stârneşte durere. Printre cei apropiaţi şi cunoscuţi. Însă nimic pe lume nu este mai cumplit decât să vezi un copil, orice copil, pe un pat de spital. Şi nu vor putea fi inventate niciodată cuvinte în vocabular pentru a fi descrisă real starea unui părinte nevoit să-şi vegheze pruncul suferind…

Conturile:

Cont LEI: RO78 BACX 0000 0001 1784 4310

Cont EUR: RO02 BACX 0000 0001 1784 4320

Banca: UNICREDIT ŢIRIAC BANK

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite