Generaţia „oriunde în străinătate e mai bine“

România riscă să devină o societate îmbătrânită şi tristă în următorii 10-20 de ani. Așa sună un sumbru avertisment pe care îl formulează sociologii Alin Teodorescu şi Vasile Dâncu. Copiii românilor care lucrează în străinătate, indiferent că sunt „căpşunari“, „stranieri“ ori este vorba despre profesori universitari, vor tot mai mult să emigreze. 

La 12 ani, Valentina - elevă a Şcolii Generale nr. 19 din Timişoara - este unul dintre cei aproape 100.000 de copii din România rămaşi singuri acasă. Ambii părinţi au plecat în urmă cu câţiva ani să câştige o pâine mai albă în Italia, aşa că fetiţa îi vede o dată la câteva luni. Copil şi părinţi încearcă să păstreze vii legăturile de familie, astfel că vorbesc la telefon sau pe internet în fiecare zi.

Mai citiţi şi:

Diploma de Bucureşti, căutată pe piaţă

Burse: Educaţie civică în Germania

Valentina stă la o mătuşă, iar acum spune că "este destul de mare să înţeleagă că părinţii au făcut ce trebuia făcut" atunci când au decis să muncească în altă ţară. „Vorbesc cu ei în fiecare seară. Când mi se face dor de ei, le dau beep şi mă sună înapoi", povesteşte fetiţa.
Prietena ei, Denisa, în vârstă de 11 ani, este ceva mai norocoasă: numai tatăl ei lucrează peste hotare, în timp ce mama a rămas acasă. „Nu am fost niciodată în Italia, dar îmi imaginez că e frumos, ca în orice ţară în afară de România", spune Denisa. Ea completează: „aici e greu, mai ales de când a venit şi criza".

Cele două fetiţe sunt cazurile fericite. De ele se ocupă rude apropiate, ţin o legătură strânsă cu părinţii plecaţi. Mai mult, aceste familii s-ar putea reîntregi odată ce părinţii Valentinei şi ai Denisei ar considera că ele sunt suficient de mari pentru a putea merge la şcoală în ţările unde părinţii fetelor au locuri de muncă. Alte zeci de mii de copii au pierdut legătura cu părinţii. Şi ei vor să plece în străinătate, atraşi de mirajul unei vieţi cu mai puţine greutăţi.

Fundaţia SOROS pentru o Societate Deschisă, care a produs mai multe studii, în ultimii ani, privind calitatea vieţii copiilor ai căror părinţi au plecat, arată într-o declaraţie pentru "Adevărul" că, deşi nu se cunosc cifre exacte, empiric se poate constata o tendinţă: cei mai mulţi dintre copiii "stranierilor" tind să îşi caute un rost în viaţă tot în străinătate. "La nivelul dorinţelor, constatăm că unii dintre elevi vor mai degrabă să se alăture părinţilor în străinătate, decât să îşi continue studiile. Cei mai expuşi riscului de a întrerupe studiile în favoarea părăsirii ţării sunt băieţii."

Am pierdut jumătate din București

Potrivit sociologului Alin Teodorescu, director al IMAS, „nici măcar nu se poate vorbi de o problemă de generaţie în România, ci mai curând de un spirit public." „Românii sunt orientaţi aproape genetic spre migrare. Şi nu de azi, de ieri, ci de peste trei decenii, din perioada anilor'80. Îmi amintesc că atunci, întrebarea cheie pe care ne-o puneam unii altora nu era dacă pleci, ci «când pleci?»."Multă lume nu ştie, susţine sociologul, că România a pierdut în anii '90, prin emigrare, 1.200 de mii de oameni. „Vă daţi seama? Asta înseamnă jumătate din Bucureşti. Este ca şi cum jumătate din oraş ar fi dispărut aproape peste noapte!"

Marea problemă ar fi, potrivit directorului IMAS, că după câţiva ani în care fenomenul părea că s-a oprit, ori cel puţin că a încetinit considerabil, s-a reluat în forţă. „Emigrarea creşte. Se va vedea foarte clar la recensământul din 2012. Dacă între 1992 şi 2002 România a pierdut 1.200.00 dintre cetăţenii săi, probabil că vom constata în 2012 o pierdere de cel puţin încă un milion de persoane". Copiii, influenţaţi de părinţi şi de mediul în care trăiesc, ajung să nu mai dorească să îşi construiască viitorul aici.

Copiii vor să fie împreună cu părinţii lor

După cum explică Alin Teodorescu „este vorba de fapt despre o dublă percepţie: că în altă parte este mai bine, ceea ce în 90% din cazuri se dovedeşte a fi fals; şi, pe de aaltă parte, că aici nu este bine. Ceea ce se poate dovedi de asemenea fals, într-o anumită măsură. Această dublă percepţie se transmite de la părinţi la copii, în şcoală, se întăreşte prin experienţa personală".

Dorinţa copiilor de a pleca din ţară poate fi explicată, spune sociologul, prin faptul că aceştia cunosc Occidentul mai ales în vacanţe, iar părinţii îi răsfaţă, pentru a compensa pentru absenţele lungi. „Ei sunt musafiri în propriile familii, sunt trataţi cu totul deosebit în perioadele respective. Li se cumpără orice, li se arată multe lucruri, sunt trataţi cu maximum de atenţie, iar copiii cred că aşa merge viaţa. Şi atunci se creează un decalaj, cum a existat în anii '20, în Transilvania, când au plecat în Statele Unite peste un milion de ardeleni. O parte s-au întors, dar foarte puţini."

La rândul lui, sociologul Vasile Dâncu, de la Cluj, şeful Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie, este îngrijorat de numărul mare de copii care sinucid. El spune că în mare majoritate e vorba de copii ai părinţilor plecaţi la muncă în afara ţării. „Aceşti copii au rămas fără mame la o vârstă foarte tulburată, iar aceste tragedii intervin pe fondul crizelor de pubertate sau de adolescenţă."

Un fenomen îngrijorător

O altă chestiune care îl pune pe gânduri pe sociologul clujean este faptul că în România, „aproape ignorându-şi codul genetic", foarte multe mame îşi părăsesc copiii pentru a se duce să muncească în străinătate.

„În România se întâmplă frecvent. Este un fenomen sociologic pe care îl înteleg foarte greu. Astăzi avem ca ideal de fericire un fel de fericire de «carton», pe care o vedem la televizor, un ideal pe care părinţii îl transmit copiilor. Ce să înţeleagă un copil de 12 ani, când mama l-a părăsit ca să câştige mai mulţi bani? Toate valorile lui sunt date peste cap: pentru el adevărul, frumosul, valorile noastre tradiţionale nu mai înseamnă nimic".

„Vă aduc aminte că unul din studiile noastre recente arată ca 80% din absolvenţii de facultate spun că nu se pot împlini decât în străinătate. Asta, pentru că ei au socializat într-un astfel de mediu". Concluziile celor doi sociologi sunt extrem de pesimiste. Directorul IMAS, Alin Teodorescu, spune că „România va rămâne mult mai săracă. Stocul de învăţământ scade, stocul profesional scade, chiar fondurile, banii pleacă din ţară odată cu aceşti copii".

Vasile Dâncu merge şi mai departe: „la nivel metaforic ne vom transforma dintr-o naţiune într-o populaţie. Din punct de vedere pragmatic, o să avem mari pierderi de populaţie. Dar asta nu e cel mai important aspect, pentru că până acum nu s-a pomenit o ţară care să se fi golit de populaţie. Vom pierde însă populaţia activă şi tânără şi vom cunoaşte mari dezechilibre demografice. Vom aduce medici din Africa, sau din Republica Moldova, ceea ce se întâmplă deja. Avem deja generaţii de medici şcoliţi în România care pleacă în Occident."

Riscurile, pentru societatea românească, sunt uriaşe: „mai avem probabil încă vreo 20 de ani de evoluţie a situaţiei. Atunci când generaţiile ajunse la maturitate înainte de 1989 vor dispărea, vom cunoaşte o zguduire. Ţesutul social se poate subţia foarte mult iar noi mergem înainte fără să protejăm acest «contract social» cum îi spunea Rousseau, fără să ţinem seama că statul este responsabil cu serviciile sociale indisponibile unei naţiuni: Educaţia şi sănătatea. Dacă mergem tot aşa vom ajunge la ceea ce sociologic se cheamă «un stat eşuat»".

România va rămâne mai săracă

Directorul IMAS, Alin Teodorescu, spune că situaţia actuală indică un adevărat spirit public, adică mai mult decât o simplă problemă de generaţie. „Românii sunt orientaţi aproape genetic spre migrare. În anii '80, întrebarea cheie pe care ne-o puneam unii altora nu era dacă pleci, ci «când pleci?». România va rămâne mai săracă fără aceşti copii", e convins Teodorescu.

Riscăm să devenim un stat eşuat

În România, „aproape ignorându-şi codul genetic de mame", foarte multe femei îşi părăsesc copiii pentru a munci în străinătate, spune Vasile Dâncu, preşedinte IRES. „Ce să înţeleagă un copil, când mama l-a părăsit ca să câştige mai mult? Adevărul, frumosul, valorile noastre tradiţionale nu mai înseamnă nimic pentru el". În 20 de ani „riscăm să devenim un stat eşuat" se teme Dâncu.

Educaţie de calitate

Printre cei care doresc mai mult decât orice să plece se află tinerii care caută un sistem de învăţământ de calitate. Odată ce gustă din viaţa de peste hotare, rareori se mai întorc acasă.Silvia Raşca  a plecat din România în 2007, cu o dorinţă imensă de a învăţa. Silvia a absolvit chiar în această vară specializarea media a Universităţii Canterbury Christ Church din Marea Britanie.

A avut nevoie de două luni pentru a se acomoda, iar acum nu mai vrea să plece. „ Sistemul este corect, nu există diferenţe între studenţi, iar oportunităţile sunt extraordinare", spune Silvia. După ce a făcut voluntariat, ea a fost aleasă vicepreşedinte pe educaţie şi bunăstare în universitate. Ceea ce înseamnă că va lucra în continuare ca angajată a instituţiei, pentru a-i ajuta pe studenţi să-şi facă auzită vocea.

1.200.000 de români au părăsit ţara din 1992 până în 2002. Sociologii cred că recensământul din 2012 va arăta că suntem mai săraci cu un milion de persoane