Educaţia, cel mai sigur pilon al culturii naţionale de securitate

În Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019 putem identifica trei paragrafe referitoare la educaţie, inserate în finalul documentului, ce reprezintă mai mult o odă dedicată parteneriatul cu SUA şi Uniunea Europeană.

Motto: Leviathanul societăţii contemporane este gradul scăzut de educaţie. (Rodica Liseanu)

Conform celor exprimate în capitolul al IV-lea (Direcţii de Acţiune şi modalităţi pentru asigurarea securităţii naţionale), la ultima secţiune (paginile 21-23), un prim obiectiv îl reprezintă „conturarea unui amplu proiect naţional de educaţie, care să asigure mecanisme de planificare pe programe, proiecte şi performanţă''.

După cum anunţam în articolul trecut, a venit rândul educaţiei, tratată din perspectiva de pilon peste care se poate construi o cultură de securitate solidă. La conferinţa din 28 aprile (Putere, Pace , Securitate) intervenţiile pe marginea acestui subiect au fost multiple; totodată oportune şi punctuale.

Diplomele s-au substituit competenţelor- o realitate dură punctată de către profesorul universitar Lazăr Vlăsceanu, doctor în sociologie.

Abandonul şcolar invizibil, concept interesant propus de Rodica Liseanu (Şcoala Doctorală de Sociologie)

Conform doamnei Liseanu, mistificarea statisticilor transmise inspectoratelor şi ministerului de resort, tendinţă ce are ca rezultat o imagine distorsionată a sistemului actual de educaţie, este denumită generic abandon şcolar invizibil.

Între anii 2008-2015, rata abandonului şcolar real a crescut exponenţial, ajungând la 19,1 %.  Se ascunde gunoiul sub preş, aceasta fiind paradigma dominantă a sistemului nostru de învăţământ. De adăugat că la capitolul abandon şcolar invizibil intră şi absenteismul mascat. 

Autoarea a întreprins un studiu de tip cauză-efect într-o aşezare rurală din judeţul Teleorman (aflat mai mereu la coada clasamentului în ceea ce priveşte nivelul de educaţie).  Nu a descoperit America, dar a reuşit să demonstreze că abandonul şcolar crează un cerc vicios, având repercusiuni atât în plan psiho-social, cât şi în plan economic. 

Elevii care abandonează şcoala sunt şomerii de mâine, devenind victime ale excluziunii sociale. Mistificarea acestei grave situaţii nu face decât să agraveze aplicarea obiectivă a politicilor publice, este de părere Rodica Liseanu. Într-adevăr, statul, nealocând un procent consistent din PIB pentru educaţie, va sfârşi prin a direcţiona mai mulţi bani pentru asistenţă socială. Iar într-o ţară cu atâţi „oameni de dreapta" reprezintă un fapt intolerabil.

România nu dispune de criterii de evaluare a securităţii umane din perspectivă educativă. Învăţământul oferă calitate pentru minimizarea riscurilor de securitate. Pentru aceasta, este nevoie de noi direcţii instructiv-educative în conformitate cu nevoile de educaţie la momentul actual.

Securitatea umană asigurată fiecărui membru al societăţii este o precondiţie a securităţii naţionale. Din acest punct se poate vorbi de edificarea unei culturi de securitate dezvoltate. În acest sens, Rodica Liseanu ne prezintă cele două nivele ale securităţii naţionale: la nivel macro- ordine socială, tradusă prin pace, stabilitate şi coeziune; la nivel micro- asigurarea egalităţii şanselor. 

Pentru a conchide prezentarea acestei problematici, voi cita din studiul prezentat la conferinţă (autori Cristina Bodoni şi Brigitte Monika Surgun). Lucrarea acestora tratează conceptul de rezilienţă din perspectiva securităţii umane, coroborat cu teoriile exprimate de celebra piramidă a lui Abraham Maslow: „Rezilienţa reprezintă puterea de adaptare în drumul nostru spre cel mai înalt nivel al piramidei trebuinţelor umane şi anume acumularea de informaţii şi experienţă pentru a preda ştafeta generaţiilor următoare, ce vor fi protejate şi în siguranţă". Revenind la nivel macro, este nevoie de conceperea unei piramide de tip Maslow a unei naţiuni.

Din nou despre dimensiunea educaţională a Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării

Izabela Matei, studentă la Ştiinţe Politice, este de părere că statul ar putea, cel puţin, să îndeplinească rolul de intermediar în difuzarea cercetărilor elaborate de ONG-uri sau think-tank-uri prin ample campanii de informare atractive.

„Opinia publică este formată pe baza emoţiilor şi prejudecăţilor. Mare parte nu poate filtra informaţia primită", afirmă aceasta în completare.

Ar fi util dacă România şi-ar dezvolta educaţia pentru a-şi diminua propriile vulnerabilităţi.

Şi-a propus un studiu care să abordeze dimensiunea educaţională a SNAT 2015-2019, însă prea multe referiri nu a găsit. Există, totuşi, două paragrafe care reliefează relaţia dintre educaţie şi formarea unei culturi naţionale de securitate:

• stimularea  cercetării  ştiinţifice,  în  corelaţie  cu  sistemul  de  educaţie,  ca demers esenţial pentru  înţelegerea  naturii  ameninţărilor  şi  provocărilor actuale.
• dezvoltarea culturii de securitate, inclusiv prin educaţie continuă, care să promoveze valorile, normele, atitudinile sau acţiunile care să permită asimilarea conceptului de securitate naţională.

​

La sfârşitul anilor '50, americanii se simţeau extrem de complexaţi în legătură cu sistemul de educaţie din URSS, considerat a fi mult mai bun decât al lor. Se considera că nivelul calitativ al educaţiei şi al cercetării a determinat succesele super-puterii adverse (unul dintre ele, lansarea satelitului Sputnik). De partea cealaltă, SUA se baza pe matematicienii şi oamenii de ştiinţă recrutaţi din Europa. Aşa s-a născut NDEA din 1958 (National Defense Education Act), act normativ al guvernului federal prin care educaţia se punea în slujba sectorului de apărare (având în vedere contextul geopolitic de atunci). Prin urmare, s-au alocat resurse din domeniul business pentru susţinerea dezvoltării învăţământului, pe toate nivelurile şi ciclurile de studii. Rezultatele nu au întârziat să apară: numărul de studenţi s-a dublat până anul 1970.