Ce simt concurenţii în Camera Verde de la Eurovision

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elena, solista trupei Mandinga, ne vorbeşte astăzi, în ziua în care va urca pe scena Eurovisionului din Baku, despre alte emoţii decât cele de a cânta în faţa a mii de oameni. Acelea care o cuprind aşteptând rezultatul.

Distribuirea punctelor din cele 42 de ţări participante anul acesta la Eurovision durează o oră, iar pentru artiştii aflaţi în aşa-numita cameră verde este un real chin.

„În Camera Verde emoţiile sunt cele mai mari. Atmosfera este tensionată, iar muzica pe care au pus-o în semifinală a alimentat această stare. Toate efectele acelea care sunt menite să facă din anunţarea punctajelor finale un spectacol în sine te transpune într-o stare ciudată. Un amestec de teamă, bucurie şi curiozitate. Se adună multe senzaţii deodată, încât, sincer, nici nu ştii cum să reacţionezi. Te gândeşti, Doamne, fă să treacă odată momentul ăsta! Fie ce-o fi, dar să treacă!", spune Elena.

Cu atât mai mare ar fi emoţia, dacă ar avea parte de multe punctaje maxime. Dar la asta Elena refuză să se gândească înainte de marea finală. Încurajată de noi, ea spune totuşi că, dacă e să se întâmple, ar fi posibil să moară de bucurie, acolo în Camera Verde. „În cazul ăsta măcar aş muri de bucurie, nu de spaimă", ne spune solista râzând.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite