Reacţii dure după ce la gala Gopo s-au cântat manele: „Total ruşinos. Îmi lasă un gust amar şi mă oripilează“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupa Kana Jambe FOTO Captură video Libertatea
Trupa Kana Jambe FOTO Captură video Libertatea

Mai mulţi artişti au criticat în termeni duri faptul că s-au cântat manele la gala premiilor Gopo 2019, care a avut loc pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

„Moromeţii 2“, regizat de Stere Gulea, produs de Oana şi Tudor Giurgiu, a fost marele câştigător la gala premiilor Gopo cu 11 trofee.

Gala a oferit şi un moment controversat. Trupa Kana Jambe, impresariată de manelistul Dan Bursuc, a susţinut un scurt recital pe scena Teatrului Naţional, după ce filmul „Soldaţii. Poveste din Ferentari“, în care joacă şi Bursuc, a fost premiat. 

Momentul nu a fost însă pe gustul tuturor. Una dintre cele mai dure critici a venit din partea cântăreţului Aurelian Temişan, care a catalogat decizia organizatorilor drept una ruşinoasă care i-a lăsat un gust amar şi l-a oripilat. 

„În seara asta am trăit un moment ruşinos. Eram în faţa televizorului, dar tot ruşine am simţit. Să ai pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti derularea premiilor Gopo, un festival de elită, în sală mari scenarişti, regizori, producători, oameni de televiziune, mari actori ai ţării şi să asculţi un burtos în maiou alb (căruia îi mai lipsea doar grătarul!) cântând manele… e total ruşinos!!! Această asociere a primei scene a ţării, TNB, cu gala premiilor prestigiosului festival de renume internaţional Gopo şi actul de subcultura creat îmi lasă un gust amar şi mă oripilează“, a scris Temişan pe Facebook.  

Şi soţia cântăreţului, actriţa Monica Davidescu, a punctat negativ recitalul de manele: „Aseară premiile Gopo. Glamur, eleganţă, parfum. Asta dacă organizatorii nu ar fi greşit flagrant aducând manele pe scenă“.

În termeni duri a comentat şi cântăreţul şi actorul Mihai Mărgineanu, care a subliniat că acest moment, în care „atâta subcultură a fost injectată în cultură“, l-a convins că România este în metastază, în stadiu final. „Aseară, la Gopo, organizatorii au adus pe scenă o trupă de manele. Aseară, la Premiile Gopo, cel mai cu ştaif eveniment al culturii cinematografice româneşti, organizatorii au adus pe scenă o trupa formată din nişte rromi plinuţi şi cu «maiouri» peste burţi burduşite care au «făcut un program» de manele. Aseară la Premiile Gopo am văzut vârfuri ale culturii noastre aplaudând stingheri şi din bun simţ o trupă de manelişti. I-am simţit stingheri şi speriaţi ca pe timpul comunismului, când trebuia să aplauzi că să te vadă securistul cum că nu eşti retrograd şi destabilizator. Aseară, la Premiile Gopo, văzând atâta subcultură injectată în cultură m-am convins că România este în metastază stadiul final şi că nu mai apucăm nici tratamentul paleativ“, a scris Mărgineanu.  

Producătorul de film Ada Solomon a comentat pentru „Adevărul“ momentul, precum şi valul de reacţii negative, precizând că i se pare „o dovadă de ipocrizie şi puţin ridicol“. De asemenea, organizatorii evenimentului au oferit o explicaţie

Manele la Oscarurile româneşti, pe scena Teatrului Naţional

Au existat şi alte persoane care i-au condamnat pe cei indignaţi că s-au auzit manele pe scena TNB. 

„Când Teatrul Naţional Bucureşti a găzduit un eveniment pentru Coaliţia pentru Familie, artiştii nu s-au mai oripilat împotriva încălcării drepturilor femeilor şi ale persoanelor LGBT. Anul trecut, când o actriţă de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj a fost pălmuită de abuzivul regizor Andryi Zholdak, artiştii români, din nou, nu s-au scandalizat. Aseară la Premiile Gopo, artiştii s-au scandalizat pentru că pe scena TNB, Dan Bursuc şi formaţia lui au cântat o manea. Dacă aveţi impresia că instituţiile publice de cultură vă aparţin doar vouă, artiştilor români, vă înşelaţi profund. Romii au pus bazele a ceea ce voi numiţi «cultura naţională», romii au fost sclavi aici, romii au fost exterminaţi în Holocaust aici, în ţărişoara voastră barbară, prima în top la bătăi de neveste şi violuri. Deci instituţiile astea de cultură nu vă aparţin doar vouă. Salut inţiativa de a invita artişti romi pe scena TNB, cred că e o datorie mai ales morală a statului român să dea din ce in ce mai mult spaţiu culturii rome. Iar pentru artiştii scandalizaţi care împiedică evoluţia mediului artistic din RO care e oricum retrograd, am doar atat de spus: Băi, artişti de doi lei, nu vă e ruşine să vă expuneţi public ca nişte rasişti imbecili?!“, a transmis actriţa Mihaela Drăgan, care este şi activistă pentru drepturile romilor.

În aceeaşi tabără s-a situat şi actriţa şi jurnalista Lorena Lupu: „Partea care a indignat teribil de tare populaţia pe Facebook: «dom’le, a dat manele la Gopo» mi s-a părut mai degrabă amuzantă şi greşit înţeleasă. A început cu o parafrază ironică la «Bohemian Rhapsody» – numită Romanian Rhapsody, iar maieul alb al interpretului rom era pe formatul maieului alb purtat de Freddie. Senzaţia mea e că Tudor Giurgiu ştia foarte bine ce face, că va inflama maxim tărâţa în telectoali şi că dimineaţa, lume care nu s-a uitat la Gopo în viaţa ei va da status indignat că «s-a dat manele la Gopo». Pasămite, maieul alb e perfect OK dacă e purtat de un star rock şi absolut abominabil dacă e purtat de un etnic rom“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite