Staruri care nu s-au căsătorit niciodată şi nici nu intenţionează să o facă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oprah, Cameron Diaz, Leonardo DiCaprio şi Hugh Grant se numără printre celebrităţile care nu s-au căsătorit niciodată şi au declarat că nici nu intenţionează să facă acest lucru, potrivit becomegorgeous.com.

În timp ce actriţa Elizabeth Taylor a fost căsătorită de opt ori, iar Zsa Zsa Gabor a avut în total nouă soţi, celebrităţile mai tinere de la Hollywood nu se grăbesc să îşi formeze o familie în sensul tradiţional. Unele dintre acestea nu s-au căsătorit niciodată, chiar dacă au avut relaţii de lungă durată.

Vedeta de televiziune Oprah Winfrey, care are o relaţie de 28 de ani cu partenerul său de viaţă, Stedman Graham, spune că nu au planuri de căsătorie. Totodată, cei doi au ignorat de fiecare dată zvonurile privind faptul că ambii ar fi homosexuali. „Nu este nimic tradiţional în relaţia noastră. Îţi pregătesc masa atunci când vreau să îţi pregătesc masa. Nu vreau să fie responsabilitatea mea să îţi pregătesc masa“, a declarat Oprah în 2011.

cameron diaz foto reuters

Una dintre celebrităţile care în mod surprinzător nu s-au căsătorit niciodată este actriţa Cameron Diaz (foto Reuter). Aceasta a avut de-a lungul timpului multe relaţii de durată, cu staruri precum Justin Timberlake şi Alex Rodriguez.

„Nu cred că trebuie să ne trăim vieţile în relaţii bazate pe tradiţii ciudate, care nu mai sunt în acord cu lumea actuală“, a declarat Cameron Diaz pentru revista „Maxim“.

Pe de altă parte, actorul a avut relaţii cu unele dintre cele mai frumoase femei din lume. Dacă nici măcar Gisele Bündchen, una dintre cele mai bine cotate fotomodele la nivel internaţional, nu l-a putut determina pe Leonardo DiCaprio să facă acest pas, probabil că nimeni nu îl va putea face să se căsătorească. Fotomodelul Bar Refaeli şi actriţa Blake Lively nu au reuşit, de asemenea, să-l facă pe Leonardo DiCaprio să spună „Da“.

dicaprio foto reuters

La rândul său, actriţa Eva Mendes a catalogat căsătoria ca fiind „un lucru foarte arhaic“. Totuşi, Eva Mendes a declarat şi în trecut că nu vrea să aibă copii niciodată, iar în prezent actriţa - care are o relaţie cu actorul Ryan Gosling - este însărcinată cu primul copil al cuplului.

Pe de altă parte, chiar dacă a avut o relaţie cu Liz Hurley mai lungă decât multe căsătorii, Hugh Grant nu a cerut-o niciodată în căsătorie. Totodată, deşi are deja trei copii, actorul a avut relaţii din ce în ce mai scurte după cea de 13 ani cu Liz Hurley.

Cântăreaţa Sheryl Crow a avut planuri să se căsătorească cu ciclistul Lance Armstrong, însă relaţia lor s-a încheiat după şase luni de logodnă. Cântăreaţa a avut o relaţie şi cu Owen Wilson, un alt burlac celebru care refuză să facă acest pas.

Chiar dacă a avut relaţii cu multe modele, inclusiv cu românca Mădălina Ghenea, iar de-a lungul timpului au apărut zvonuri atât că ar urma să se căsătorească (cu Jennifer Aniston şi, respectiv, cu Cameron Diaz), „Încă nu am întâlnit-o pe acea prinţesă“.

O altă celebritate care nu s-a căsătorit niciodată este actriţa Winona Ryder, chiar dacă aceasta a fost deschisă la ideea de a avea „angajamente“ de lungă durată. Totuşi, ea a fost logodită o singură dată, cu actorul Johnny Depp. „Părinţii mei sunt împreună de 40 de ani şi încă se iubesc foarte mult, deci cred că am standarde foarte înalte“, a explicat actriţa.

Owen Wilson, care a avut relaţii cu cântăreaţa Sheryl Crow şi cu actriţa Kate Hudson, nu şi-a asumat niciodată angajamente în relaţiile cu femeile. De fapt, el are doi copii cu două femei, iar relaţiile cu acestea au fost unele de scurtă durată.

image

Cântăreaţa australiană „Să am copii ar fi încântător, dar căsătoria? Căsătoria este mai jos pe lista mea (de priorităţi, n.r.)“, a spus Kylie Minogue într-un interviu acordat „Sunday Times Style“.

Dacă actorul Kevin Spacey s-a căsătorit vreodată, acest lucru ar fi ştiut de foarte puţine persoane. Actorul este un apărător înverşunat al intimităţii sale şi chiar a refuzat să îşi confirme orientarea sexuală. „Nu trăiesc o minciună. Trebuie să înţelegeţi că oamenii care aleg să nu discute despre viaţa lor personală nu trăiesc o minciună“, a declarat Kevin Spacey pentru „The Daily Beast“.

Pe de altă parte, una dintre cele mai celebre femei din toate timpurile care nu s-a căsătorit niciodată este creatoarea de modă Coco Chanel. Ea a avut cel puţin două relaţii de dragoste de lungă durată, însă niciuna nu s-a finalizat cu crearea de către aceasta a unei rochii de mirească pentru sine însăşi.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite