FOTO Acţiune fără precedent: 450 de şcoli din România şi Republica Moldova s-au înfrăţit într-o zi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înfrăţirile dintre instituţiile din România şi Republica Moldova continuă: 450 de şcoli de pe cele două maluri de Prut s-au înfrăţit ieri, în timpul evenimentelor care au marcat sfârşitul anului şcolar din Republica Moldova. 450 de profesori din România au mers la Chişinău pe propria cheltuială, în numele şcolii din care provin, pentru a duce un gând de Unire.

Pentru unii reprezintă doar o ştire trecătoare în ziar, pentru alţii este încununarea unui efort care se face de ani. 450 de profesori din România, cu acordul ministrului educaţiei, au pornit la drum, pe propria cheltuială şi propriul timp liber, pentru a duce un gând de Unirea din România în al doilea stat românesc.

Poate că uneori nu au fost cele mai bune condiţii, efortul cu siguranţă a fost mare pentru că societatea civilă este limitată din punct de vedere al puterii financiare, dar atunci când reprezinţi dorinţa a peste trei sferturi din populaţia ţării, nimic nu mai este imposibil.

Am înfrăţit instituţii publice, am înfrăţit primării, dar la nivel emoţional, nimic nu este mai frumos decât momentul în care copiilor din Republica Moldova li s-a adresat cu mult suflet un cadru din România.

A fost o întâlnire emoţionantă, în care profesorii au fost bine primiţi, adică cu mult suflet şi aşteptări că de dincolo de Prut va veni şi salvarea acestei generaţii.

Voi lăsa pozele să vorbească mai mult.

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite