Eroii mei preferaţi:Descurcăreţ ca Robinson Crusoe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

David Iancu (foto) este elev în clasa a III-a la Şcoala Generală Nr. 21 „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova şi spune fără ezitare, de fiecare dată când este întrebat, că eroul lui preferat este Robinson Crusoe.

Băiatul se arată pur şi simplu fascinat de modul în care principalul personaj al romanului scris de Daniel Defoe a reuşit să se descurce timp de 28 de ani pe insula necunoscută pe care a naufragiat.

„Robinson Crusoe seamănă cu mine. Şi eu sunt la fel de descurcăreţ. Îmi place că este foarte curajos şi are idei tot timpul, ca să învingă pericolele de pe insulă", spune şcolarul.

Când vine vorba de con­cursuri şcolare, David participă la toate şi nu s-a întâmplat, până acum, să se întoarcă fără premiu. Copilul este îndrăgostit şi de schi, sport pe care îl practică la nivel de performanţă.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite