Medicul personal al actriţei Joan Rivers a realizat un selfie în timpul biopsiei neautorizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul personal al actriţei de comedie Joan Rivers a realizat un selfie în sala de operaţie, în timp ce efectua o biopsie neautorizată, procedură ce a dus în final la moartea artistei. Informaţia a fost dezvăluită de o sursă din echipa anchetatorilor.

„Un membru al personalului clinicii Yorkville Endoscopy, din Manhattan, a spus anchetatorilor că doctorul, care nu a fost identificat în mod public, a realizat un selfie în timpul operaţiei, în timp ce Rivers se afla sub anestezie“, o sursă anonimă din anturajul anchetatorilor a declarat pentru CNN.

Cu toate acestea, clinica newyorkeză a negat zvonurile apărute în presa americană potrivit cărora artista ar fi fost plasată sub anestezie generală, iar medicii ar fi efectuat o biopsie la nivelul coardelor vocale, operaţie în urma căreia Joan Rivers a intrat în stop cardiorespirator cu o săptămână înainte de a muri. „O biopsie pe coardele vocale nu a fost realizată niciodată la Yorkville Endoscopy“, afirmă reprezentanţii clinicii, specializată în intervenţii chirurgicale pe tractul gastrointestinal. „Anestezia generală nu a fost niciodată administrată“, mai spun aceştia. Actriţa americană a murit pe 4 septembrie la vârsta de 81 de ani.

„New York Daily News“ afirmă că medicul actriţei Joan Rivers, specializat în otorinolaringologie, a întrebat dacă poate să folosească instrumentele clinicii după ce un alt medic a spus că a observat ceva pe coardele vocale ale actriţei. Potrivit aceleiaşi publicaţii, medicul vedetei a primit acceptul clinicii. „O astfel de biopsie ar trebui realizată doar în spital“, afirmă acelaşi cotidian, citând surse medicale. „Dacă s-ar fi aflat într-un spital atunci când s-a întâmplat, acum poate că ar fi în viaţă“, mai scrie publicaţia.

Cauza morţii actriţei Joan Rivers este în continuare necunoscută până la publicarea rezultatelor testelor toxicologice, potrivit autorităţilor americane. Joan Rivers a fost înmormântată la New York, în cadrul unei ceremonii funerare foarte vesele, marcată de glume şi hohote de râs, în conformitate cu dorinţa exprimată de vedetă în timpul vieţii.

Joan Rivers este considerată un pionier privind accesul femeilor în lumea comediei. A devenit cunoscută în anii 1960, printre vedetele alături de care a lucrat pe scena cluburilor de comedie din New York aflându-se nume ca Bill Cosby, Richard Pryor, Woody Allen şi George Carlin, despre care Rivers a spus că nu s-a simţit niciodată ca şi cum ar fi fost parte a „clicii lor“, arată Mediafax. Stilul său direct şi autoironic a fost apreciat şi a atras mulţi fani, dar şi recunoaşterea meritelor de către industrie, iar, în ultimii ani, a devenit o acidă critică de modă, cu ţintă asupra vedetelor de la Hollywood.

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite