Fotografia care a devenit virală după protestele din faţa Parlamentului

Fotografia care a devenit virală după protestele din faţa Parlamentului

Imaginea surprinsă de fotograful Cătălin Georgescu a ajuns virală FOTO Cătălin Georgescu

Miercuri seară, când protestele faţă de legile justiţiei au fost reluate, chiar dacă oamenii anunţaseră că nu vor mai ieşi câteva zile în stradă în semn de respect faţă de moartea regelui Mihai, a avut loc şi Gala Premiilor Elle Style Awards 2017, iar fotograful Cătălin Georgescu a surprins o imagine cu modelul Ştefania Ivănescu, care a devenit virală în scurt timp.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fotograful Cătălin Georgescu, prezent adesea la protestele din Bucureşti, a surprins de această dată un model care trecea printre protestatari, în încercarea de a ajunge la evenimentul revistei „Elle“, găzduit de Palatul Parlamentului. Modelul a ocolit clădirea deoarece intrările dinspre Parcul Izvor erau închise, iar traficul era blocat.
 
Este vorba de Ştefania Ivănescu, în vârstă de 21 de ani, model al agenţiei internaţionale IMG Models, care a fost desemnată în cadrul galei de miercuri Cel mai bun model al anului 2017
 
Fotografia realizată de Cătălin Georgescu a ajuns virală graţie „contrastului“ dintre protestatarii care scandau în frig şi imaginea glamour a tinerei, îmbrăcată într-o rochie cu paiete şi sandale cu toc înalt, potrivite evenimentului la care mergea.
   
 
„Eu am dat like la poză pentru contrast, mi se pare mişto. However mulţi dintre cei de dinăuntru au fost de multe ori pe afară, atât cei din redacţia Elle, cât şi mulţi dintre invitaţi. Uneori imaginea e imagine şi realitatea e ce-i în spatele poleielii. E greu să not hate, must exercise that muscle every day“, a precizat o persoană în secţiunea de comentarii a fotografiei postate pe Facebook. 
 
Dacă unii internauţi au apreciat fotografia, alţii au lăsat mesaje critice la adresa tinerei sub proverbul „ţara arde şi baba se piaptănă“. Au existat însă şi voci care i-au luat apărarea tinerei, menţionând faptul că astfel de evenimente sunt importante pentru persoanele din industria modei şi care cotizează, de asemenea, la bugetul de stat. 
 
„Foarte bună poza! Şi nu cred că „ţara arde şi baba se piaptănă“, în presă muncesc oameni care cotizează din greu la bugetul de stat, sunt corporaţii care trebuie să consume timp şi bani cu noul cod fiscal etc. Bref, businessul trebuie să facă business, ca să supravieţuim (…) Fata din poză, top model renumit, se ducea la „Elle Style Awards“, un eveniment al revistei Elle, care a împlinit 20 de ani în România şi e un titlu respectabil din presă. Când am spus presă m-am referit atât la Elle, cât şi la alte reviste şi publicaţii serioase din Romania. Majoritatea aparţin de trusturi cu mulţi angajaţi, care cotizează la buget. Iar fata aceea plăteşte, prin contracte şi veniturile ei, vreo 3 pensii pentru bătrânii de azi. S-ar putea ca tot din taxele ei să ne platească şi noua pensia, peste vreo 20 de ani...“. 
 
O altă persoană a ţinut să-i ia apărarea modelului care a fost criticată pentru faptul că nu era la protest: „Foarte mişto poza, sublimă coincidenţa. Mă enervează în schimb miştourile vizavi de ea. Mergea la un eveniment important şi relevant pentru meseria ei, nu văd de ce i-am bate superior obrazul că nu era la protest“.
 
„Asa trece Elle la brand activism. Mai trebuie doar să le scoţi pe fete la protest“, a glumit o altă persoană. 
 
Ştefania Ivănescu FOTO Facebook
 
O altă fotografie cu protestatarii din faţa Palatului Parlamentului realizată de Cătălin Gerogescu în aceeaşi seară FOTO Cătălin Georgescu
 
Sute de oameni au stat în stradă în faţa Parlamentului, la Bucureşti, dar şi la Cluj. Acum, protestele s-au încheiat, dar oamenii promit că se vor întoarce în stradă şi în următoarele zile.
 
 
citeste totul despre: