Sindicalişti: Personalul din Învăţământ îşi va primi salariile cu întârziere şi în această lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Personalul din învăţământ şi va primi cu întârziere salariile pentru a doua lună în acest an, susţin reprezentanţii Sindicatului „Spiru Haret“. Aceştia explică că în urma unui OUG adoptat săptămâna trecută, prin care se corectează tăierile salariale masive ale personalului nedidactic, au trebuit realizate modificări în EduSAL- portalul unde se calculează salariile din preuniversitar.

„Există o întârziere cauzată de aprobarea unei ordonanţe de urgenţă care reglementează nişte corecturi cu privire la colegii care lucrează pe fracţii de normă (cu jumătate sau cu un sfert de normă). Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri ( în urma modificărilor Codului Fiscal) o bună parte din personalul nedidactic (fie că vorbim de femeia de serviciu sau de bibliotecară) ar fi avut salariile înjumătaţite sau chiar ar fi trebuit să vină cu bani de acasă pentru a-şi plăti contribuţiile sociale.

Ordonanţa a fost adoptată la sfârşitul săptămânii trecute, iar în urma acestui proces au fost necesare nişte modificări în EduSAL (portalul unde se calculează salariile). În maxim o zi sau două, sperăm că aceste probleme tehnice vor fi rezolvate pentru ca tot personalul din mediul preuniversitar să îşi primească banii“, a explicat pentru „Adevărul“ preşedintele sindicatului „Spiru Haret“, Marius Nistor.

A doua lună din an, a doua întârziere

Toţi profesorii din învăţământul preuniversitar şi-au primit salariile cu întârziere şi în luna ianuarie, după cum a recunoscut chiar fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop. Mai exact, oficialul a explicat că întârzierea plăţii lefurilor cadrelor didactice a fost cauzată de schimbarea mecanismului de plată. Dacă până anul trecut salariile erau plătite de primării, începând din acest an sunt achitate de Ministerul Educaţiei prin intermediul inspectoratelor şcolare.

La acea dată, profesorii din sindicate au reclamat că au fost înştiinţati abia pe 5 ianuarie de modificarea dăţii pentru primirea lefurilor, explicând că din acest motiv s-ar să aibă probleme cu plata ratelor şi a facturilor.

„Nu putem face nimic. Este o eroare de comunicare. Ar fi trebuit să fim avertizaţi. Am avut foarte multe semnale. Foarte mulţi angajaţi din sistemul de învăţământ au credite la bănci, au facturi care trebuie plătite la timp. Nu ne mai miră nimic. Este clar o măsură care trebuia foarte bine gândită şi lumea trebuia anunţată pentru a avea discuţii cu băncile pentru a nu fi obligaţi să plătească penalităţi. Nu e vina oamenilor că nu îşi pot plăti creditele la data prestabilită. Asistăm la o nouă desconsiderare a celor din învăţământ pe care o fac în primul rând cei de la Ministerul Finanţelor”, a declarat liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, Laviniu Lăcustă.

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite