De ce nu vreau măriri salariale. Nu în acest moment!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carevasăzică aşa. În imensa lui generozitate cu iz electoral, Parlamentul, adică aripa PSD-ALDE-UDMR din componenţa lui, vrea să îmi mărească leafa de bugetar cu aproximativ 15% . El vor, dar  eu nu vreau şi pace. Unde mai pui că mai şi scriu şi vituperez  împotriva acestei magnanimităţi, socotind-o iresponsabilă, ruşinoasă şi suspectă.

Refuz mărirea otrăvită fiindcă, aşa după cum scriam în editorialul de ieri, în primul rând mă întreb de unde. De unde bani, de unde buget când producţia nu prea creşte. Chiar dacă, precum în 2008, suntem asiguraţi că economia duduie. Că România e printre primele în top în ceea ce priveşte creşterea economică.

O refuz şi fiindcă mă întreb ce pacoste va veni după mărire. Cum nu există nici cel mai mic indiciu că va creşte procentul din PIB alocat educaţiei şi învăţământului, cum mă îndoiesc că Universităţii unde lucrez îi va fi sporită anul viitor alocaţia bugetară, cum nu prea văd de unde va spori numărul studenţilor înmatriculaţi la categoria cu taxă , cea mai la îndemână formulă de a avea venituri proprii, sunt sigur, sunt gata să pariez că, după creşterea respectivă, vor urma alte nenorociri.

Prima. Va creşte iarăşi norma. Oricum ea este dublată ca urmare a unei şmecherii post-electorale (şi atunci când e vremea alegerilor pentru funcţii în ierarhia universitară plouă cu promisiuni făcute numai spre a nu fi ţinute)  avându-i drept autori pe rector, prorectori şi acoliţii lor în deplin acord cu zişii senatori. Că doar trebuie de undeva plătite privilegiile  în serie plus tocanele mai particolere de care au parte sus-numiţii. Indemnizaţii, bază de salarizare diferită şi încă multe alte sporuri. Lor li se acordă chiar şi reduceri de normă spre a putea, vezi Doamne!, fi scoase posturi la concurs pentru colegii noştri mai tineri. Un altruism de-a dreptul emoţionant dacă nu ar fi unul cu dedicaţie cu beneficiari aleşi din noua nomenclatură.

Rectorul Universităţii este trimis în judecată, se află sub control judiciar, însă Senatul nu-l demite, nu-l suspendă. Pretinde că nu are abilitare ori nu are proceduri. Senatul este milos, se prevalează de prezumţia de nevinovăţie, pune capul în pământ. Drept pentru care omul cu pricina apare pe la televiziunile locale şi ne asigură că totul ar fi sub control. Dar oare cine îl crede? Criza de credibilitate pe care o traversăm este cum nu se poate mai serioasă. Numai să vrei să o vezi şi să te îngrijoreze.

Unul dintre prorectori se judecă cu Universitatea fiindcă aceasta vrea, în fine, să îi impute banii pe care i-a pierdut ca urmare a neîndeplinirii unor standarde prevăzute de proiectele europene coordonate de dumnealui. Se pare că proiectele au cam eşuat, numai că deja ele au fost retribuite. E vorba despre  proiecte suprapuse, în cascadă, unde domnul în cauză a fost  multi-şef fiindcă ziua dumnealui are cu mult peste 24 de ore. Respectivul ins, pesemne un alter-ego al lui Napoleon, a mai scăpat de nişte plăţi şi imputaţii fiindcă procesul a început cu puţină vreme înainte ca faptele să se prescrie. Iar când vezi cât pretinde domnul în cauză că ar fi cercetat te întrebi cum Dumnezeu se face că nu a primit până azi titlul de academician şi drept bonus premiul Nobel.

O prorectoriţă ce ne cerea mai deunăzi să fim solidari cu colegii noştri urmăriţi penal are şi ea proces cu Universitatea ce nu i-ar fi plătit nu ştiu ce spor de doctorat.

La un dintre facultăţi a fost ales decan un ins acuzat că ar fi contribuit la emiterea de diplome false în vreme ce prodecanului aceleiaşi facultăţi tocmai i-a fost retras dreptul de a conduce doctorate

Însă tu, om de rând, adică fără funcţii şi dregătorii, dacă îndrăzneşti să spui ceva eşti apostrofat de te miri cine ajuns şi el mic şefuleţ şi ţi se spune că ar fi bine să taci că doar de aicea ne luăm banii. Altă formă de manifestare a mediocrităţii absolute şi a celebrului merge şi aşa, despre care a scris cândva o celebră tabletă Ana Blandiana.Şi care nu a dispărut odată cu perioada comunistă.

Ministerul nu intervine, invocând autonomia universitară, bâguind ceva de genul spălaţi-vă pe cap cu ei, aşa că în numele autonomiei universitare prost înţeleasă ori manipulată se poate face orice. Ca, de pildă, să nu normezi practica pedagogică, deşi e bugetată cu bani de la Minister.

În astfel de condiţii tare mă întreb pe unde vom mai scoate foarte curând cămaşa. Sau dacă vom avea ce scoate.

Aşa că, mulţumesc frumos, nu vreau nici măriri salariale, nici bonificaţii neîntemeiate. Nu în acest moment. Prefer să am parte şi în ţară, şi în Universitate doar un dram de onestitate. Şi de ceva mai mult bun simţ în viaţa cotidiană.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite