Opinia specialistului: Relaţia cu copilul, un pericol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Educaţia prin violenţă este încă o practică destul de întâlnită în familiile din România. Părinţii acuză stresul, educaţia primită în copilărie şi persistă în clişee educaţionale care pot pune în pericol relaţia cu copilul.

Tot mai mulţi părinţi apelează însă la sprijinul specialiştilor pentru îndrumare în educarea copiilor. Prevenirea violenţei în familii nu se face într-un sistem bine organizat, aşa că mulţi părinţi cred şi azi că bătaia şi pedepsele sunt cele mai eficiente metode de educaţie.

Promovarea unei educaţii bazate pe comunicare, toleranţă, bune tratamente pentru copii ar fi necesară pe toate canalele media. Presa mediatizează în schimb violenţele, punând accentul pe sen­­­­zaţional şi nu pe modul în care aceste incidente afectează viaţa copilului.

Din păcate, şi legislaţia are minusuri împotriva celor care abuzează. Promotorii inteligenţei emoţionale susţin că iubirea, voia bună, limitele şi legăturile reprezintă miezul meseriei de părinte.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite