Robin Gibb, solistul grupului Bee Gees, a fost operat la nivelul intestinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robin Gibb
Robin Gibb

Cântăreţul Robin Gibb, solistul grupului Bee Gees, care vorbea în urmă cu o lună despre o vindecare „spectaculoasă" a sa de cancerul hepatic cu care fusese diagnosticat, a suportat o nouă intervenţie chirurgicală, potrivit unei declaraţii citate în presa britanică de miercuri.

Solistul în vârstă de 62 de ani, membru fondator al grupului disco Bee Gees, a fost nevoit să îşi anuleze mai multe concerte din cauza acestei operaţii.
"Duminică, 25 martie, Robin Gibb a suportat o nouă operaţie la nivelul intestinului. Acum este în convalescenţă, la spital, şi din acest motiv toate angajamentele sale de dinainte de concertul «The Titanic Requiem» au fost anulate", se afirmă în acel comunicat de presă.
"The Titanic Requiem" este prima operă clasică compusă de Robin Gibb, în colaborare cu fiul său Robin-John, şi va fi lansată pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la scufundarea celebrului transatlantic, pe 15 aprilie 1912.
Premiera mondială a operei va avea loc la Central Hall din Londra pe 10 aprilie.
Speculaţiile apărute în presă despre starea de sănătate a cântăreţului Robin Gibb au fost alimentate în ultimele luni de alura scheletică a artistului, însă acesta afirma în luna februarie că tumoarea descoperită în colonul său "aproape a dispărut", iar el se simte "fantastic".
Robin Gibb a fost internat pentru câteva zile în octombrie 2011, din cauza unor dureri abdominale severe, fiind diagnosticat cu o inflamaţie a colonului.
Cântăreţul - care este vegetarian şi nu consumă alcool sau alte substanţe nocive - suferea de dureri de stomac de mulţi ani, medicii nefiind capabili să determine cauza exactă a acestora.
Tot în 2011, în aprilie, el a fost obligat să anuleze din această cauză o serie de concerte în Brazilia, la recomandarea medicilor.
În 2010, Robin Gibb a suferit o operaţie din cauza unei ocluzii intestinale, aceeaşi afecţiune care a dus la moartea fratelui său geamăn Maurice, în 2003.
Trupa Bee Gees, fondată în 1958, a fost compusă iniţial din gemenii Robin şi Maurice Gibb şi fratele lor mai mare Barry, acum în vârstă de 65 de ani.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite