Ernest Takacs, detectivul din umbră

Prezentatorul emisiunii „Ochii din umbră“ de la Kanal D are atestat de detectiv. Nu-l deranjează că e perceput ca omul care urmăreşte amanţi. Ernest Takacs a devenit cunoscut la prima ediţie „Big Brother“, difuzat de Prima TV în 2003. După câţiva ani de „Trădaţi în dragoste“ tot la Prima TV, anul acesta s-a mutat la Kanal D.

Care este diferenţa dintre „Ochii din umbră", de la Kanal D, şi „Trădaţi în dragoste", pe care o făceai la Prima TV?

Diferenţele ar fi mai multe, în primul rând gama de subiecte pe care o abordez. Dacă în emisia anterioară abordam exclusiv spectrul infidelităţilor, acum ne-am axat pe tot ceea ce poate include un filaj. Nu doar problemele legate de relaţia de cuplu pot fi ajutate de către un detectiv care poate să-ţi aducă nişte probe, ci poate fi şi relaţia angajator - angajat, relaţia părinţi - copii, frate - soră, sunt multe alte domenii în care tehnologia te poate ajuta să afli nişte informaţii pe care altfel nu le-ai fi putut obţine. O altă diferenţă între cele două emisii ar fi legată de concept în sine. Cealaltă se desfăşura cu precădere în stradă.

Acum am încercat să nu o ducem atât spre latura de scandal, de conflict, încercăm să mergem mai mult spre latura psihologică: de ce se întâmplă anumite fapte, cum poţi prin exemplul negativ pe care tu îl difuzezi să-i influenţezi pozitiv pe cei care privesc. Din punct de vedere al managementului nu prea e ok să elimini scandalul pentru că asta se cere, din păcate, dar vrem să fie o emisie ceva mai curată şi să ne axăm mai mult pe partea de forţă a exemplului negativ.

Decizia de a face o emisiune mai „curată" are vreo legatură cu discuţiile din CNA, cu faptul că emisiunea era foarte uşor sancţionabilă?

Şi ăsta este un factor, pentru că nu poţi să nu-ţi dai seama că dacă difuzezi scene de nuditate, scene care implică sex - scene care aduc audienţă - , dar reglementările CNA sunt foarte aspre şi asta ar însemna să-ţi muţi emisia la o oră la care nu ar mai renta să o difuzezi. Oamenii n-ar mai avea cum să o vadă în timpul săptămânii după ora 23.00. Deci da, şi reglementările CNA, dar în acelaşi timp politica postului a vrut o emisie mai curată.

Ideea programului „Ochii din umbră" a fost a ta, a casei de producţie, sau a venit de la post?

Nu eu am propus acest proiect, ei (postul, n.r.) s-au gândit să facă proiectul acesta şi mi l-au propus. Alegerea lor a fost una cât se poate de naturală având în vedere că eu am fost primul care a lucrat pe un astfel de format. În acea perioadă eu încetasem colaborarea cu Prima TV, nu am reuşit să pun un proiect pe picioare cu ei din varii motive.

Ce n-a mai mers la Prima TV?

Atât politica postului, cât şi perioada de „cacao" pe care am traversat-o şi o traversăm în continuare. Bugetele fiind mult mai reduse, au fost posibilităţi mai puţine de a risca investind într-un proiect pentru care nu aveau garanţia că va aduce succesul scontat. Ei au încercat mai mult să-şi conserve emisiile pe care le au şi care funcţionează. A mai fost ceva legat de politica postului, pentru că emisiunea asta („trădaţi în dragoste", n.r.) era cam cea mai dură de pe acel post şi în momentul în care au fost preluaţi de ProSieben au devenit mai orientaţi spre familie, au un alt public target.

Le propusesei altceva?

Noi am încercat o colaborare, dar tot pe reality-show-uri, ce-i drept mai cuminţi din punct de vedere al durităţii limbajului şi scenelor. Dar fiind şi o perioadă în care lumea era mai strâmtorată - nici acum nu suntem foarte relaxaţi - nu au avut cum să se implice într-un proiect de genul ăsta.

Cum e facută emisiunea „Ochii din umbră"? Exista un scenariu pe care lucraţi cu amatori?

Da, practic sunt nişte poveşti de viaţă, nişte situaţii din viaţa de zi cu zi pe care, în ziua de azi, nici dacă vrei nu poţi să le faci reale. Trebuie să ai acordul tuturor părţilor pentru aşa ceva. Ori tu nu poţi avea acordul decât după ce ai finalizat emisia. Şi se poate întâmpla ca oamenii să nu vrea să apară la televizor înşelându-şi nevasta. Şi atunci ce faci? Că nu poţi difuza emisia. Neavând acordul lui, CNA-ul te „mănâncă pe pâine". Şi atunci se folosesc reconstituiri ale unor poveşti care se bazează pe un adevăr. Există agenţii de casting care au sute de persoane, care, dându-le o coordonată, ştiu cum să ajungă din punctul A în punctul B. Dar acest traseu este spontan, e în funcţie de trăirile lor, de felul cum acel om se poate dedubla şi îşi poate închipui pentru două-trei zile că trăieşte în acel film. Să faci emisiuni de acest gen „pe bune" e imposibil. Financiar presupune o resursă uriaşă.

ERNEST: AM ATESTAT DE DETECTIV

Detectivul vostru chiar e detectiv?

Nu. Se colaborează cu o agenţie de detectivi particulari care îţi face un brief. Nu ai cum să plăteşti extra un om care se ocupă cu detectivia şi să-l aduci tu să facă un personaj. Pentru că de obicei când lucrezi cu camera oamenii sunt mai retraşi. El poate fi un foarte bun profesionist, dar să-i vină foarte greu să vorbească. Partea aceea cu detectivul este mai mult o simbolistică pentru că da, atât filajul pe care îl vedeţi cât şi partea de detalii tehnice sunt în concordanţă cu legislaţia şi cu felul cum ar proceda o agenţie de detectivi particulari.

Eu am urmat cursurile unei astfel de şcoli, am atestat în acest domeniu. Nu am profesat pentru că, cu mecla mea extracunoscută, nu ai cum să profesezi în meseria asta. Iar ca să o conduci din umbră ai nevoie de foarte mulţi bani. Îţi trebuie echipamente tehnice, maşini, sediu, plus un număr fix de contracte pe lună, care, dacă nu îţi vin, te-ai îngropat. Iar eu nu deţin resursele financiare ca să pornesac un business de genul acesta. Dar există o parte de consultanţă în ceea ce constă limbajul şi tehnicile de filaj.

E greu să lucrezi cu amatori, îşi intră greu în rol?

Aici nu e vorba despre o regie. Nu există un regizor care să vină şi să oprească o filmare. Încerci să respecţi povestea, dar oamenii ăia nu sunt actori, ei pur şi simplu dau viaţă acelei poveşti prin filtrul lor, cu propria interpretare, trăind scena aceea într-un anumit fel. Dacă aduci zece oameni o să-ţi joace scena aia în zece feluri diferite. Nu ai cum să compari cu ceva. Atunci ar dispărea orice spontaneitate, ar avea replici scrise. Şi nu poţi să faci asta pentru că nu este un actor, nu poţi să-i ceri să intre într-o stare... Tu îi explici omului situaţia, iar el dezvoltă ce va urma. Tocmai de-asta povestea este reală. De cele mai multe ori eu nu ştiu ce se întâmplă acolo, habar nu am ce va face individul, unde se va duce şi ce va spune. Toate lucrurile astea sunt spontane.

Cum te implici în această emisiune? Eşti doar prezentator sau mai ai şi alte sarcini?

După atâţia ani nu ai cum să fii doar un prezentator, să vii acolo, să ştii care e povestea de bază. Trebuie să fii acolo de când vin operatorii, de când se aleg cadrele, se face vizionarea locaţiei. Chestiile astea nu trebuie lăsate alandala. Fiecare treabă se împarte ca să nu ne trezim în mijlocul acţiunii că doi operatori ţin aceleaşi cadre. E foarte bine ca lucrurile astea de bucătărie internă să fie discutate înainte. Nu vii acolo panseluţă, cireaşa de pe tort: „Hai că am venit, începeţi să înregistraţi". Adică poţi să faci şi aşa, dar o dai de gard, nu e bine. Iar eu, după atâţia ani nu am cum să nu mă implic, să vreau să ştiu toate detaliile să ştiu exact ce logistică avem la dispoziţie, ce se întâmplă dacă plouă, dacă ne prinde noaptea. Procedez exact cum aş proceda dacă aş fi cu un client, cu un caz real. Trebuie să fii pregătit când mergi la întâlnirea cu un client.

ESTE PRODUCĂTOR LA BURLACUL DE LA ANTENA 1

Cât timp petreci la filmări pentru o ediţie?

Un filaj nu se face chiar de pe-o zi pe alta. Munca mea este de două-trei zile de filmare. Dar pentru o ediţie e nevoie de cinci-şase zile.

Ce face Ernest în restul timpului?

În ultimele două luni nu prea am mai avut timp liber, dar, de obicei, când am timp liber prefer să fac sport, să alerg, mă duc să înot, la saună, îmi fac aprovizionarea. Sunt maniac cu ce mănânc, ce produse-mi iau, de unde-mi iau, oriunde există un târg al ţăranului sau cu produse bio mă duc şi eu. Dacă am câteva ore libere prefer să mă urc în maşină, să mă duc înspre Târgovişte sau Călăraşi şi să-mi iau roşii dintr-un sat. Îmi place să călătoresc. Cam asta fac cu banii mei, călătoresc.

Alte proiecte mai ai, ce altceva mai faci pentru bani?

Lucrez şi pentru emisiunea „Burlacul" de la Antena 1, pe post de producător. Două job-uri sunt de ajuns.

Declarai mai demult că „amestecul de scandal cu violenţă şi nuditate este irezistibil pentru o mare parte a publicului". Tu ce fel de telespectator eşti? La ce programe de la noi te uiţi?

Sunt un consumator atipic. Din spectrul emisiunilor produse la noi chiar încerc să găsesc ceva, ca să nu zic că nu urmăresc nimic. Dar în afară de posturile de ştiri unde mai apuc 30 de minute să mă pun puţin în temă cu ce se mai întâmplă... Genul meu de umor, ca să-ţi dai seama, este „Little Britain", serialul de pe HBO Comedy care e o parodie la adresa valorilor şi societăţii britanice din ziua de azi. Sau ce face Sacha Baron Cohen, tipul care joacă personajele Borat şi Bruno. Iar ca emisii, seara, dacă mai prind ceva, devorez un documentar, vreau să ştiu tot ce mă înconjoară.

Dacă ai fi doar un telespectator, te-ai uita la emisiunile tale?

Bună întrebare, nu prea pot să mă pun în postura unui simplu telespectator. Acum câţiva ani am fost un simplu telespectator şi eram înnebunit după Big Brother, l-am urmărit la nemţi pe RTL.

„AŞ PLECA DIN ROMÂNIA DACĂ NU AŞ MAI AVEA NICIO TANGENŢĂ CU TELEVIZIUNEA"

Te-ai gândit vreodată să emigrezi?

Da, m-am gândit. Când eram în liceu ăsta era visul meu, să ajung în Statele Unite şi să încep acolo de la zero, dar după facultate s-a ivit oportunitatea Bucureştiului, cu televiziunea. În ziua de azi aş pleca din România dacă nu aş mai avea nicio tangenţă cu acest domeniu care e foarte frumos, e o muncă în care nu te plictiseşti, e şi bine plătit, ai o grămadă de recompense, de atuuri. Dar dacă s-ar destrăma chestia asta aş cam pleca din România pentru că în ultima vreme am călătorit foate mult şi mi-am dat seama că oricât de patriot ai fi, dacă ţara ta nu-ţi oferă cam ce ţi-ai dori, ai o singură viaţă şi e mai bine să te duci să găseşti alt loc. Acum aş încerca să găsesc un colţ de lume mai retras, ceva tropical, o ţară mai aşezată.

Oamenii s-au obişnuit ca Ernest să fie cel care urmăreşte amanţi şi îi îndeamnă la scandal. Cum te afectează eticheta asta?

Nu mă afectează în niciun fel, chiar mă amuză. Am trecut prin atâtea poveşti de viaţă, prin atâtea întâmplări încât am asistat la tot spectrul de reacţii pe care le poate avea un om, de la pozitive la negative. Chestiile astea mă binedispun, până la urmă asta fac, ăsta mi-e jobul. N-am de ce să mă supăr dacă percepţia unui om e deformată. Nici nu are cum să aibă o percepţie prea clară despre mine atât timp cât nu interacţionează cu mine zilnic, să mă poată cunoaşte. Pentru mine nu e un stres şi nu-mi dau seama de ce ar fi. De ce să negi ceea ce faci?

„UNII SUNT MAI CU BUN-SIMŢ, TE ÎNJURĂ ŞI PLEACĂ"

Ţi s-a întâmplat vreodată să te înjure cineva pe stradă din cauza asta?

Da, să mă înjure, să mă scuipe, să vrea să mă buşească cu maşina, să se dea jos din maşină şi să vrea să mă ia la bătaie, telefoane de ameninţare. Sunt oameni cu care n-am avut nicio legătură, nu au avut de suferit de pe urma emisiunii mele, dar nu te poţi înţelege cu ei.

Îmi poţi povesti un astfel de episod?

Miezul nopţii, telefon cu ameninţări: „Îţi iau gâtul. Nu mi-ai făcut nimic, dar nu-mi place ideea emisiunii tale, eu sunt genul de om care îşi înşeală nevasta şi ideea că există unul ca tine nu-mi place". Altă dată, la semafor în Bucureşti s-a oprit unul lângă mine, mi-a zis să dau geamul jos, l-am dat, şi a început cu înjurături. E vorba despre prototipul omului cu ceafă lată, cu foarte mult testosteron în sânge... Unii sunt mai cu bun-simţ, te înjură şi pleacă, dar unii chiar se iau de tine. Pentru mine nu e o problemă asta, dar se mai întâmplă în momente când eşti cu cineva şi te simţi prost când vine câte un ghindoc de-ăsta şi începe să te calce pe coadă. Dar eu n-o să mă cobor la nivelul lor niciodată.

Dacă ai putea alege să faci o emisiune pe gustul tău, ce ai alege?

Mie mi-ar plăcea să fac emisiuni de genul „Amazing Race" sau „Survivor", ceva care implică un mod de viaţă mai nomad, cu deplasare, o provocare nouă pe care să trebuiască s-o depăşeşti atât fizic cât şi tehnic, o emisiune care să fie reality şi care să-ţi permită şi să vizitezi lumea în timp ce-ţi faci treaba. Ăsta ar fi pentru mine job-ul perfect, dar un astfel de proiect nu se poate realiza în România. Un „Amazing Race" sau un „Survivor" se face cu foarte mulţi bani, mult mai mulţi decât sunt televiziunile dispuse să investească. Dacă ar fi existat aceşti bani şi dacă un astfel de proiect ar fi putut asigura o audienţă uriaşă, cu siguranţă că s-ar fi făcut până acum. Dar nu există public pentru aşa ceva în România. Şi ce faci? Că trebuie să fii şi viabil din punct de vedere economic.

Dacă ţi s-ar propune, ai accepta să prezinţi o emisiune gen „Big Brother"?

Da.

De ce crezi că nu se mai face?

Pentru că s-a demonstrat că nu e rentabilă financiar. Prima ediţie a a vut succes, dar nu ca în celelalte ţări unde s-a difuzat „Big Brother". Dar a doua ediţie n-a avut succes. Poţi să-mi spui un concurent din ediţia a doua? Deci n-a avut succes.