Elevii se întorc de miercuri la şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii se întorc de miercuri la şcoală. FOTO: Arhivă
Elevii se întorc de miercuri la şcoală. FOTO: Arhivă

Elevii (inclusiv preşcolarii) se întorc de miercuri la şcoală, după ce au avut parte de o vacanţă de o săptămână, potrivit structurii anului şcolar 2017 – 2018, aprobată de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Următoarea vacanţă, cea de vară, va fi între 16 iunie şi 9 septembrie.

Excepţie fac elevii care la finalul acestui an şcolar susţin examene- aceştia încheie cursurile mai devreme. Concret, şcolarii din clasa a VIII-a termină ciclul gimnazial în data de 8 iunie, iar cei din ultimul an de liceu finalizează studiile pe 25 mai.

Începând cu luna mai elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a susţin Evaluările Naţionale.

Astfel, evaluarea elevilor la finalul clasei a II-a (EN II) va avea loc în perioada 7 - 10 mai. Probele scrise la limba română şi limba maternă sunt programate în 7 mai, fiind urmate a doua zi de testele de citire la cele două discipline. Proba de matematică este prevăzută pentru data de 9 mai, în timp ce proba de limbă română (scris şi citit) pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale se va desfăşura în data de 10 mai.

Evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a) are următorul calendar: limba română (15 mai), matematică (16 mai) şi limba maternă (17 mai).

Elevii claselor a VI-a vor susţine evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 23 mai (limbă şi comunicare) şi 24 mai (matematică şi ştiinţele naturii).

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite