Fotografia din arest a unei tinere face furori în reţelele sociale: frumuseţea ei i-a făcut pe mulţi să uite de infracţiunile pe care le-a comis FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sarah Seawright îi calcă pe urme „deţinutului sexi“ FOTO Facebook
Sarah Seawright îi calcă pe urme „deţinutului sexi“ FOTO Facebook

Fotografia din arest a tinerei Sarah Seawright, acuzată de jaf, răpire şi condus imprudent, face senzaţie pe Internet datorită trăsăturilor frumoase, iar potrivit presei străine aceasta se foloseşte de popularitatea obţinută brusc pentru a pătrunde în lumea modei, lucru deloc imposibil, dacă ţinem cont de precedente.

Faptul că eşti atrăgător nu te poate scăpa de închisoare, dar cu siguranţă te poate face faimos, iar acest lucru este dovedit de fotografia din arest a tinerei Sarah Seawright, imagine ce s-a viralizat în mediul online, fata fiind numită „Prison Bae“ (frumuşica din închisoare – trad.).

Tânăra a fost arestată pentru că nu s-a prezentat la tribunal într-un proces în care este acuzată de şofat imprudent. Totuşi, în trecut, aceasta s-a confruntat şi cu acuzaţii de jaf şi răpire, însă toate infracţiunile comise par să nu conteze deloc pentru internauţi, pălind în faţa frumuseţii sale. 

„M-ar putea înjunghia de nouă ori şi tot eu i-aş cere scuze“, „Fata asta este o infractoare, dar nu-mi pasă, eu m-am îndrăgostit de ea“, sunt doar câteva dintre reacţiile generate pe Facebook. 

Conform evidenţelor poliţiei din Arkansas, în anul 2012, Sarah s-a oferit să-l conducă acasă pe un bărbat, însă în maşina ei se afla un prieten care l-a jefuit, l-a ameninţat cu un pistol şi l-a bătut. În calitate de complice, tânăra a fost acuzată de furt calificat, răpire şi falsificarea probelor, potrivit elitedaily.com. La momentul respectiv, poza ei din arest arăta aşa:

image

   

Noua ei fotografie din arest este cu mult mai sofisticată şi a fost făcută pentru că tânăra nu s-a prezentat la un alt proces, în care este acuzată că a fost neglijentă la volan şi pentru care a fost obligată să plătească o amendă de 365 de dolari. 

image

În ciuda poreclei dobândite, e puţin probabil ca Sarah să petreacă vreo zi în spatele gratiilor, ci mai degrabă ar putea să-şi clădească o carieră în modelling, la fel cum a făcut „puşcăriaşul sexi“ Jeremy Meeks. 

În 2014, fotografia din arest a lui Jeremy Meeks, condamnat la închisoare pentru că a luat parte la o serie de jafuri armate, a cucerit Internetul, iar la ieşirea din arest a semnat un contract cu agenţia White Cross Management, primind oferte de a juca în mai multe filme, chiar şi pornografice, şi de a participa la şedinţe foto. 

image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite