Avertismentul unui profesor: Guvernul nu va mai da bani pentru diferenţele salariale acordate profesorilor universitari. Rectorii: Este fals

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul universitar Marian Preda, de la Facultatea de Sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti, avertizează că Guvernul va naţionaliza banii din fondurile proprii ale universităţilor pentru a putea plăti diferenţele salariale acordate cadrelor didactice din acest sector. Sorin Cîmpeanu, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, cât şi guvernanţii afirmă că este vorba doar despre o alarmă falsă.

UPDATE „Dimineaţă am aflat că vrem să naţionalizăm banii universităţilor. Domnule Mişa, spuneţi pe această cale că, dacă un domn care candidează la o funcţie de rector vrea să-şi facă campanie, să-şi facă la el în familie cu mesaje de genul ăsta", a afirmat premierul la începutul şedinţei Executivului.

Ionuţ Mişa a confirmat că „este o ştire falsă”, el precizând că este vorba de fapt despre o solicitare a reprezentanţilor universităţilor „de a da posibilitatea să utilizeze o parte din bani pe o destinaţie pe care tot dânşii au ales-o”.

„Domnule prim-ministru, este o ştire falsă. Am discutat, o să dăm şi un comunicat de presă în acest sens, au ieşit deja domnii Sorin Cîmpeanu şi Mihnea Costoiu să infirme ştirea, să spună că este falsă. Noi am avut discuţii şi cu reprezentanţii universităţilor, cu reprezentanţii Ministerului Cercetării, cu toţi cei din învăţământ. A fost o solicitare a dânşilor de a da posibilitatea să utilizeze o parte din bani pe o destinaţie pe care tot dânşii au ales-o. Deci, dânşii utilizează banii proprii acolo unde doresc, în rest este o ştire falsă care doreşte doar să intoxice opinia publică", a explicat Ionuţ Mişa.

Profesorul universitar afirmă într-o postare pe Facebook că dacă până acum rectificările salariale acordate cadrelor didactice din universităţi (ca o formă de compensaţie pentru salariile tăiate în perioada 2008-2009, 2010-2011) au fost plătite de Guvern, de acum înainte aceste venituri vor fi achitate de unităţile universitare. Ori acest lucru va reprezenta o povară pentru instituţiile de învăţământ superior, susţine Marian Preda. Concret, el spune că universităţile vor fi nevoite să folosească bani din propriul buget pentru a plăti aceste diferenţe salariale, în loc să îi aloce pentru investiţii în universităţi având în vedere că acestea nu primesc bani de la Executiv pentru cel din urmă scop.

Pe de altă parte, Sorin Cîmpeanu, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, spune că „ştirea apărută cu privire la naţionalizarea veniturilor proprii ale universităţilor este o falsă alarmă. Se bazează pe ART 24, Alin 6 din OUG 63/2017, care prevede ca universităţile care are au buget suficient şi care au decis în acest sens, pot să plătească diferenţele salariale conform Legii 85 din venituri proprii. Pe cale de consecinţă, îndemn la responsabilitate în declaraţii“, a conchis Sorin Cîmpeanu.

image
Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite