INTERVIU Andreea Raicu, vedetă TV: „Eram de un perfecţionism bolnav. Mama mea avea trei cuvinte - perfect, ireproşabil, fără greşeală“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreea Raicu ţine un curs de Mindfulness, în cadrul căruia îşi va împărtăşi experienţele de viaţă
Andreea Raicu ţine un curs de Mindfulness, în cadrul căruia îşi va împărtăşi experienţele de viaţă

Andreea Raicu (37 de ani) rememorează călătoria spirituală din India şi povesteşte cum a scăpat de teama de a nu dezamăgi şi a ajuns la concluzia că perfecţiunea este plictisitoare.

La interviul cu Andreea Raicu m-am dus cu prejudecăţi. Ştiam că vom discuta despre cursul de Mindfulness pe care îl ţine la DallesGO. Mindfulness este un concept atât de prezent în secolul XXI şi totuşi, pentru mine, atât de gol de conţinut. Am ascultat discursurile motivaţionale de la TED şi am citit câteva articole de dezvoltare personală, însă am avut mereu impresia că au un efect de moment. Sunt ca nişte pastile pe care le ei, te simţi bine o perioadă, apoi problemele revin. Şi-n plus, mereu m-am întrebat dacă oamenii aceştia chiar cred ceea ce spun. Ei bine, Andreea Raicu nu doar crede, ci îşi ghidează viaţa după principii foarte sănătoase. Şi să nu credeţi nici măcar pentru o clipă că e un robot care urmează un program strict. E un om foarte vesel, calm, cu ochi de-un verde care te linişteşte şi un zâmbet care te face să-ţi descreţeşti fruntea. A învăţat să nu se mai gândească la trecut sau viitor şi să trăiască în prezent. „Trecutul nu-l mai poţi schimba, poţi schimba doar prezentul care îţi poate aduce un viitor frumos“, mi-a spus Andreea. Dacă aţi văzut filmul sau aţi citit cartea „Eat, Pray, Love“, atunci ceea ce urmează să citiţi ar putea părea un déjà-vu. Andreea Raicu a început procesul de autocunoaştere în India, o călătorie pe care a făcut-o într-un moment dificil. În clipa în care a realizat că viaţa ei e departe de a fi fotografia perfectă pe care o avea în minte. Întâlnirea cu Andreea Raicu nu a fost nici o pastilă şi nici măcar un interviu, a fost o lecţie pe care am învăţat-o. Carpe diem! 

„Adevărul“: Povesteşte-mi puţin despre acest curs de Mindfulness pe care îl susţii.

Andreea Raicu: Cursul pe care îl ţin la DallesGO este despre conştientizarea prezentului. Noi trăim într-o lume extrem de agitată, în care suntem veşnic presaţi de timp şi nu avem niciodată disponibilitatea de timp, emoţională, de niciun alt fel, să facem lucruri, pentru că întotdeauna intervin altele. Vrem să facem cât mai multe şi cât mai multe, dar nu avem niciodată timp. Avem tendinţa de a trăi în trecut sau în viitor, dar niciodată în prezent. Trecutul nu-l mai poţi schimba şi nici viitorul, poţi schimba doar prezentul care îţi poate aduce un viitor frumos. 

Şi cum te poate ajuta acest curs, mai exact?

Practicarea Mindfulness prin tehnici specifice te ajută să conştientizezi şi te învaţă să trăieşti în prezent, să nu faci totul dintr-un automatism şi să fii atent la absolut tot ce se întâmplă în acest moment, iar beneficiile sunt extraordinar de mari. E cum spunea Osho despre meditaţie, când foarte mulţi oameni îl întrebau ce este: „Nu au cum să-şi dea seama ce înseamnă decât în momentul în care o practică. E ca şi când cineva îţi explică ce înseamnă să fii beat. Trebuie să experimentezi pentru a vedea exact ce înseamnă.“

Ce se schimbă în momentul în care practici meditaţia?

Devii conectat la viaţa ta, la ce eşti tu cu adevărat şi la ce se întâmplă în jurul tău şi încetezi să mai trăieşti prin automatisme, cum facem de cele mai multe ori. Obiceiul este să te trezeşti dimineaţa, eşti nervos pentru ca eşti foarte obosit, primul lucru pe care îl faci e să te uiţi la telefon, să vezi ce se întâmplă, ce ştiri ai mai primit, cine ţi-a mai scris, apoi mănânci repede-repede, dacă mai apuci, pleci şi după zece minute îţi dai seama că nu ştii dacă ai încuiat uşa sau nu şi te macină pe interior în timp ce tu eşti în drum spre birou şi te gândeşti: am închis, nu am închis, pe cine să sun să verifice. Toate aceste lucruri se întâmplă pentru că nu eşti prezent şi Mindfulness te ajută să te conectezi la aceste lucruri şi, nemaiavând această presiune a timpului şi a oamenilor din jur, eşti mult mai relaxat, mult mai creativ, ai o memorie mai bună, nu mai eşti atât de obosit. De multe ori treci dintr-o cameră în alta să cauţi ceva şi când ajungi nu îţi mai aminteşti de ce eşti acolo, pentru că mintea ta zboară într-un milion de locuri şi este un labirint continuu în care te pierzi şi din care nu ieşi niciodată, iar Mindfulness-ul te ajută să-ţi faci claritate în minte. Ne plângem continuu că nu avem timp de nimic şi cu atât mai mult pentru meditaţie. Osho spunea că „dacă ai timp să meditezi, meditează 20 de minute, iar dacă nu ai timp, meditează o oră.“ E incredibilă pentru că pur şi simplu te linişteşte şi te ajută să vezi lucrurile mult mai clar. Eu nu dormeam şi nu eram la fel de eficientă, în momentul în care am acceptat că sunt unele lucruri pe care nu le pot face, pentru că nu sunt un robot, am devenit mult mai eficientă.

Călătoria spirtuală din India şi întâlnirea cu Sega

Te documentezi înainte pentru aceste lecţii pe care le predai sau ai deja cunoştinţele necesare?

Nu m-aş fi apucat să fac acest curs dacă nu aş fi avut cunoştinţele necesare care s-au acumulat din momentul în care eu am început să meditez, de fapt, de când am început un proces de autocunoaştere în urmă cu câţiva ani.

În India.

Exact, când am fost în India. De atunci am călătorit foarte mult, în locuri în care am învăţat meditaţia, am învăţat foarte multe metode de autocunoaştere care se bazează pe prezenţă. Practic totul a început cu prezenţa care s-a transformat în ceea ce se numeşte în acest moment mindfulness. Cum spuneam, este extrem de important să fii prezent, pentru că în acel moment mintea nu mai este năpădită de toate gândurile şi emoţiile care vin din sistemul nostru nervos. Am fost din Europa până în India, Spania, Brazilia, Anglia. Am învăţat enorm de multe lucruri care mi- au schimbat perspectiva asupra vieţii. Sunt lucruri pe care le practic, pe care le-am învăţat, le-am integrat în viaţa mea şi pe care vreau să le dau mai departe. 

Suntem crescuţi cu ideea că nu avem voie să fim trişti, supăraţi, furioşi, pentru că societatea nu acceptă astfel de oameni. Societatea vrea oameni veseli, bine dispuşi, cu foarte multă energie. O imagine perfectă şi lucrul ăsta nu există, e imposibil să fim tot timpul aşa   Andreea Raicu, vedetă TV

Ce te-a determinat să pleci în India?

Se întâmplă, ca în vieţile tuturor oamenilor, să treci printr-un moment foarte greu. Şi eu am avut o perioadă în care mi-a fost foarte greu, pentru că viaţa mea nu era chiar atât de minunată cum părea din exterior. Noi suntem crescuţi cu ideea că nu avem voie să fim trişti, supăraţi, furioşi, pentru că societatea nu acceptă astfel de oameni. Societatea vrea oameni veseli, bine dispuşi, cu foarte multă energie. O imagine perfectă şi lucrul ăsta nu există, e imposibil să fim tot timpul aşa, numai că noi suntem crescuţi să trăim aşa. Practic, noi ne reprimăm nişte stări şi în momentul acela începem să ne minţim pe noi şi pe oamenii din jur că suntem foarte fericiţi, numai că în momentele în care rămânem singuri, pe care de cele mai multe ori le evităm, nu ne simţim bine. Să ne gândim cât de mult îşi doresc oamenii să vină sărbătorile şi weekend-urile pe care vor să le petreacă în linişte, însă niciodată nu vor să stea singuri, nu se simt bine, pentru că întâlnirea cu tine te face să te confrunţi cu ceva de care fugi tot timpul. Statistic, cele mai multe sinucideri au loc în weekend-uri şi de sărbători, pentru că atunci oamenii sunt singuri, se întâlnesc cu ei şi de multe ori văd lucruri care nu le plac şi atunci se creează un gol, o diferenţă foarte mare între ceea ce vrei să pari şi ceea ce eşti tu cu adevărat. Omul care este singur, trist, supărat, şi omul care iese în societate, care este veşnic vesel. Şi cu cât diferenţa este mai mare cu atât mai mult se produce un cutremur foarte mare în viaţa ta. Sunt două imagini care nu se mai suprapun, sunt foarte diferite şi asta este extrem de dureros. Important este să fii cât se poate de echilibrat, astfel încât ceea ce eşti tu să arăţi şi în exterior.

Asta ţi s-a întâmplat şi ţie?

Da. Eram foarte nefericită, tristă, mi se părea că viaţa mea nu e aşa cum părea din exterior, o fotografie perfectă. Imaginea pe care societatea ţi-o impune şi mă simţeam foarte rău. A venit un moment în care totul începuse să se dărâme în viaţa mea.

image

De ce spui asta?

Mama mea se îmbolnăvise foarte tare, ea neavând foarte multe probleme, eu mi-am rupt un picior, aveam probleme şi cu coloana, am făcut o operaţie, aveam o relaţie care nu îmi făcea bine, nu eram foarte fericită nici cu viaţa profesională. Cumva totul în viaţa mea se dărma. Am avut un moment în care am simţit că nici nu mai pot să mă prefac. Ieşeam uneori, dar era un efort foarte mare să mă prefac şi atunci m-am consumat enorm. Am plâns foarte mult, nu mai aveam energie să merg mai departe. Am realizat ca a venit momentul în care trebuia să fac ceva cu viaţa mea, să merg mai departe sau nu.

Şi ce s-a întâmplat?

În interiorul meu am simţit că viaţa nu mi-a fost dată să o trăiesc aşa, viaţa este cel mai frumos dar pe care l-am primit de la Dumnezeu şi de care trebuie să ne bucurăm foarte tare. Şi atunci am zis că trebuie să fac ceva, trebuie să înţeleg de ce sunt aşa. Aveam nişte întrebări la care trebuia să-mi răspund. Nu ştiam exact care erau acele întrebări, dar ştiam că cea mai important dintre ele era legată de ce se întâmplă, de ce sunt acolo şi de ce sunt foarte multe lucruri în viaţa mea care, deşi pare că se schimbă, ele se tot repetă, dar în alt decor. Atunci când te deschizi foarte tare şi când îţi doreşti ceva, viaţa îţi aduce tot felul de oameni şi tot felul de experienţe care te ghidează. Aşa că m-am urcat în avion şi am plecat în India.

Te-ai gândit în acea perioadă şi la sinucidere?

M-am gândit la lucruri foarte negre, nu ştiu dacă neapărat la sinucidere, dar la lucruri foarte negre. Pur şi simplu mi se părea foarte greu să merg mai departe, eram atât de obosită de tot ce mi se întâmpla, nu mai puteam, nu mai aveam energie. 

Dar de ce India? Cum te-ai hotărât? A fost o persoană care te-a sfătuit, o carte pe care ai citit-o, o întâmplare.

De-a lungul vieţii eu am mai primit cărţi, din care nu am înţeles absolut nimic. La un moment dat am avut „Puterea prezentului“, de Eckhart Tolle , am citit primele trei pagini şi nu am înţeles nimic, mi se părea că e într-o limbă complet străină mie. După care am plecat într-o vacanţă şi citeam „Eat Pray Love“. Mi-a plăcut. Apoi am citit „Un pământ nou“, tot de Eckhart Tolle, care mi-a captat atenţia, începusem să mă regăsesc în ea. Mi-a plăcut foarte tare, iar când am ajuns acasă am găsit cartea pe care o primisem şi am deschis-o şi dintr-odată mi s-a părut cumva că parcă cineva a tradus-o şi am înţeles-o, şi am citit-o cu mare drag. Pentru că există momentul în care eşti pregătit pentru lucrurile astea şi momentul în care nu eşti pregătit. Eu atunci nu eram pregătită. Mai târziu am auzit despre o altă carte, „Namaste“, scrisă de Sega, în care el povesteşte despre călătoria lui spirituală în India. L-am sunat şi i-am spus ca mi-ar plăcea să ne întâlnim să-mi povestească despre călătoria lui.

E foarte greu să ştii că ai trăit peste 30 de ani cu nişte lucruri care nu te definesc, care nu sunt ale tale, dar extrem de eliberator   Andreea Raicu, vedetă TV

A acceptat?

Da, ne-am întâlnit şi a fost foarte drăguţ. Cred că am stat trei ore în care am povestit. I-am spus că vreau să plec cu o prietenă, dar mi-a spus că e important să merg singură pentru că este călătoria mea, este locul în care eu trebuie să mă regăsesc singură, fără nicio influenţă din exterior sau de acasă. Am mai întâlnit oameni care mai fuseseră în India şi care îmi povestiseră lucruri, şi atunci am decis să urc în avion şi să plec. Mi-am propus să stau două săptămâni, dar am stat o lună deşi aş mai fi rămas încă şase luni, dar a trebuit să plec pentru că îmi expirase viza.

Cum a fost acea lună?

Extrem de grea şi de solicitantă din punct de vedere emoţional. Acolo e întâlnirea cea mai grea, aceea cu tine. Noi trăim cu foarte multe adevăruri pe care societatea ni le creează şi acolo îţi dai seama, că de fapt, nu sunt ale tale, ci ale societăţii, care îţi spune cum trebuie să fii ca să fii acceptat. E foarte greu să ştii că ai trăit peste 30 de ani cu nişte lucruri care nu te definesc, care nu sunt ale tale, dar extrem de eliberator.

Cum te-a schimbat această călătorie? Ai mai avut perioade dificile după întoarcere?

Mi-a oferit multe răspunsuri, mi-a dat o nouă perspectivă asupra mea şi asupra vieţii. Şi, cel mai important, mi-a oferit libertatea de a fi eu. După ce am venit din India însă am făcut acelaşi lucru pe care l-au făcut foarte mulţi oameni care au fost pentru prima oară, şi anume m-am întors, mi-am zis că am luat pastila magică, sunt fericită, gata, am scăpat de temeri, de frici, de absolut tot, viaţa mea este superbă. Şi trei luni, într-adevăr, a fost totul extraordinar, numai că la un moment dat au început să apară tot felul de lucruri, le-am ignorat şi au căpătat din nou o anumită intensitate, nu la fel de mare ca înainte, dar erau deranjante. Ceea ce nu am înţeles eu, şi mulţi oameni nu înţeleg, este că nu este o pastilă pe care o iei şi ţi-a trecut, este o muncă continuă. Mi-a plăcut să o denumesc gimnastica sufletului, pentru că dacă mergi la sală, arăţi foarte bine, dacă te laşi de sală, muşchii tăi nu mai sunt la fel de tonifiaţi. Nu e ca şi cum te duci o lună la sală şi toată viaţa ta arăţi impecabil, nu, e o muncă pe care trebuie să o faci în mod constant. La fel este şi cu meditaţia, şi cu cunoaşterea de sine, toate lucrurile care te fac să ai contact cu tine, pentru că dacă le practici periodic şi intri în agitaţia vieţii, te deconectezi şi ajungi în acelaşi punct. 

image

În unul dintre cursuri vei vorbi despre cum ai „îndepărtat“ tehnologia din viaţa ta. Cum ai reuşit, mai ales că eşti persoană publică?

Cu foarte multă disciplină, la fel ca şi cu meditaţia. Bineînţeles că e greu să te trezeşti cu 15 minute mai devreme în fiecare dimineaţă, dar fără lucrul acesta ştiu că nu o să mă simt bine, pentru că am nevoie de acel moment de linişte care mă ajută să îmi golesc creierul şi să mă odihnesc, pentru că de multe ori oboseala vine din cap şi nu din corp. Am primit o provocare de la cineva, pentru că un alt lucru important în munca de autocunoaştere este să meditezi în mod constant, să-ţi pui tot timpul întrebări pentru a vedea în ce stadiu eşti, dar în acelaşi timp e foarte important să te mai duci din când în când la cursuri şi să rămâi în contact cu oamenii care practică acelaşi lucru cu tine. Ei te ajută să vezi unde te afli şi care este cu adevărat starea ta. Pentru că de faţă cu oamenii pe care îi întâlnesc în mod normal sunt foarte calmă şi liniştită, dar în momentul în care merg şi mă întâlnesc cu cei de la cursuri îmi dau seama că nu mai sunt atât de calmă. Am primit o provocare de la unul dintre colegii mei de la curs, el nu medita şi în fiecare lună ne puneam câte o provocare pentru că se spune că dacă faci 28 de zile acelaşi lucru îţi intră în obicei. De obicei ne luam aceeaşi provocare, iar eu i-am zis că 28 de zile aş vrea să mediteze zece minute dimineaţa şi zece minute seara. A acceptat, dar mi-a zis că pentru mine are o altă provocare, pentru că eu deja meditam. A doua zi am primit un mesaj de la el în care îmi spunea că trebuie să-mi închid Facebook-ul de pe telefon, am voie să am contul de persoană publică, dar nu mai am voie să am pagina de persoană fizică.

Şi cum a fost la început?

Dintr-odată am simţit că ceva lipseşte. În primele zile m-am simţit ciudat, la semafor, la baie în orice moment în care îmi verificam pagina de Facebook. Apoi, mi-am dat seama că încep să capăt mai mult timp şi că mă liniştesc. După două luni, am vrut să intru într-o aplicaţie, am deschis Facebook-ul ca să mă conectez mai uşor şi dintr-odată m-am simţit extrem de sufocată pentru că am început să primesc foarte multe notificări care simţeam că îmi luau din spaţiu şi din timp şi asta doar pentru că eu făcusem loc. E foarte amuzant, pentru că am mulţi prieteni care mă ştiu cum eram înainte, foarte agitată, aveam două telefoane, la care vorbeam încontinuu, acum nu mai răspund la telefon nici măcar când sunt într-o întâlnire. Veşnic eram cu telefonul în mână, nu eram niciodată prezentă. De cele mai multe ori când stai de vorbă cu cineva, dacă eşti atent, o să observi că mintea ta zboară în tot felul de locuri. În momentul acela nu eşti atent nici la persoana de lângă tine şi nici nu faci nimic cu gândurile tale, deci o perioadă de timp eşti atentă la două lucruri pe care oricum nu le poţi rezolva, deci pierzi timpul. Atunci când te concentrezi pe ceva, e mult mai uşor, îl rezolvi mult mai repede, eşti mult mai eficientă, termini şi te poţi ocupa de celelalte. Şi asta am învăţat eu practicând Mindfulness. Eram cu telefoanele, laptop, agende, eram ca un regizor. Şi am mai învăţat un lucru extrem de important: că nimic nu este urgent. Nu ştim să facem diferenţa între urgent şi grav. Grav e ceva într-adevăr grav, dacă mă sună mama mea şi are nevoie de mine într-o problemă foarte importantă, iar urgent este ceva de la birou care poate aştepta şi o oră cât timp noi avem această discuţie, pentru că dacă eu o opresc la fiecare cinci minute, nu sunt deloc eficientă.

În vremea noastră foarte multe relaţii se creează pentru ceea ce ceilalţi dau, nu pentru ceea ce sunt   Andreea Raicu, vedetă TV

Ce părere ai despre materialul de dezvoltare personală al Luminiţei Daniela Saviuc publicat şi în „Huffington Post“.

Eu sunt abonată la o platformă de dezvoltare personală şi într-o zi mi-a venit un mail pe telefon cu „15 lucruri la care trebuie să renunţi pentru a fi fericit“. Nu am apucat să le citesc, dar am aflat că era scris de o româncă şi mai târziu am intrat pe site-ul ei şi acolo am văzut un video care m-a impresionat foarte tare. Am simţit autenticitatea ei şi cât de emoţionată era şi nu era un discurs scris, era o poveste pe care o retrăia pe măsură ce o prezenta publicului. I-am scris, i-am spus cine sunt şi că mi-ar plăcea să vorbim. A fost foarte amuzant pentru că mi-a răspuns imediat, „Tu eşti Andreea Raicu?“. Am vorbit în acea seară două ore la telefon, apoi ne-am şi întâlnit, am păstrat o relaţie constantă. Oamenii care fac acelaşi gen de muncă şi se conectează au senzaţia că se ştiu de când lumea, pentru că se apreciază pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce oferă. În vremea noastră foarte multe relaţii se creează pentru ceea ce ceilalţi dau, nu pentru ceea ce sunt. 

Revenind la acele sfaturi, ca să le zic aşa, ţi se par corecte, adevărate?

Nu există corect sau incorect. Cred că există lucruri care te ajută şi lucruri care nu îţi folosesc la nimic. Sunt perfect de acord, cele mai multe îmi şi ghidează viaţa. 

„Dezvoltarea personală“ este o expresie foarte la modă azi. Tu cum o concretizezi?

Este o muncă de autocunoaştere, de a fi mereu în contact cu tine, de a fi autentic şi de a nu renunţa la valorile tale. În primul rând trebuie să te cunoşti foarte bine, pentru că dacă nu ştii cine eşti, habar nu ai ce-ţi doreşti. Pe măsură ce am vorbit despre schimbările din viaţa mea, oamenii au vrut mai mult şi m-am gândit să fac o conferinţă şi am dezvoltat o strategie de promovare a conferinţei, care se numea „Cunoaşte-te, Acceptă-te şi Iubeşte-te“. Am plecat în Germania la un curs şi mi-am închis telefonul câteva zile, când m-am întors, am deschis laptopul şi am văzut că nu mai exista nimic legat de conferinţă, am sunat să întreb ce s-a întâmplat, de ce s-a anulat şi mi s-a spus că nu s-a anulat, în primele două zile a fost sold-out şi a trebuit să fie scoase toate materialele.

Şi cum a fost conferinţa?

A fost incredibil. Eu venisem după un curs şi eram extrem de deschisă şi dispusă să le povestesc oamenilor. Ei au nevoie de exemple personale ale unor oameni sănătoşi şi cumva feedbackul a fost incredibil, pentru că ei credeau că o să încep să le spun nişte citate dintr-o carte pe care am citit-o şi care mi-a schimbat viaţa, când eu de fapt am vorbit despre toate experienţele mele, cât se poate de sincer, de toate fricile pe care le-am avut, despre toate momentele complicate care m-au împiedicat să-mi trăiesc viaţa într-un mod frumos, şi au rezonat foarte tare.

image

Andreea Raicu: „La Elite Model Look mi se părea că sunt răţuşca ce urâtă“

Spuneai mai devreme că de multe ori oamenii trăiesc în trecut. Şi la tine a fost aşa?

Nu trăim în prezent pentru că veşnic suntem chinuiţi de ce s-a întâmplat în trecut şi nu putem accepta ce s-a întâmplat. Nu are niciun sens să îţi mai consumi energia pe nişte lucruri care nu mai există şi pe care oricum nu le mai poţi schimba, absolut deloc. Eu trăiam foarte mult în trecut, pentru mine amintirile erau mai importante. Veşnic stăteam şi mă gândeam, dar dacă aş fi făcut aia. Nu mă ajuta la nimic, doar îmi consumam energia. Am citit într-o carte o poveste foarte frumoasă despre doi călugări care mergeau prin deşert şi la un moment dat ajung la o mlaştină unde era o gheişă, care îi roagă să o ajute să treacă mlaştina. Unul dintre ei o cară şi îşi văd mai departe de drum, iar peste trei zile celălalt îl întreabă: „Dar de ce ai cărat-o?“, „Ce am cărat?“, „Gheişa, nu avem voie să ne atingem de nimeni“. Relaxat se uită la el şi îi spune: „Eu am cărat-o atunci, tu o cari în continuare.“ Şi aşa facem noi cu viaţa noastră, ne gândim la nişte lucruri care ni s-au întâmplat în trecut şi le retrăim, le retrăim. E ca şi cu poveştile de dragoste. Ai avut o relaţie extrem de frumoasă, care s-a degradat şi nu te desparţi şi rămâi în continuare în ea pentru că era foarte bine, dar acum nu este şi e important să te uiţi la ce ai acum şi nu la ce s-a întâmplat atunci.

Trebuie să ieşi din zona de confort.

Da! E vital să ieşi din zona de confort dacă vrei sa evoluezi, dacă vrei să-ţi trăieşti cu adevărat viaţa. Viaţa ta e despre tine, nu despre alţii şi asta înţelegi când ieşi din zona de confort. Alegerile le facem noi, nu ceilalţi. Atunci când tu aştepţi ca ceilalţi să ia decizii, practic, tu aştepţi să primeşti nişte resturi.

Corpul nostru este ca o casă în care intră invitaţii şi invitaţii sunt toate emoţiile, bucurie, plânset, tristeţe, melancolie, furie, ei sunt invitaţii noştri şi trebuie să-i tratăm pe toţi la fel, să-i lăsăm la noi în casă şi să-i acceptăm   Andreea Raicu, vedetă TV

Tu ieşi din zona de confort?

Eu nu ieşeam din zona de confort, deloc. Mă duceam în aceleaşi restaurante, mă întâlneam cu aceiaşi oameni, făceam aceleaşi lucruri şi gândeam la fel. Aceste lucruri nu fac decât să te omoare pe zi ce trece şi să te uiţi la ceilalţi şi să spui ce lucruri frumoase li se întâmplă şi mie nu. Lor li se întâmplă pentru că au încercat. Nu aveam deloc încredere în mine. Când m-am dus la Elite Model Look, mi se părea că nu am ce să caut acolo, mi se părea că sunt răţuşca cea urâtă pe lângă acele „superbităţi“ şi spre surprinderea mea am câştigat un premiu important. Am fost prima româncă premiată cu un titlu internaţional la un concurs de modele şi atunci mi-a crescut încrederea în mine. Nu există eşec, există lecţii din care înveţi. Cea mai proastă decizie e să nu iei nicio decizie, pentru că această frământare continuă te termină pe dinăuntru. E important să iei o decizie, pentru că numai aşa ştii ce poţi să faci şi unde trebuie să lucrezi. Iar ieşitul din zona de confort pentru mine a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. 

Şi cum faci asta?

Eu în fiecare săptămână încerc să fac un lucru nou. Merg în locuri noi, vorbesc cu oameni noi, mi-am schimbat felul de a gândi. Cum poţi să vezi cum sunt alte restaurante dacă tu mergi în acelaşi. Sunt oameni care merg în vacanţe în acelaşi loc pentru că acolo le place, sunt convinsă că e un loc minunat, dar mai sunt pe acest pământ alte o mie de locuri minunate. Cum afli de ele dacă nu mergi acolo? Şi nu există eşec. Eram de un perfecţionism bolnav, nu ieşeam din casă dacă nu eram machiată, aranjată, să fie totul perfect, retuşam pozele, ştiam că nu am voie să dezamăgesc pe nimeni. Mama mea avea trei cuvinte: perfect, fără greşeală, ireproşabil. Dacă nu existau astea, însemna că nu eram bună de nimic. În momentul în care am scăpat de această presiune, viaţa mea a fost liberă şi frumoasă. Noi nu ne acceptăm aşa cum suntem, corpul nostru este ca o casă în care intră invitaţii şi invitaţii sunt toate emoţiile, bucurie, plânset, tristeţe, melancolie, furie, ei sunt invitaţii noştri şi trebuie să-i tratăm pe toţi la fel, să-i lăsăm la noi în casă şi să-i acceptăm. Eu am avut foarte multă presiune, trebuia să fie totul perfect. Nimeni nu vrea nimic perfect, vrea lucruri frumoase, autentice, din suflet. Perfecţiunea e plictisitoare.

image

Despre ce alte lucruri vei mai vorbi pe parcursul acestui seminar?

Cum să accepţi realitatea şi tot ceea ce te înconjoară fără să judeci şi să pui etichete. Pentru că în realitate lucrurile sunt. Nu sunt bune sau rele sau frumoase, pur şi simplu sunt. Am primit o lecţie de la un indian. Mie îmi place foarte tare să mă integrez în locuri, dacă mă duc undeva şi doar stau într-un hotel foarte frumos, nu pot sa cunosc ţara respectivă şi cultura ei. Am luat un şofer de la hotel şi am început să mă plimb prin Mumbai, l-am întrebat unde stă, ce face şi am aflat că muncea 12 ore, că stătea la patru ore distanţă de locul de muncă, avea o cameră în care locuia cu părinţii, soţia şi copilul. Avea o figura atât de senină şi i-am zis: „Eşti foarte fericit. Cum se întâmplă lucrul ăsta?“ Pentru că, totuşi, câştiga până în 60 de dolari. Şi mi-a spus că este foarte fericit pentru că are multe lucruri frumoase în viaţa lui, un job fantastic, întâlneşte mulţi oameni, nu trebuie să plece din India, departe de familia lui, familia e sănătoasă, locuiesc toţi în acelaşi loc. „Nu-ţi doreşti mai mult?“, l-am întrebat. „Mă bucur foarte tare de lucrurile pe care le am. Eu sunt foarte deschis la ce-mi dă Dumnezeu, eu nu mă uit la lucrurile pe care nu le am, mă uit şi mă bucur de cele pe care le am acum“, mi-a zis el. A fost o lecţie pentru mine. Noi suntem atât de obişnuiţi să ne uităm la ce nu avem şi deloc să ne bucurăm de ce avem . 

Nimeni nu vrea nimic perfect, vrea lucruri frumoase, autentice, din suflet. Perfecţiunea e plictisitoare   Andreea Raicu, vedetă TV

Un alt proiect al tău este site-ul andreearaicu.ro, pentru cei care nu ştiu, ce pot găsi acolo?

Ma bucur enorm că am creat o comunitate de femei în care se regăsesc lucrurile care mă definesc pe mine: modă, frumuseţe, stil de viaţă sănătos, nutriţie, meditaţie, sport cu tot ce am experimentat eu de-a lungul timpului. Îmi doresc să împărtăşesc tuturor oamenilor lucrurile care mi-au schimbat viaţa. Aş vrea să pot aduce această schimbate în vieţile multor femei. 

Andreea Raicu: „Pentru mine televiziunea nu mai este o miză“

La sfârşitul anului trecut ai renunţat la colaborarea cu Prima TV, după 14 ani. Nu ţi-a fost greu? Totuşi acolo ai prezentat unele dintre cele mai de succes emisiuni „Big Brother“, „Megastar“.

Probabil că dacă nu ar fi existat toate lucrurile astea pe care le-am învăţat în ultimii ani, mi-ar fi fost foarte greu şi poate că nici nu aş fi plecat. Era foarte frumos şi a fost ceea ce m-a dezvoltat. Prima TV a fost locul în care am crescut. În momentul în care am făcut bilanţul, mi-am dat seama câte lucruri minunate am învăţat, cât de frumos am crescut, câţi oameni extraordinari am cunoscut şi care au rămas în continuare în viaţa mea ca prieteni extrem de apropiaţi. Am moderat show-uri de succes care m-au dezvoltat enorm şi care mi-au dat foarte multă încredere în mine şi mă bucur foarte tare că au existat, dar în momentul acesta politica de programe a companiei nu mai coincidea cu ceea ce îmi doresc eu.

Ai în plan o revenire în televiziune? Ştiu că la momentul respectiv spuneai că despărţirea de Prima TV nu înseamnă în mod automat despărţirea de televiziune. Ai primit propuneri de la alte televiziuni?

Am primit oferte, dar nu au fost oferte care să mă facă să-mi doresc să mă întorc. Nu am renunţat la televiziune, pur şi simplu e o pauză. Vreau să fac ceva la televizor în contextul în care mă defineşte pe mine şi aduce valoare oamenilor care sunt acasă. Pentru mine televiziunea nu mai este o miză, am făcut foarte mulţi ani asta, nu mai îmi doresc să apar cu orice preţ, doar de dragul de a apărea la televizor. Niciodată nu am făcut asta, de aceea am fost foarte atentă când am acceptat invitaţiile în emisiuni, merg doar atunci când am ceva de comunicat, nu doar de dragul de a apărea. 

Ce senzaţie ai avut când ai început să vezi primele efecte ale notorietăţii tale?

image

S-a întâmplat foarte repede, pentru că lucram în Pro TV şi am prezentat una dintre cele mai populare emisiuni la momentul respectiv, „Ora 7, bună dimineaţa“, pe care o prezentam cu Andi Moisescu în fiecare zi. Expunerea era imensă. A fost extrem de surprinzător pentru că ieşeam pe stradă şi toată lumea se uita la mine. Îmi aduc aminte că am început în martie şi a urmat Paştele, am mers la biserică şi pur şi simplu oamenii veneau la mine, dintr-odată toată lumea parcă mă ştia, mă abordau foarte uşor şi vorbeam cu toată lumea pe stradă. 

Ai comentat pe blogul tău atacul Mihaelei Rădulescu la adresa comunităţii gay. Ce te-a făcut să scrii acel text? 

Pur şi simplu am rămas surprinsă de postările care erau pe contul ei. Eu nu urmăresc, dar prietenii mi-au arătat, toată lumea comenta postările ei şi, sincer, nu am crezut că le-a scris ea. Eu o ştiu pe Mihaela de foarte mulţi ani, într-un anumit fel, întotdeauna am apreciat-o pentru ceea ce a făcut şi mi-a fost foarte greu să cred că un om ca ea, care cred că este cel mai bun om de televiziune, aşa cum am cunoscut-o eu, ar fi putut să facă aşa ceva. Şi cumva, agresivitatea textelor ei crea agresivitate şi din partea celorlalţi. Cred că agresivitatea nu ajută la nimic, nu aduce nimic bun şi nu dezvoltă nimic. Cred că cel mai important este să ai compasiune faţă de oameni. Eu nu cred că există oameni buni şi răi, cred că există oameni care au fost crescuţi cu foarte multă dragoste şi atunci ştiu să dea dragostea mai departe, şi oameni care au fost crescuţi fără grijă, fără atenţie, cu violenţă şi atunci ei se comportă ca atare. Câinii de pe stradă sunt agresivi pentru că au fost agresaţi şi vor doar să se apere, şi atunci dacă te porţi frumos cu ei, nu te vor mai muşca. E important să vorbeşti frumos şi cu dragoste cu oamenii şi atunci şi ei vor reacţiona la fel. Mi s-a părut foarte multă agresivitate, atât din partea mesajelor care apăreau pe contul ei de Facebook, cât şi din partea celor care reacţionau la acele mesaje. Nu cred că poţi schimba ceva dacă eşti agresiv, pentru că oamenii reacţionează foarte urât la agresivitate şi nu mai ascultă mesajul. 

Ai vorbit cu ea, a avut vreo reacţie?

Nu, eu nu l-am scris pentru că aşteptam o reacţie. 

image

Te-ai implicat şi în campania ActiveWatch „De la mine ai un NU“.

E o chestiune generală, eu nu am făcut această campanie împotriva Mihaelei Rădulescu. Am făcut această campanie pentru că eu cred că persoanele publice trebuie să fie foarte atente la ceea ce spun, pentru că sunt un reper pentru ceilalţi. Eu nu vreau să trăiesc într-o societate agresivă, vreau să trăiesc într-o societate liniştită şi echilibrată, de aceea şi ceea ce fac este într-un fel şi pentru mine, pentru că vreau să dau mai departe pentru a avea în jur lucrurile astea. Mă doare când văd că oamenii generalizează: e rrom, e ceva îngrozitor, e gay, e ceva îngrozitor. Mintea noastră e obişnuită să pună etichete, e foarte multă ură în spaţiul public şi mi se pare trist. 

Andreea Raicu: „Mihaela Rădulescu ştie să facă oamenii să se simtă extraordinar“

Spuneai în acel text că Mihaela Rădulescu ţi-a fost multă vreme model. Acum mai ai vreun reper, cel puţin în televiziune?

E un om pe care l-am admirat încă de la început. Ea ştie să facă oamenii să se simtă extraordinar, are o capacitate fantastică de a fi cea mai bună gazdă, indiferent că este un eveniment la care e foarte greu să menţii atenţia, are o coerenţă incredibilă de a vorbi două ore şi să spună lucruri interesante. Am apreciat-o întotdeauna pentru lucrurile astea, care rămân în continuare. Ceea ce a făcut acum nu şterge ceea ce era înainte. Fiecare om trece printr-o etapă a vieţii, etapa de acum nu şterge ce ai fost înainte. Important e să te inspire foarte mulţi oameni, dar să-ţi păstrezi autenticitatea, pentru că atunci când încerci să copiezi pe cineva, rezultatele nu sunt foarte bune. Fiecare om e minunat aşa cum este, important e să se descopere şi să aibă curajul să scoată în evidenţă lucrurile pe care le are. 

Încă de când ai lucrat ca model ai devenit un reper în lumea modei. Cum ai reuşit să te menţii după atâţia ani?

E flatant să ştii lucrul ăsta şi m-a bucurat întotdeauna. Lucrurile acestea le-aş fi făcut probabil şi dacă nu aş fi fost persoană publică, pentru că provin dintr-o familie în care grija pentru partea estetică a fost mare. Mă refer aici şi la artă. Îmi aduc aminte când eram mică mergeam la balet, mătuşile mele erau mereu perfect îmbrăcate, mama mea era însoţitoare de bord şi avea întotdeauna bijuteriile asortate, avea, şi are în continuare, multe perechi de pantofi, la care eu mă uitam fascinată. 

Ce sfaturi ai pentru tinerele care vor să se îmbrace cu stil, dar care nu au foarte mulţi bani?

Am spus-o de foarte multe ori şi o repet: stilul nu are nicio legătură cu situaţia financiară. Sunt foarte multe persoane cu mulţi bani care nu se îmbracă frumos. Poţi să te îmbraci frumos şi fără mulţi bani. Aveam în şcoala generală o colegă, care nu avea o situaţie materială foarte bună, dar veşnic era îmbrăcată diferit. Deşi avea o pereche sau două de pantaloni, două cămăşi, îşi punea o fundă, o mărgică, o eşarfă, reuşea să găsească întotdeauna ceva care să facă ţinuta specială. Accesoriile sunt foarte importante. Sunt foarte multe tendinţe, dar nu trebuie să preiei nişte tendinţe care nu se potrivesc. E important să te uiţi, să vezi care îţi plac şi să le adaptezi stilului tău. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite