România înseamnă „acasă“ pentru Saragossa Band

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei şase membri ai trupei Saragossa Band
Cei şase membri ai trupei Saragossa Band

Saragossa Band făcea furori în anii '70-'80 cu melodii ca „Aiko Aiko", „Agadou" sau „Big Bamboo". După mai bine de 30 de ani de la debut, trupa germană continuă să aibă succes cu hiturile care au consacrat-o. În România, nemţii au cântat încă de la mijlocul anilor 1980 şi de atunci au mai venit încă „de vreo10-15 ori".

„Nu ne ajung degetele de la o mână ca să numărăm de câte ori am fost aici. De fapt, putem spune că de fiecare dată când ne întoarcem în România, ne întoarcem acasă", spune râzând fondatorul Harry Karrer, într-un interviu acordat „Adevărul".

Duminică seara, Saragossa Band a urcat încă o dată pe o scenă românească, alături de formaţiile Goombay Dance Band şi Weather Girls, într-un spectacol tribut adus anilor 1980, „Back to the 80's/Înapoi în anii '80".

Înapoi în anii '80 s-au întors şi solistul Harry Karrer, şi toboşarul  Evert van der Waal, care şi-au amintit de prima vizită în România: „A fost un mare concert la Bucureşti. Înainte de spectacol, camionul nostru cu echipament s-a stricat undeva prin munţi şi noi am fost obligaţi să amânăm show-ul. Aşa că a doua zi a trebuit să cântăm la trei concerte, am început la ora 15.00 şi am terminat la ora 22.00. Asta a fost prima noastră experienţă în România, a fost foarte amuzant".

Spectacole în toată Europa

Ţara noastră este un punct important pe harta concertelor trupei Saragossa Band (formaţia a concertat în oraşe ca Timişoara, Bacău, Craiova sau Sibiu), însă nemţii au spectacole peste tot prin Europa. „Cântăm în Italia, Ungaria, Spania, Austria, Lituania, Germania. Nu e acelaşi lucru ca înainte de 1990, dar tot suntem «pe drumuri». Noi suntem ultimii care cântă acest gen de muzică", povesteşte Evert van der Waal.

În sălile de spectacole, succesul a rămas la fel răsunător, deşi în ultimii ani formaţia nu a mai avut nicio melodie care să atingă notorietatea pieselor de la debut. Când vine vorba de lansarea unor noi albume, Karrer spune că „în această perioadă este foarte greu să găseşti o casă de discuri care să vrea să scoată un disc, pentru că nu se vând".

„Vom merge pe acelaşi drum pe care l-am început în urmă cu 30 de ani, vom lansa single-uri, este mai uşor aşa. Şi, în general, dacă ai succes cu câteva piese, atunci lumea începe să te întrebe când vei lansa şi un material discografic", adaugă solistul.

"Nu ne ajung degetele de la o mână ca să numărăm de câte ori am fost aici. De fapt, putem spune că de fiecare dată când ne întoarcem în România, ne întoarcem acasă."
Harry Karrer
artist

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite