Mate-info, favorita admiterii la liceu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

99% din elevi au obţinut un loc într-unul dintre liceele din ţară. Tinerii au intrat cu medii mari la liceele cu tradiţie, iar specializarea matematică-informatică a dominat, la fel ca în 2009, în preferinţele lor.

Ultima medie de intrare, cea mai mare din acest an, s-a înregistrat la Colegiul Naţional „Sfântul Sava" din Bucureşti. Astfel, liceul a trecut pe poziţia fruntaşă în topul primelor zece din ţară, cu 9,93, devansând cu două sutimi ocupantul locului I din 2009, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti" din Craiova.

Cristina Şerban, elevă la Şcoala Generală „Voievodul Mihai" din Bucureşti, a intrat la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai" din Capitală, cu 9.87, la specializarea matematică-informatică. „A fost prima mea opţiune. Mă descurc la matematică, dar pe informatică se câştigă foarte bine", spune Cristina.

Statisticile de la Ministerul Educaţiei arată că 52 % din elevi au ales ştiinţele exacte, 24 % pe cele ale naturii, 15% filologia şi 9% ştiinţele socio-umane.

Citeşte şi:

45 de elevi au intrat cu 10 la liceu

Generaţia de ZECE

45 de elevi au reuşit să treacă de admiterea naţională cu nota maximă, stabilind un adevărat record. Judeţul Dolj a dat majoritatea „premianţilor", respectiv şapte. Topul primelor zece licee arată preferinţele elevilor pentru ştiinţele exacte. Cezar Gheorghe, de la Şcoala Generală „Voievodul Mihai" din Capitală, a intrat la Colegiul „Sfântul Sava" din Bucureşti, cu 9, 67.

„Am fost al 141-lea, din 150", spune elevul. A optat fără ezitare pentru matematică-informatică, unde a şi fost admis. Cezar spune că nu ştie ce va face în viitor, dar prietenii îl cred un informatician în devenire, dat fiind că deja a creat un joc pe calculator, după vestitul „Mario".

Admişi cu 3, picaţi cu 8

Mulţi elevi cu medii mici la admitere au reuşit să intre în clasa a IX-a, cum e cazul unui elev de la Colegiul Tehnic „Dorin Pavel" din Alba Iulia, admis cu 3,54. În schimb, 20 de elevi cu note cuprinse între 5.65 şi 8.65 au rămas pe dinafară, pentru că au completat prea puţine opţiuni în fişa de repartizare la liceu.

image

Opiniile voastre

Elevii Şcolii Generale nr. 124 din Bucureşti au povestit despre admitere şi viitoarea carieră.

Raluca Spălăţelu

Am intrat cu 9,00 la Liceul Teoretic „Ioan Barbu" din Capitală, la Ştiinţele Naturii, prima mea opţiune. Examenul mi s-a părut de dificultate medie. Oricum, am făcut mai multă pregătire la şcoală decât în particular. În viitor mă gândesc să dau la Academia de Studii Economice.

Andreea Damian

Am intrat cu 9,54 la „Sfântul Sava" din Bucureşti. Examenul mi s-a părut uşor, mai ales că am făcut pregătire la şcoală. Am intrat la cel mai bun liceu, am avut şi medie pentru el. În viitor, vreau la Facultatea de Drept, să devin avocat, mi se pare o meserie foarte interesantă

Cosmin Petculescu

Am fost admis la Colegiul Naţional „Sfântul Sava" din Capitală, cu 9,73, la Ştiinţele Naturii. Admiterea a fost uşoară, am avut teste mai grele la şcoală, probabil „ca să ne sperie". În viitor aş vrea să fac ceva legat de biologie. Mă gândesc să dau la o facultate din afară pentru că aici nu ai niciun viitor.

Diana Elena Robeci

Eu am intrat la „Gheorghe Şincai", în Bucureşti, cu media 9,78. Am ales liceul atât pentru zonă - este vizavi de Parcul Tineretului, cât şi pentru că are reputaţie serioasă. Îmi place contabilitatea, cred că voi da la Academia de Studii Economice, la fel ca mama mea.

Alina Andreea Năstase

Am intrat la liceul „Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, la Filologie, cu 8,12. A fost primea mea opţiune, mai ales că nu mă pasionează matematica, prefer româna. Examenul mi s-a părut rezonabil.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite