De la Turcescu la Popescu şi retur

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu s-a împlinit un an de când, în octombrie 2014, Robert Turcescu a creat o mică, dar de efect senzaţie mediatică, admiţându-şi într-o emisiune de la postul B1tv apartenenţa la serviciile secrete şi calitatea de ofiţer acoperit.

Delirul mistico-securistic al fostului realizator al postului a surprins şi nu prea. Mărturisirea venea la mai bine de un an de când fusese publicată o listă cu mai multe personalităţi din presă, pe vremea aceea apropiate de fostul preşedinte Traian Băsescu, personalităţi despre care ni se spunea că ar fi fost avansate în mod excepţional, primind astfel grade militare de rang superior în ierarhia MAN.

Avansarea, dezvăluită, la scurt timp după ce primul guvern USL condus de Victor Ponta preluase puterea, a fost negată vehement de jurnalist, într-o apariţie teatralizată cvasi-dementă, cu recuzită de un ridicol absolut. Totul într-o scenetă, într-un one man show de cea mai proastă calitate la care până şi Andreea Pora, prezentă în studio, s-a uitat şi mirată, şi cu un dispreţ cu greu disimulat.

Mărturisirea din octombrie 2014 s-a produs în emisiunea Sorinei Matei, între timp şi ea dispărută de pe ecranele televizoarelor, jurnalistă extrem de vocală şi decibelică despre care au circulat şi circulă şi azi zvonuri pe care nimeni nu se mai oboseşte să le dezmintă că, la rându-i, ar fi fost ofiţer acoperit infiltrat în presă cu misiunea de a îndeplini operaţii de manipulare şi dezinformare. Dacă ne reamintim şi că spovedania lui Robert Turcescu venea în contextul în care fostul preşedinte voia să îl determine pe premierul Victor Ponta să îşi recunoască şi el calitatea de ofiţer sub acoperire în serviciul SIE, atunci toată povestea de acum aproape un an devine cum nu se poate mai limpede.

Mărturisirea lui Robert Turcescu se petrecea ca urmare a unui ordin de zi pe unitate conştiincios îndeplinit cu ajutorul Sorinei Matei. La capătul spovedaniei, Robert Turcescu, ne reamintim, şi-a anunţat ieşirea definitivă din presă.

Definitivul lui Robert Turcescu nu a durat decât câteva luni. La ordin sau nu, reactivat ori ba, fostul jurnalist definitiv compromis (iar aici definitivul e ca atare, nemaiputând fi de nimeni, cel puţin în ochii mei, amendat sau retractat), Turcescu a mai încercat, din când în când, să forţeze uşa câte unui studio de televiziune. Ba mimând calitatea de invitat, ba devenind realizator la un post la care nu se prea uită nimeni, Naşul tv, al cărui proprietar, pe nume Radu Moraru, e şi el un fost al mass-media din România. În urmă cu câteva luni, acelaşi Turcescu a deschis o listă de subscripţie sperând că astfel va putea aduna bani spre a-şi putea deschide propria televiziune online. Care, cum-necum, se pare că va începe să emită din toamnă. Vom vedea cu ce impact şi cu ce succes.

Până la acel moment, ofiţerul acoperit autodevoalat Robert Turcescu nu are stare. Lansează pe piaţă graţie facebook-ului şi blogului personal tot felul de zvonuri care mai de care mai senzaţionale, dovedind că i-a luat locul senzaţionalului Dan Diaconescu. Turcescu face dezvăluiri, face profeţii, anunţă iminente schimbări de guvern, acuză. Mai cu seamă acuză. Ca şi cum ar avea acoperirea morală să facă asta. Cel mai recent, l-a acuzat pe jurnalistul Cristian Tudor Popescu, demisionar, în cel mai elegant chip cu putinţă, de la ziarul Gândul, că s-ar afla la originea dezastrului presei în variantă print, că el ar fi cel ce a sabotat distribuţia şi că tot el ar fi falimentat Rodipet-ul.  

Oricine l-a urmărit cât de cât consecvent pe fostul om de presă Robert Turcescu, din momentul în care a renunţat să paraziteze contra cost ecranele TVR într-un matinal fără har şi fără audienţă devenind moderator de talk show, nu a putut să nu observe cât de mari i-au fost eforturile în imitarea marelui ziarist de la Adevărul şi de la Gândul.

Cât de mare ciuda că imitaţia nu a putut niciodată atinge anvergura, forţa de penetrare la public, influenţa, efervescenţa stilistică a originalului. Până şi prostul gust pe care Cristian Tudor Popescu nu l-a putut evita întotdeauna, uneori căutându-l deliberat, transformându-l în marcă de identificare şi înregistrare, nu avea în cazul apariţiilor cu iz de plombagină ale Robert Turcescu altitudinea şi strălucirea aceluiaşi original. Pentru simplul motiv că nu avea cum să aibă. Pentru că Turcescu nu poate mai mult. Pentru că în cazul lui nici măcar ura, nici măcar furia nu sunt autentice. CTP a marcat decisiv, cum nici un alt ziarist nu a ştiut să o facă, jurnalismul românesc de după 1989, lăsând în urmă un model. Cu toate defectele omului care l-a produs. Robert Turcescu nu a lăsat nimic.

CTP a reacţionat întotdeauna exact când trebuia, Turcescu a făcut-o mereu cu un retard semnificativ, a cărui origine poate să se afle tocmai în condiţionarea sa fundamentală de ordinul militar venit de sus.

Definitivul lui Turcescu s-a dovedit a fi încă o minciună a acestuia. Sunt gata să pariez că definitivul retragerii, în termenii precizaţi clar imediat după plecarea de la Gândul de Cristian Tudor Popescu însuşi, nu va suferi în cazul acestuia nici cea mai mică rectificare. CTP ştie să plătească un preţ, oricât de mare ar fi acesta. Robert Turcescu, nu.   

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite