Ministerul Educaţiei: Aproape 70% dintre candidaţi au promovat sesiunea specială a Bacalaureatului 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei mai mulţi olimpici nu au avut probleme la Bacalaureat
Cei mai mulţi olimpici nu au avut probleme la Bacalaureat

Ministerului Educaţiei Naţionale a afişat vineri rezultatele obţinute de candidaţii înscrişi la sesiunea specială de bacalaureat. Din totalul celor 235 candidaţi prezenţi, 160 au promovat, reprezentând 68,09 %. La această sesiune, doi candidaţi au promovat cu media 10.

Pentru susţinerea examenului în sesiunea specială s-au înscris 237 de elevi de clasa a XII-a, aflaţi în pregătire sau în etapele de selecţie pentru alcătuirea echipelor care vor reprezenta România atât la olimpiadele internaţionale pe discipline, cât şi la diverse competiţii sportive (campionate europene sau mondiale de juniori etc.), precum şi în situaţia de a participa la examene de admitere în universităţi din străinătate.

Din totalul celor 235 candidaţi prezenţi, 160 au promovat, reprezentând 68,09 %. La această sesiune, doi candidaţi au promovat cu media 10.

Astfel, dintre cei promovaţi, 39 de candidaţi au obţinut medii între 6.00 şi 6.99 (24,38%), 25 de candidaţi – medii între 7.00 şi 7.99 (22,50%), 36 de candidaţi – medii între 8.00 şi 8.99 (15,63%), 58 de candidaţi – medii între 9.00 şi 9.99 (36,25%) şi doi candidaţi cu media 10.00 (1,25%).

Bacalaureat 2016

Potrivit calendarului examenului de bacalaureat din 2016, prima sesiune va avea loc în perioada iunie - iulie, candidaţii putând să se înscrie în perioada 30 mai - 3 iunie. Cursurile la clasele a XII-a şi a XIII-a se vor încheia în 3 iunie 2016.

Examenul de bacalaureat din 2016 va începe în 13 iunie, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, susţinută până în 15 iunie. În perioada 15-17 iunie va avea loc proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, urmată în 21-24 iunie de proba de evaluare a competenţelor digitale şi în 27 iunie - 1 iulie de proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Probele scrise de la bacalaureat vor fi susţinute în 4 iulie la limba şi literatura română şi în 5 iulie la limba şi literatura maternă. Testarea va continua în 6 iulie cu proba obligatorie a profilului şi în 8 iulie cu proba la alegere a profilului şi specializării.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite