Dragă Studenţie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO pexels.com
FOTO pexels.com

Ne-am cunoscut în octombrie 2012, eram în sala 101 de la etajul 1 al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din Cluj sau cum iţi spuneam, FŞPAC. Eram un copil din Botoşani pierdut printre alţi copii cu priviri curioase într-o sala mare iar în faţa noastră erau oamenii cărora le datorez ceea ce sunt eu astăzi.

Încet, încet, teama mea de tine, Studenţie, s-a risipit datorită lor, profesorii care m-au liniştit prin ochii lor calzi şi mi te-au prezentat cu toate calităţile tale.

Timp de trei ani, am învăţat de la tine ce înseamnă să fii un om mare, ne-am certat în timpul sesiunii pentru nopţile petrecute printre cărţi şi ppt-uri, ne-am împăcat cu fiecare proiect creativ.

Îţi mulţumesc pentru activităţile din afara facultăţii: trupa de teatru, unde mi-am eliberat temerile şi m-am încărcat cu energie şi entuziasm, organizaţiile studenţeşti: OSUBB şi VIP, unde am cunoscut oameni frumoşi şi unde am aplicat ceea ce învăţam pe băncile facultăţii fără să îmi fie frică să greşesc.

Îţi mulţumesc pentru că mi-ai arătat un Cluj din poveste unde fiecare tânăr se simte ca la el acasă.

Iţi mulţumesc pentru oamenii pe care mi i-ai adus în cale pe care îi numesc acum „PRIETENI“.

Îmi amintesc cu drag şi emoţie ultima mea zi de student în Cluj. O sală plină de părinţi care îşi priveau copiii aflaţi pe scena absolvirii. Îmi era teamă, recunosc, pentru ceea ce urmează, îmi priveam părinţii care se uitau cu mândrie la mine iar eu nu ştiam cum să fac să nu plâng (şi acum mă abţin să nu vărs vreo lacrima). Dar mi-ai arătat un al drum: BUCUREŞTI.

Mai ţii minte, Studenţie, cum m-ai împins sa completez fişa de înscriere la master? Că eu nu. :)

Şi am ajuns în Bucureşti şi te-am întrebat - ce caut eu aici? Mi-ai zis că este o nouă etapă a formării mele. Şi aşa a fost. Am cunosc alţi profesori care au încercat să nu te distanţezi faţă de mine. M-ai învăţat ce înseamnă răbdarea, dacă la Cluj nu te ascultam, aici asta am făcut. Şi am făcut bine pentru că uite, acum sunt un OM MARE.

O să îmi fie dor de tine şi de toate experienţele, fie bune, fie rele. O să îmi fie dor să mă trezeşti şi să mergem împreuna la facultate, zicându-mi: „Astăzi o să fie super mişto!“ O să îmi fie dor de emoţiile din timpul examenelor. O să îmi fie dor de TINE.

Şi acum la final vreau să îţi mulţumesc pentru profesorii pe care mi i-ai adus în faţă. Ei sunt pentru mine un exemplu şi dacă nu le-am mulţumit niciodată, o fac acum, aici: Mulţumesc, dragi profesori! O sa fiţi în gândul şi în sufletul meu!

Studenţie, să ai grijă şi de alţi copii aşa cum ai avut de mine.

Cu drag,

  Raluca Stîncescu
  Absolventă Masterat Social Media şi Marketing Online 2015-2017, SNSPA
  linkedin.com/in/ralucastincescu

image
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite