Suntem în cel mai bun moment de a reporni sistemul de învăţământ de cel puţin trei decenii încoace

FOTO Shutterstock

Câteva dintre amintirile mele cele mai dragi despre primele săptămâni din septembrie se leagă de începutul şcolii. Nu cred că am avut vreodată vreun sentiment de îngrijorare faţă de începutul şcolii; în fond, deocamdată era încă vacanţă, iar de pregătiri se ocupau alţii: familia, de rechizite, manuale şi alte lucruri de care aveam nevoie, iar de restul, şcoala.

Principala mea grijă era să învăţ. Mai erau şi alte griji, dar la şcoală uitam de ele. Această generaţie de copii nu se întreabă doar dacă matematica de anul ăsta e mai grea decât cea de anul trecut. Ei îşi pun problema dacă sala de clasă va fi sigură pentru ei şi familiile lor. Dacă vor avea tablete sau alte dispozitive pe care să înveţe.

Anul acesta, şcoala nu va mai fi pentru ei un loc al experienţelor împărtăşite, ci un loc în care vor veni cu teamă. Se vor feri, cu bună ştiinţă, să se apropie de profesori sau de cei mai apropiaţi prieteni. În aceste condiţii, învăţarea însăşi, menirea fundamentală a şcolii, este ameninţată.

Acesta este cel mai dificil moment prin care trece învăţământul din întreaga lume de la ultimul război încoace. Cred că cel mai bun lucru pe care îl putem face acum este ca toţi aceia care pot contribui în mod semnificativ la restartarea şcolii româneşti să o facă fără să mai stea pe gânduri.

Nu banii sunt acum cea mai mare problemă. Avem la dispoziţie fonduri europene nerambursabile, bani care nu trebuie înapoiaţi, pentru susţinerea şcolilor şi a elevilor. Organizaţia pe care o conduc, World Vision România, le oferă asistenţă tehnică acelor şcoli din comunităţile defavorizate unde suntem prezenţi care doresc să obţină finanţare pentru a cumpăra tablete, echipamente de protecţie şi containere mobile. Le punem acestor şcoli la dispoziţie întregul sprijin al experţilor noştri pentru folosirea sistemului electronic guvernamental My SMIS, prin care potenţialii beneficiari pot aplica pentru finanţare.

Sprijinim deja copiii din satele româneşti, dăruindu-le o primă tranşă de dispozitive pentru învăţământul digital: peste 4.000 de tablete şi laptopuri, la care se adaugă 21 de table interactive donate şcolilor.

Am lansat săptămâna trecută şi un apel naţional către companii şi persoane fizice pentru strângerea urgentă de fonduri în scopul achiziţionării de tablete pentru aproape 3.500 de copii săraci care trăiesc în medii defavorizate, care nu deţin calculatoare sau tablete pentru şcoala online şi nici nu intră în calculele Ministerului pentru alocarea de astfel de dispozitive. Elevii respectivi învaţă în aproape 200 de unităţi de învăţământ amplasate în 30 de comunităţi aflate în zonele galbene şi roşii – conform datelor epidemiologice, unităţi care vor începe cursurile exclusiv în sistem online. Poate nu pare mult pentru cei care ne citesc, dar o tabletă cu cartelă poate fi „paşaportul” unui copil spre educaţie anul acesta...

Tot în zilele care urmează derulăm intervenţii de urgenţă în beneficiul comunităţilor rurale sărace, acolo unde multe produse esenţiale lipsesc sau sunt greu de găsit. Vom dona aproximativ 20.000 de măşti, 5.000 de perechi de mănuşi, 400 de combinezoane, 400 de kituri complete de igienă, gel dezinfectant pentru mâini, precum şi dezinfectant pentru suprafeţe.

Pentru noul an şcolar, ne-am propus să susţinem 6.600 de copiii şi 100 de profesori din 80 de comunităţi nevoiaşe de la sate şi 27 de şcoli şi 6 grădiniţe pentru renovări şi reabilitări în regim de urgenţă.

Fiecare dintre noi poate face ceva. Ştiu că multe alte organizaţii neguvernamentale lucrează în aceste zile fără oprire la proiecte concrete de sprijinire a şcolilor, a profesorilor, a elevilor, a copiilor cu nevoi speciale – cărora în actualul context este imperativ să li se acorde o atenţie specială – şi tot aşa, mulţi oameni inimoşi care fac fiecare câte ceva la care se pricep bine, ca să dea o mână de ajutor.

Într-un fel, toate astea mă bucură. E un început bun. E trist că a fost nevoie de închiderea şcolilor timp de două luni ca să constatăm cu toţii că învăţământul e o componentă vitală a unei societăţi moderne, dar cred că de acum putem privi înainte, la ce avem de făcut.

Şi sunt o mulţime de lucruri de făcut! Pandemia a revelat, ca la un orologiu brusc oprit din funcţionare, un mecanism ruginit şi cu piese lipsă: mai nimic nu merge cum trebuie, la nivel de sistem, în şcoala românească. Peste tot e ceva de reparat şi, cel mai adesea, de schimbat din temelii.

Pentru că nu pur şi simplu de schimbări avem nevoie, ci de o adevărată restartare a şcolii, plecând de la însăşi premisa ei fundamentală: un învăţământ de calitate, care le oferă aceleaşi şanse de succes tuturor copiilor, indiferent de mediul din care provin. Vrem şcoli la fel de bune peste tot – şi la sat, şi la oraş.

Fireşte, e mult mai simplu de spus decât de făcut. Avem ocazia de a regândi sistemul de învăţământ pentru a-l face mai bun şi mai echitabil. Nu e chiar un moment zero, dar suntem în cel mai bun moment de a reporni sistemul de cel puţin trei decenii încoace.

Ne trebuie un curriculum adaptat erei digitale, cel actual este – fapt deja evident pentru toată lumea – cu totul depăşit. Trebuie să reconstruim şcoala privind la datele PISA, TIMSS şi la rezultatele testelor şi examenelor naţionale; toate arată că învăţământul românesc merge prost, inclusiv după indicatorii proprii.

Trebuie să refacem sau să construim, acolo unde nu există, infrastructura şcolară. Aici intră şi toaletele, şi apa curentă, şi băncile, şi igiena, şi internetul, şi tabletele sau calculatoarele, şi accesul la asistenţă medicală pentru populaţia şcolară.

Trebuie să instruim profesorii pentru a preda (şi) online şi pentru a folosi la clasă instrumente digitale. Trebuie să gândim pentru ei trasee profesionale care să facă atractive şcolile de la sat şi să învingă teama că îşi vor pierde norma odată cu reducerea sau dispariţia unor discipline. Trebuie să le oferim şansa de a putea face şi altceva în şcoală – să implementeze sau să dezvolte proiecte sau să formeze noile generaţii de profesori, de exemplu.

Trebuie să regândim examenele. În forma actuală, Evaluarea Naţională e o adevărată ghilotină pentru şcolile şi copiii de la ţară. Chiar credeţi că un copil de la sat care nu a avut parte de meditaţii se poate descurca la fel ca unul de la o şcoală de top la „identificarea a două trăsături ale genului liric”? Astfel de subiecte, după o astfel de programă, nu filtrează, ci discriminează.

Trebuie să îi educăm pe părinţi şi să oprim caruselul fugii după note şi cele mai bune şcoli. Toate şcolile trebuie să fie bune; nu vorbim de câini cu covrigi în coadă, ci de implementarea de standarde naţionale de calitate, un lucru pe care ţări ca Finlanda îl fac de decenii. Iar notele nu trebuie să mai fie o sperietoare. Rolul lor este pur şi simplu de a ajuta elevul şi profesorul să avanseze spre scopul final: o educaţie de bună calitate. Nu să decidă destine, cum se întâmplă acum. Vorbim de copii, nu de soldaţi din trupe de commando.

De aceea spun că fiecare dintre noi poate face ceva. Multe ONG-uri o fac deja de ceva vreme. De exemplu, World Vision a elaborat în vară un ghid pentru reluarea activităţilor sociale şi educaţionale şi un model de plan operaţional în baza căruia s-au desfăşurat activităţile educaţionale în perioada vacanţei, cu acordul autorităţilor publice locale şi al şcolilor.

Oricine poate ajuta. Este un moment în care putem măcar să începem să mişcăm lucrurile în direcţia cea bună. De ceva timp, World Vision a deschis o linie de donaţii către Fondul de urgenţă pentru copiii şi şcolile din mediul rural, pe site-ul worldvision.ro sau prin SMS la 8864 cu textul SPERANTA. Am ales cuvântul ăsta, „speranţă”, cu gândul că aceşti copii n-ar trebui să îşi mai facă griji în legătură cu şcoala. Că grijile ar trebui să fie doar ale noastre, ale adulţilor. Iar ei, ca şi mine, acum mulţi ani, ar trebui doar să înveţe.