Salma Hayek a pozat topless, la 48 de ani: „La vârsta mea, este incitant să poţi să mai faci astfel de fotografii“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salma
Hayek este una dintre cele mai exotice frumuseţi de la Hollywood
FOTO Hepta
Salma Hayek este una dintre cele mai exotice frumuseţi de la Hollywood FOTO Hepta

Actriţa Salma Hayek a pozat topless, recent, pentru revista „Allure“ şi spune că, la vârsta sa - 48 de ani -, să se dezbrace în faţa unei camere video este un lucru foarte incitant şi eliberator, informează sit-eul contactmusic.com, citat de Mediafax.

Imaginea apărută în cel mai recent număr al revistei „Allure“ este una alb-negru, iar actriţa - care apare şi pe coperta publicaţiei - spune că este una incitantă.

În fotografie, Hayek apare acoperindu-şi sânii cu mâinile. „Credeam că mâinile mele sunt mai mari. Sunt mari, dar nu suficient de mari pentru a-mi acoperi sânii. Au acoperit suficient, dar, în mintea mea, ei acopereau mai mult“, a spus Salma Hayek.

„Este important să te simţi liberă... şi, la vârsta mea, este incitant să poţi să mai faci astfel de fotografii“, a adăugat vedeta.

În interviul acordat pentru revista „Allure“, Salma Hayek vorbeşte şi despre cel mai prost sfat pe care l-a primit privind îngrijirea corpului şi a chipului: „Ar trebui să începi un tratament cu botox“. „Când eram tânără, au încercat să-mi vândă ideea că, dacă încep atunci, nu voi face riduri“, spune aceasta, adăugând: „Slavă domnului că nu am făcut acest lucru“.

salma hayek foto allure

Salma Hayek FOTO „Allure

Salma Hayek este una dintre cele mai exotice frumuseţi de la Hollywood. Ea a fost nominalizată la Oscar pentru interpretarea pe marele ecran a pictoriţei mexicane Frida Kahlo din „Frida“ (2002). Salma Hayek este producătorul executiv al celebrului serial de televiziune american „Betty cea urâtă din New York“.

Actriţa americană de origine mexicană este în prezent în turneu de promovare a filmului de animaţie „Kahlil Gibran’s The Prophet“, pentru care şi-a împrumutat vocea alături de nume mari de la Hollywood, precum Liam Neeson, Alfred Molina şi Frank Langella.

Vedeta hollywoodiană este căsătorită din 2009 cu miliardarul francez Francois-Henri Pinault, cu care are o fetiţă, Valentina, în vârstă de şapte ani.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite