Jim Carrey şi-a şters contul de Facebook şi îi îndeamnă pe oameni să facă la fel: care este motivul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jim Carrey îndeamnă la boicotarea Facebook FOTO Getty Images
Jim Carrey îndeamnă la boicotarea Facebook FOTO Getty Images

Actorul Jim Carrey a anunţat pe Twitter că îşi vinde acţiunile pe care le are la Facebook şi că îşi şterge contul curent, încurajând publicul şi investitorii să boicoteze reţeaua de socializare.

Jim Carrey susţine că Facebook a profitat de pe urma interferenţei ruse în alegerile prezidenţiale americane din 2016 prin propagarea ştirilor false şi că tot nu face destul pentru a le opri, potrivit Daily Mail.

„Renunţ la acţiunile mele la Facebook şi îmi şterg pagina pentru că Facebook a profitat de pe urma interferenţelor ruseşti în campania noastră electorală şi încă nu fac destul pentru a le opri. Îi încurajez şi pe ceilalţi investitori să facă la fel dacă le pasă de viitorul nostru“, a scris Carrey în mesajul de pe Twitter, alături de hashtagul „“#unfriendfacebook“.

image

Facebook nu a reacţionat deocamdată, dar preşedintele companiei, Mark Zuckerberg, spune că prevenirea dezinformării este una dintre priorităţile sale.

Într-o declaraţie extinsă trimisă publicaţiei Fortune, un purtător de cuvânt al lui Jim Carrey a spus: „Reţelele de socializare au creat punţi cibernetice peste care pot trece cei care nu au în minte cele mai bune intenţii, iar noi permitem acest lucru. Trebuie să încurajăm mai multă supraveghere din partea deţinătorilor acestor platforme sociale. Acum avem nevoie de investitori activişti care să transmită mesajul că este nevoie de o supraveghere responsabilă. Ceea ce lumea are nevoie acum este de capitalism cu o conştiinţă“.

Potrivit serviciilor secrete americane, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat campania de influenţare a rezultatului scrutinului prezidenţial din SUA în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump şi în ambiţia de a submina sistemul liberal-democratic occidental. Scopurile Rusiei au fost subminarea încrederii publice în procesul democratic american, denigrarea candidatului Hillary Clinton, compromiterea capacităţii sale de a fi aleasă şi afectarea eventualului mandat prezidenţial. 

Citeşte şi:

Jim Carrey a scăpat de procesele deschise împotriva lui după sinuciderea fostei sale iubite: ce dovezi au adus avocaţii actorului

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite