Domnule Preşedinte, eu cu dumneavoastră vorbesc, pentru că în 2014 dumneavoastră aţi primit votul meu, de care acum vă bateţi joc cu seninătate. Sau cu cinism. Aşa, „ca-ntre bărbaţi“, vorba campaniei electorale în care aţi fost co-protagonist şi câştigător.

De ce i-aţi dat girul acestui personaj, domnule Preşedinte? De ce l-aţi consacrat cu autoritatea dumneavoastră de şef al statului, primindu-i jurământul de credinţă? Adicătelea, Mihai Fifor, în iulie 2015, când l-aţi respins dintr-un Guvern Ponta, n-a fost bun de ministru al Transporturilor – nu are expertiza si experienta manageriala necesare gestionarii domeniului complex al transporturilor“ ; las’ că la Apărare, un fleac de domeniu, nici pe departe comparabil cu complexitatea Transporturilor, trebuie că e beton, nu altceva!...  –, iar acum, în Guvernul Tudose, Liviu Pop v-a dat pe spate cu „expertiza şi experienţa sa managerială“, strălucite amândouă, de nu v-a lăsat conştiinţa până nu l-aţi uns ministru al Educaţiei. Dumneavoastră realizaţi grotescul girului dumneavoastră prezidenţial, când, în loc să fiţi ultima redută în calea ofensivei imposturii, aţi fost girantul de jure al acestei imposturi de clasă? Pop garantat Iohannis!... Cum vi se pare următoarea tripletă de „garantări“, domnule Preşedinte? I-auziţi, ia: Andronescu garantată Vanghelie. Pop garantat Andronescu (e „decât“ profesor de matematică, bietul - nu duce şi gramatică!...). Şi, finis coronat opus, Pop garantat Iohannis!... Că doar în faţa dumneavoastră, ca şef de stat, a depus jurământul ca ministru, nu în faţa mea!...

Da, domnule Preşedinte, Liviu Pop, acelaşi personaj care, în vara lui 2012, lua gâtul ca la pui Consiliului General al CNADTCU care, prin vocea preşedintelui său de atunci, academicianul Marius Andruh, a confirmat plagiatul comis de Victor Ponta, prim-ministru, deh, în teza sa de doctorat. Şi acelaşi Liviu Pop, care declară stupid că educaţia e gratuită pentru copii deoarece plătesc părinţii. Şi acelaşi Liviu Pop, care nu ştie că al treilea i din copiii este articolul hotărât al pluralului copii. Las’ că nici cu dumneavoastră nu mi-a fost ruşine la deschiderea anului şcolar (ba da, mi-a fost ruşine rău de tot!...), când cu buclucaşa Lege a Educaţiei, „puzzle AL CĂREI PIESE se schimbă...“ bla-bla-bla!... Corect spunem: „puzzle ALE CĂRUI PIESE se schimbă...“, din raţiuni gramaticale pe care nu de dezvolt aici.

Eu văd doar două scenarii posibile ale gestului dumneavoastră nesăbuit, prin care aţi amplificat direct ameninţarea Educaţiei la securitatea naţională a României:

  1. N-aţi făcut blat cu Liviu Dragnea; adică, a ieşit cum aţi vrut dumneavoastră, de fapt; v-a tresăltat inima de bucurie la vederea listei miniştrilor Cabinetului Tudose: yeeeey, Liviu Pop la Educaţie – exact la el mă gândeam şi eu, ce coincidenţă fericită, e nominalizarea perfectă!... În acest caz, vă informez că aveţi o problemă foarte mare de evaluare corectă a competenţei, dar, mai ales, a caracterului acestui personaj, care mă face să mă gândesc foarte serios la alte evaluări pe care le-aţi făcut şi la alte decizii pe care le-aţi luat în baza acelor evaluări; mai pot eu avea încredere în discernământul dumneavoastră strategic?!...
     
  2. Aţi făcut blat cu Liviu Dragnea; în acest caz, mesajul pe care îl daţi e şi mai nasol: de fapt, nu vă pasă neam de Educaţie, nu contează cine stă în scaunul ministerial; dacă e blagoslovit de Dragnea e bun indiferent cât de mult rău poate face şcolii personajul cu pricina, odată dotat cu semnătură şi ştampilă de rang mare; importante sunt intrigile de culise şi naiba ştie ce alte dividende politice personale, dă-o-n mă-sa de Educaţie, cu profesorii şi elevii ei cu tot; şi dă-I în mă-sa pe toţi cei care m-au votat punându-şi speranţa în mine că sunt mai breaz ca Ponta la Educaţie, şi că eu chiar sunt pus pe treabă serioasă şi mă ridic la înălţimea aşteptărilor puse în mine ca Preşedinte al României. Sunteţi Preşedinte al României, domnule Preşedinte, nu glugă de coceni, vorba olteanului la obidă!...
 

Niciuna din variantele de mai sus nu vă pune în lumină favorabilă. Şi, cu atât mai mult, fiecare în parte transmite rezerve cât se poate de serioase asupra competenţei şi caracterului consilierilor dumneavoastră. Cum aţi lăsat să treacă de zidurile Cotrocenilor o asemenea enormitate?

Să recapitulăm. Aşa, ca-ntre bărbaţi!

În martie 2015, v-am transmis un prim semnal de atenţie public:

De patru luni, în materia Educaţiei, Preşedintele tace. Până în clipa în care scriu, n-a vorbit public deloc despre Educaţie şi nici nu şi-a constituit echipa de profil la Cotroceni. La învestitură a cerut celor care l-au ales încredere şi răbdare. Eu i-am acordat încrederea mea deplină, dar am exclus răbdarea, pentru că Educaţia reprezintă acum o ameninţare directă la siguranţa naţională a României. Aşa încât, for the record, notific tăcerea Preşedintelui şi o interpretez astfel: no news, not at all good news.“

În iunie 2015, am salutat public decizia dumneavoastră, de real calibru prezidenţial:

Preşedintele a vorbit. Educaţia, tema de Securitate naţională extinsă. Salut demersul (necesar şi corect tehnic, în opinia mea) deoarece el situează leadershipul schimbării paradigmei Educaţiei la nivelul maxim de legitimitate reprezentativă pentru societate: şeful statului.“

După care, linişte de mormânt!…

În iulie 2016, v-am transmis din nou un semnal de alarmă public:

Domnule preşedinte Klaus Iohannis, eu m-am aşteptat la cu totul altceva din parte-vă, când ne-am întâlnit în vara 2014, la Club România. V-am acordat votul meu nu ca să vă bateţi joc de el, ca acum, paralizat în asana non-combat. Dacă, prin absurd, credeţi că marasmul de sistem din Educaţie aşteaptă cuminte să-i veniţi de hac potrivit bioritmului dumneavoastră politic şi nu urgent-incandescent, tăind răul de la rădăcină ACUM, atunci sunteţi într-o negare decuplată grotesc de realitatea tranşeelor din teren. Sunteţi de mult în siajul rinocerilor, captiv asemeni împăratului proaspăt îmbrăcat în hainele sale cele noi şi inexistente, şi nicidecum în avangardă, creând jocul, mutând strategic şi decisiv şi forţându-i dumneavoastră pe rinoceri să vă urmeze viziunea (care viziune?), sau rupându-le capul pe loc dacă mişcă în front. Până acum aţi pus în fapt cam două lulele-trei surcele. În acest moment, între ce aţi scris în Strategia Naţională de Apărare, anul trecut, şi ce se întâmplă în fapt de atunci zi de zi nu e nici cea mai vagă legătură, whatsoever.“

Silentio stampa!...

În mai anul curent, v-am dat semnal din nou, mai acut:

Când vine vorba despre Educaţie, proiectul critic al României de azi şi mâine, Preşedintele tace din nou, ca la început de mandat. Tace lung, crunt şi asurzitor, a nepăsare crasă. În 2017 – acum suntem în luna mai deja – n-a spus şi n-a făcut nimic semnificativ încât să tragă România în siajul formidabil al acţiunii prezidenţiale, dând semn măreţ şi apăsat al pohtei ce-a pohtit, asemenea predecesorului său de la 1600, care a plătit cu capul curajul său eroic.“

Niente di niente!…

Pentru ca, hodoronc-tronc, o lună mai târziu, dumneavoatră, care aţi primit şi votul meu să deveniţi Preşedinte, primiţi jurământul lui... Liviu Pop, la Educaţie!... Mai aveţi şi alte surprize, la fel de ingenioase sau poate chiar mai suculente, prin care să vă bateţi joc de votul meu investit în Preşedinţia dumneavoastră? Aşa, ca un adevărat bărbaţ de stat, om de caracter!...

La urmă, trei comentarii succinte:

  1. Cu astfel de gesturi politice iresponsabile, vă informez că purtaţi răspunderea directă a amplificării impactului distructiv al Educaţiei la adresa securităţii naţionale a României, nicidecum la transformarea Educaţiei într-un punct forte al naţiei pe care o conduceţi
     
  2. Am citit discursul dumneavoastră la deschiderea acestui an şcolar; cu părere de rău, constat că e un text slab, fără vână, scris în limbaj de lemn, dominat de platitudini neconvingătoare
     
  3. Vă sugerez ca anul viitor să alegeţi cu mult mai mult discernământ locul pentru deschiderea anului şcolar – atenţie mare: ca şef de stat, transmiteţi mesaje simbolice foarte puternice, iar povestea cu „gardul şi leopardul“ s-ar putea să vă joace feste şi mai neplăcute decât în acest an!...
 

În rest, tot ca-ntre bărbaţi, rămâne cum a zis Lincoln:

You can fool all the people some of the time, and some of the people all the time, but you cannot fool all the people all the time.

Ştiţi cum e cu puterea, domnule Preşedinte. Sunt convins că da. Mai prin februarie 2017, scriam aşa:

„[Puterea] e ca otrava veninului de viperă. Îţi pierzi minţile şi te îmbeţi cu ea, mori pe loc. E drog. În chip pervers, ispită ucigătoare de aproape că nu-i poţi ţine piept, e făcută tocmai să-ţi placă până la adicţie şi s-o vrei, mai multă şi mai tare, până când, bând în neştire, crăpi.

[...]

Cât despre „jocul cu mărgele de oţel“ Klaus Iohannis – Liviu Dragnea, e în toi. Pe faţă, la rupere. Fără întristare, fără suspin. Va rămâne în picioare cel căruia Necuratul nu-i va lua primul minţile, făcându-l să se creadă Dumnezeul tuturor, cu capul dus de beţia otrăvită a iluziei puterii fără margini. Fiecare în parte are a juca hiper-cerebral, autocontrolându-se la sânge. Cel pe care şarpele ispitei puterii îl muşcă primul moare.“

Vă doresc să încheiaţi cu mult succes mandatul dumneavoastră de Preşedinte al României.