Centrul universitar Cluj: afaceri în familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducătorii vechilor universităţi publice din România îi au ca subalterni pe copiii lor, fără ca vreo lege de până acum să-i oprească sau să le interzică acest lucru. Rudele au locuri aranjate la universităţile de stat din capitala Ardealului. Unii profesori au şi afaceri cu instituţia la care lucrează.

Familia Petrina se reuneşte, dimineaţa, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTC). Mai exact, prorectorul Mircea Petrina lucrează sub aceeaşi umbrelă cu fiii Tudor şi Bogdan, asistenţi la UTC. Fiul cel mic lucrează cu tatăl său la Mecanica Construcţiilor, iar Bogdan are ore la Beton Armat şi Construcţii Metalice. După-amiaza, prorectorul poate fi găsit la firma de arhitectură al cărei patron este - SC Bogart Construct SRL. Aici se întâlneşte, din nou, cu Tudor (31 de ani) şi Bogdan (36 de ani).

Prorectorul Mircea Petrina consideră că, lucrând împreună cu fiii săi, îi poate ajuta în carieră. „În primul rând, şcoala este locul unde îi pot călăuzi, îi pot ajuta în carieră. Apoi firma merge bine cu şcoala, am proiectat dintotdeauna, fiind universitar", ne-a spus Petrina.Chiar dacă tatăl lor este într-o poziţie de vârf în universitate, fiii consideră că au ajuns pe puterile lor asistenţi:

„Cu pile ai fi luat 5. Noi am avut note mari", ne-a spus Bogdan Petrina, asistent la Universitatea Tehnică şi director executiv al firmei SC Bogart SRL. Băieţii prorectorului consideră că locurile ocupate de ei la şcoală şi în firmă sunt meritate. „Muncim foarte mult. Am fost amândoi şefi de promoţie la Universitatea Tehnică, şi eu şi Tudor", ne-a mai spus Bogdan.

La firma de arhitectură Bogart, „maestru de ceremonii" este tatăl Mircea Petrina. Ultima mare lucrare a fost proiectarea stadionului municipal din Cluj, cea mai mare investiţie din judeţ la momentul actual. Licitaţia a fost câştigată în colaborare cu Universitatea.

Politicienii universitari

Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca Andrei Marga, fost ministru al Educaţiei, şi soţia acestuia, Delia Marga, lucrează împreună la UBB. În timp ce Andrei Marga este rector din 1993, cu o pauză de şapte ani, perioadă în care a fost ministru al Educaţiei, soţia sa conduce Centrul Lingua. Acesta este un departament de Limbi Moderne şi Comunicare în Afaceri care funcţionează sub umbrela Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor.

Nici decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Cătălin Baba, nu a scăpat acuzaţiilor de nepotism. Fost şef al Cancelariei premierului Emil Boc şi secretar de stat, Baba a avut un incident cu conducerea UBB în 2007, când i s-a reproşat că a încercat să îşi promoveze soţia şi cumnatul în diferite funcţii. De altfel, asistentul de cercetare Răzvan Cherecheş, cumnatul lui Baba, a fost concediat pe motiv că studiile terminate la Facultatea de Medicină nu îl califică pentru postul ocupat în UBB, unde preda Ştiinte Politice.

Astfel, într-un comunicat de presă al Universităţii „Babeş-Bolyai", dat în toamna lui 2009, se precizau următoarele: „ Răzvan Cherecheş (...) este un absolvent de medicină, care a fost adus în universitate de un decan, cumnatul său.  Administraţia Universităţii „Babeş-Bolyai" a atras atenţia decanului asupra multiplelor acte de corupţie din Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative. Administraţia universităţii atrage din nou atenţia că nu se pot masca acte de corupţie prin refugierea într-un partid sau altul şi nu trebuie mascate astfel".

"În primul rând, şcoala este locul unde îi pot călăuzi pe băieţii mei, îi pot ajuta în carieră. "

Mircea Petrina
prorector Universitatea Tehnică

Legea Educaţiei scoate clanurile din universităţi

Noul proiect al Legii educaţiei îşi propune să pună punct nepotismelor din universităţi şi interzice ca, în cadrul acestora, să ocupe simultan posturi de conducere, la orice nivel, soţii, afinii şi rudele până la gradul III, inclusiv. Cu alte cuvinte, nu vom mai întâlni în funcţii înalte părinţi şi copii, bunici şi nepoţi, fraţi sau nepoţi.

Iniţial, în proiectul lansat în dezbatere publică era prevăzută interdicţia pentru „afini şi rudele până la gradul II, inclusiv", iar cuplurile soţ-soţie au fost lăsate pe dinafară. Daniel Funeriu a dat asigurări că legea se va referi şi la această categorie, după ce reporterii „Adevărul" i-au semnalat omisiunea. În consecinţă, soţii apar în forma adoptată de Guvern pe 12 aprilie şi transmisă Parlamentului.

Cititorii „Adevărul" revoltaţi de clanuri

Student a scris...

Daţi-mi exemplu o singură universitate unde nu există nicio familie. De obicei, părinţii îşi angajează copiii şi rudele. Sunt catedre la care copiii au luat locul părinţilor.

Sfânta naivitatea scris...

Dar ceea ce au făcut ei, refuzând să acorde notele meritate şi să recunoască valorile care au candidat pe posturi „vacante" (sigur, ele erau ocupate dinainte de rubedeniile lor!!!) nu a fost discriminare? Ruşine! Cred că deja este prea târziu pentru aceste „legi noi". Păcat!

Laurenţiu a scris...

Mda. Tatăl lui X îl va angaja pe fiul lui Y la universitatea unde lucrează, iar tatăl lui Y îl va angaja pe fiul lui X. Adică se va trece la reciprocităţi. Ce naiba! Românii găsesc soluţii la şmecherii.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite