Vară la bunici sau în tabere ieftine

Copiii din noua generaţie vor să plece în vacanţă, în alte ţări. Părinţii lor fac însă planuri cu bugete mai mici decât cele din anii trecuţi. Vacanţele la ţară, la bunici, nu se mai numără printre preferinţele elevilor din clasele primare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Când sunt întrebaţi unde îşi vor petrece vacanţa mult aşteptată, cei mici nu stau pe gânduri şi spun, plini de entuziasm, că vor merge în Turcia, Bulgaria, Grecia, Spania sau Germania. Unii dintre ei sunt la prima ieşire din ţară, alţii sunt deja obişnuiţi cu destinaţiile străine.

Deşi afectaţi de criză, românii aleg, în continuare, destinaţii străine pentru concediile lor. Părinţii spun că îşi doresc tot ce e mai bun pentru copiii lor şi că raportul calitate-preţ contează atunci când aleg unde să-şi petreacă vacanţa de vară. Mihai este în clasa a III-a la Şcoala Generală numărul 24 din Bucureşti.

Fiecare vacanţă de vară şi-o petrece într-o ţară străină, dar în acest an el şi părinţii lui se vor mulţumi cu litoralul vecin. „Mergem în Bulgaria, că-i criză!", exclamă Mihai. Un coleg de-al lui este foarte entuziasmat pentru că merge în Turcia. „O să văd o ţară nouă, o să zbor cu avionul şi o să fac baie în mare", spune George.

Şi micuţii de la Şcoala Generală numărul 194 din Bucureşti ştiu exact unde vor să-şi petreacă vacanţa, chiar dacă dorinţa lor nu coincide cu planul părinţilor.  „Eu vreau să merg la mare în România, iar ai mei vor să mergem într-o ţară străină, Spania, Grecia sau Turcia", spune Cristina Labăi, elevă în clasa a IV-a.

„Vreau să merg la mare în vacanţa de vară, în Bulgaria, pentru că o colegă de-a mea a fost acolo şi vreau şi eu să văd cum este. Părinţii mei vor să mergem la munte",  povesteşte Maria Ducu din clasa a II-a.

„Mami vrea să mergem în China şi în Turcia şi în deşert, dar eu nu vreau la mumii", spune şi Cristi Filip, coleg cu Maria. „Părinţii vor să mergem în Spania, Franţa sau Bulgaria. Eu vreau să merg în toate tările ", afirmă Mihai Fabrice. „Părinţii vor să mergem în Bulgaria, dar eu vreau în Grecia", adăugă o colegă.

Bunicii, o variantă de rezervă

Mai sunt copii care vor ajunge să petreacă o parte din vacanţa de vară şi la ţară, din cauza problemelor financiare.

„Eu vreau să merg în Grecia pentru că am fost în fiecare an, dar s-ar putea anul ăsta să nu mai mergem pentru că e criză. O să mă duc la ţară sau o să stau acasă", spune Alexandru Tudor, elev în clasa a II-a la Şcoala Generală numărul 194 din Bucureşti. „Aş vrea să merg la ţară, am nişte veri acolo. Asta e. Criza e de vină", spune şi Ştefan Botocea.

Colega lui Denisa va merge totuşi în Turcia, dar va ajunge şi la bunici. „În vacanţă o să merg în Bulgaria. Este al cincilea an când merg acolo, şi mă duc şi la bunici", povesteşte Ştefan Traciuc. El ar vrea să ajungă şi în Canada dacă nu ar fi criză. 

Cât costă o vacanţă în străinătate


Bulgaria - preţurile încep de la 160 de euro/sejur/persoană

Grecia - preţurile încep de la 200 de euro/noapte/persoană

Turcia - preţurile încep de  la 200 de euro/sejur/persoană

Spania - preţurile încep de la 160 de euro/sejur/persoană

Ungaria- preţurile încep de la 168 de euro/sejur/persoană

Egipt - preţurile încep de la 429 de euro/sejur/persoană

Tabără şcolarăîn Corfu (Grecia) - 145 euro + 299 de lei

Tabără şcolară în Croaţia - 359 euro

Tabără şcolară în Thassos (Grecia) - 200 de euro

citeste totul despre: