Scandalul universităţilor: O caricaturală discriminare pozitivă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adevărata problemă nu este ministrul Valentin Popa. El e doar un agent mai lipsit de pudoare al viciilor tolerate care au cuprins de multă vreme şcoala din România.

Şi nici nu este nevoie să examinăm plângerile marilor universităţi din ţară ca să vedem că ne aflăm în faţa unei acţiuni cu efecte devastatoare. E destul să ne raportăm la chiar comunicatul Ministerului, care oferă câteva explicaţii.

Şi vom începe cu un detaliu ignorat chiar şi de cei care protestează energic de o săptămână încoace, poate şi datorită aerului său benign de social democraţie. Dintre cele 62 000 de locuri la licenţă, 2000 sunt alocate „pentru absolvenţii de licee situate în mediul rural”.

Toată lumea s-a ocupat până acum de repartizarea fondurilor către universităţi, semnalând o diminuare a locurilor pentru universităţile mari, cele care au totuşi o tradiţie şi care mai apar şi în clasamentele mondiale, fie şi în josul listei. Rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru semnala primul anomalia prin care fonduri alocate până acum universităţilor cu rezultate recunoscute au fost distribuite către universităţi noi din provincie, aşa cum este cea de la Suceava de unde provine ministrul Popa.

Cu toate că se convenise prin lege că o comisie internaţională va evalua şcolile doctorale, analiza aceasta a fost mereu amânată. În plus ierarhizarea universităţilor, realizată la un moment dat, a fost mereu contestată, inclusiv sau poate mai ales de actualul ministru care ocupa funcţia de rector la Universitatea din Suceava. Prin urmare, odată cu numirea la minister a lui Valentin Popa era de mirare să nu se întâmple ce s-a întâmplat. Până şi unii dintre foştii miniştri PSD protestează azi pentru că au fost afectaţi personal, asa cum este Remus Pricopie de la SNSPA din Bucureşti.

Dar viciul e mai profund şi, din păcate, e trecut cu vederea. A repartiza bani pentru 2000 de locuri destinate absolvenţilor din mediul rural este o absurditate şi o nedreptate în ciuda aparenţei de justiţie social-democrată. În primul rând pentru că meritul este relativizat printr-o interpretare caricaturală a discriminării pozitive (care luată în sensul ei american a produs la rândul ei o scădere a standardelor academice). 

În al doilea rând pentru că mediul rural nu este întotdeauna un mediu defavorizat. Cine are o vilă într-o comună de lângă Bucureşti se poate înscrie oportunist în categoria defavorizaţilor şi poate abuza uşor de această prevedere comodă. Dacă e să luăm social democraţia în serios, ar trebui să instituim burse pentru absolvenţii de gimnaziu din mediul rural care să înveţe la liceele din marile oraşe, dar numai după ce se constată că familiile din care provin nu au mijloace suficiente.

Tehnic vorbind, cauza principală a acestei degradări se găseşte în chiar modelul de finanţare al studiilor superioare, acela raportat la numărul de studenţi şi care a îndemnat an de an toate universităţile să sporească numărul locurilor.

Or, dacă această anomalie egalitară a devenit o normă pe care nu o contestă nimeni, nici rectorul Universităţii din Bucureşti, nici cel de la Cluj, Iaşi sau de la Timişoara, atunci nu trebuie să ne mirăm că ministrul Popa duce această logică viciată şi mai departe, refuzând să recunoască ierarhizarea universităţilor.

Dacă e corect să fie admişi la universitate pe locurile bugetate 2000 de absolvenţi doar pentru că au urmat cursurile în mediu rural, am spune chiar că ministrul are dreptate să considere că Suceava sa de obârşie a fost „discriminată” de „aroganţa” celor de la Bucureşti şi că el nu face decât să repare o nedreptate istorică. Iată de ce viciul este mai adânc şi de ce, din clipa în care s-au făcut derogări de la principiul meritului, se alunecă tot mai jos pe un tobogan fără sfârşit.

Tehnic vorbind, cauza principală a acestei degradări se găseşte în chiar modelul de finanţare al studiilor superioare, acela raportat la numărul de studenţi şi care a îndemnat an de an toate universităţile să sporească numărul locurilor. Aşa se face că s-a renunţat la selecţia severă care mai exista cândva la admiterea la universitate, acceptându-se tot mai mulţi studenţi, care pur şi simplu nu aveau ce căuta. Mai sunt facultăţi la care se organizează concursuri de admitere şi astăzi, dar, în ansamblu, prin amplificarea neobişnuit de mare a locurilor disponibile (simultan cu apariţia de noi universităţi de stat) standardele au scăzut dramatic.

Astăzi scandalul e în toi şi tinde să ia dimensiuni şi mai mari. Rectorii marilor universităţi protestează pe bună dreptate, dar din nefericire nici ei nu atacă fondul problemei. La rigoare, Universitatea din Bucureşti, participă şi ea, la nivelul ei, la prăbuşirea standardelor, complăcându-se în cursa ” inflaţionistă” a majorării numărului de studenţi şi a creării de noi linii de studiu fără un temei intelectual serios.

Căci trebuie să observăm că viciul propriu-zis nu este ministrul Popa, deşi s-ar cuveni ca el să demisioneze fără întârziere. Ministrul Educaţiei e doar un agent mai lipsit de pudoare al viciilor tolerate care au cuprins de multă vreme şcoala din România. Problema reală nu e că ministrul Popa ia decizii politice la împărţirea fondurilor, (aşa cum spune Mircea Dumitru, rectorul Universităţii din Bucureşti), ci că principiul meritului a încetat să mai fie o regulă, că s-au admis tot mai multe derogări, provocând o avalanşă care nu mai poate fi oprită.

Scandalul nu este că Valentin Popa se răzbună pe Mircea Dumitru pentru critica strivitoare de la învestire, ci că fostul rector de la Suceava se prezintă ca exponent al instituţiilor fără prestigiu intelectual care se revoltă împotriva ideii de merit, revendicând tacit o egalitate necondiţionată.

Horaţiu Pepine - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite