Despre educaţia religioasă a copiilor noştri: asumarea răspunderii pentru dimensiunea morală a viitorului naţiunii române

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezbaterea intensă cu privire la prezenţa orei de Religie în şcoala românească, provocată de „piatra“ aruncată de Curtea Constituţională în balta vremurilor tulburi pe care le trăim, va avea ca efect cu mult mai mult decât păstrarea sau dispariţia unei discipline din programa şcolară. De fapt, dezbatem dacă noi, părinţii, vom accepta îngrădirea treptată a dreptului copiilor noştri de a învăţa, la şcoală, despre Dumnezeu şi iubirea Lui de oameni.

Decizia Curţii Constituţionale referitoare la ora de Religie nu reprezintă doar un act juridic de interpretare şi aplicare a Constituţiei României. Dacă ar fi doar atât, atunci magistraţii Curţii, profesorul Emil Moise, cel care a sesizat CCR, precum şi noi, preoţii lui Hristos am avea, poate, o scuză la scaunul de judecată al generaţiilor viitoare şi mai ales, la Judecata lui Dumnezeu. Ar fi prea simplu şi ar fi un neadevăr să credem că semnificaţia şi implicaţiile deciziei CCR se limitează doar la sfera juridică generală şi în speţă, constituţională.

Patriarhia Română şi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au respectat, în comunicarea lor cu CCR şi cu factorii de decizie politică, exigenţele diplomaţiei, pedagogia catehezei şi apelul la bunul simţ general. Probabil că mai este nevoie de ceva timp, până ce vom înţelege că uneori, în situaţii de primejdie pentru credinţă, mărturisirea lui Hristos nu mai poate fi făcută în tradiţionala şi confortabila tonalitate a "simfoniei bizantine" - acea deja iluzorie, în timpurile noastre de degradare morală a Statului şi Naţiunii, împreună lucrare între Biserică şi Stat.

Adevărul trebuie mărturisit cu fermitate şi curaj, nu din afara cetăţii, ci din interiorul ei, asumându-ne situaţia de criză în care se află cetate pentru că şi noi ne numărăm printre autorii crizei şi totodată, suportăm, ca victime, efectele ei. Cetatea românească se află într-o asemenea situaţie de criză. Această acţiune de limitare a prezenţei orei de Religie în şcoala românească, declanşată de profesorul Emil Moise şi confirmată de CCR, este expresia, de fapt, a crizei morale a naţiunii române, a statului român şi implicit - trebuie să ne asumăm partea noastră de vină în faţa lui Dumnezeu - a crizei în care se află activitatea misionară, de catehizare şi de educaţie religioasă a Bisericii noastre.

Curtea Constituţională, înalta instanţă chemată să păzească felul în care se respectă legea fundamentală a cetăţii româneşti, Constituţia, a decis nu numai asupra unor aspecte juridice de constituţionalitate / neconstituţionalitate. Curtea Constituţională a decis asupra unei importante părţi a dimensiunii morale a viitorului naţiunii române într-un mod în care această dimensiune este pusă sub semnul întrebării.

Prea puţini dintre noi am meditat asupra acestui aspect. Unii s-au bucurat că CCR a decis aşa, considerând că „spiritul liber şi secular" a câştigat o bătălie importantă, alţii au căutat în decizia CCR argumente în favoarea orei de Religie, încercând să-i îndulcească acreala exprimărilor, iar cei mai mulţi dintre români au rămas indiferenţi. Dintre toate, această indiferenţă mă înspăimântă cel mai mult...

Despre decizia CCR s-a afirmat, de către unii, că ar fi o lovitură asupra intereselor lumeşti ale Bisericii. Alţii au mers mai departe cu afirmaţiile şi au zis că Biserica începe să piardă din terenul unde face... "propagandă religioasă". În esenţa lor, aceste afirmaţii conţin adevăruri, doar că haina lor este mincinoasă.

Da, există un interes „lumesc" al Bisericii în a apăra prezenţa orei de Religie în şcoala românească, un interes a cărui finalitate este totuşi una morală. În România, la acest moment, îşi câştigă existenţa din profesia de profesor de Religie aproximativ 6.800 de profesori, dintre care 4.266 profesori sunt titulari şi mare parte dintre ei, adică 5.445 profesori, au obţinut grade didactice. Biserica are datoria morală de a apăra locul de muncă al acestor oameni.

Dispariţia orei de Religie din şcoala românească ar avea ca efect imediat apariţia a 6.800 de şomeri cu studii superioare, adică a 6.800 de familii de români în care mama sau tatăl nu are loc de muncă, nu mai are un venit salarial. Uşurinţa cu care câte unii dezbat cu gura plină despre eliminarea orei de Religie, privind cu seninătate la concedierea a mii de oameni, iarăşi spun, mă înspăimântă...

Da, pentru Biserică decizia CCR este un început de intruziune a secularismului, însă nu în vreun teritoriu al "propagandei religioase", ci cu mult mai grav, în spaţiul tradiţional al spiritualităţii româneşti. Biserica, şcoala şi cultura românească, născută din contopirea lor, au călăuzit poporul nostru în călătoria lui prin istorie şi către Dumnezeu, au fost mereu în împreună lucrare, hrănind sufletul românesc cu credinţă şi ştiinţă de carte vreme de sute de ani, până la momentul nenorocit în care comuniştii au acaparat puterea în Statul român, au izgonit credinţa din şcoală şi au mutilat sufletul nostru, o mutilare ale cărei efecte extrem de nocive se văd şi astăzi în adâncul multora dintre noi. Câţi dintre cei care se agită fără vreun folos pentru ei sau naţiunea noastră, acuzând că ora de Religie ar fi "propagandă religioasă", cunosc realitatea istorică a faptului că şcoala românească s-a născut în pridvorul bisericii, că primul dascăl al copiilor români a fost preotul, care alături de rugăciune, i-a învăţat să scrie şi să socotească, am uitat loviţi brusc de o bizară amnezie că sute de ani lumina învăţăturii a fost ocrotită în bisericile noastre? Prea puţini cunosc sau vor să recunoască aceste adevăruri ale "propagandei religioase", agitaţia lor lipsită de argumente reale şi de obiectivitate le dovedeşte ignoranţa şi probabil, reaua-credinţă...

Decizia CCR este o ”piatră de încercare” şi pentru părinţii români sau mai exact pentru acei părinţi care meditează cu seriozitate şi iubire la viitorul copiilor lor. Vor accepta părinţii români limitarea treptată, până la eliminare, a singurei ore din orarul de peste săptămână al elevilor, când la şcoală li se vorbeşte despre Dumnezeu, iubirea de oameni şi viaţa curată în Hristos? Vor accepta părinţii români ca Dumnezeu să fie izgonit din şcoală, iar copiii lor să primească în schimb un melanj de filosofii aşa-zis moralizatoare şi un sincretism religios, ascuns sub aparent nevinovata titulatură de ”Istoria Religiilor”, care vor provoca în sufletele copiilor noştri nimic altceva decât confuzie şi haos? Eu am convingerea că părinţii români creştini au înţeles corect rostul orei de Religie şi că vor reacţiona creştineşte, mărturisindu-L pe Hristos şi ocrotind ora de Religie.

Viitorul orei de Religie în şcoala românească şi implicit, o parte din dimensiunea morală a viitorului naţiunii române se află acum în mâinile Guvernului şi Parlamentului României. Politicienii noştri vor hotărâ dacă decizia CCR va fi aplicată ad litteram şi fără să se ia în consideraţie propunerile făcute de Biserica Ortodoxă Română sau vor accepta principiul democratic al dialogului. Oricum, nu ne facem iluzii. Tehnic, juridic vorbind, decizia CCR trebuie aplicată, Parlamentul României are însă posibilitatea de a o adapta, fără a-i desfiinţa esenţa, realităţilor şi intereselor morale din cetatea românească. Atunci când se vor aduna să decidă pe acest subiect, politicienii români trebuie să privească dincolo de confortabila sală de dezbatere parlamentară ori de şedinţă de guvern, pentru că implicaţiile sunt serioase şi cu efecte care se vor multiplica în timp.

Când vor hotărâ cum să fie modificată legislaţia cu privire la ora de Religie, aplicând decizia CCR, politicienii români trebuie să privească, pe de o parte, în adâncul sufletului românesc, iar pe de altă parte, spre haosul în care treptat începe să se scufunde lumea. Politicienii români trebuie să accepte un adevăr trist şi dureros, anume acela că tăvălugul nivelator de conştiinţe, forţata egalizare între bine şi rău, toată această filosofie seculară şi secularizantă propovăduită de Uniunea Europeană în numele unei amoralităţi ce vrea să integreze, de-a valma, credinţe şi necredinţe, tradiţii milenare şi aberaţii suburbane, nu a adus nimic bun naţiunilor europene. Dimpotrivă, slăbiciunile economice, militare şi politice ale Uniunii Europene se dovedesc a fi generate nu de oarecare defecţiuni ale mecanismelor de gestionare politică a sistemului, ci de degradarea morală, de lenevirea spirituală a naţiunilor care formează această uniune aflată într-o criză fără precedent.

Politicienii români trebuie să decidă dacă naţiunii române îi este sortit să se îmbete, până la pierderea bunului simţ, cu băutura secularismului ateist care bântuie continentul nostru, ori să se trezească din amorţire şi să se fortifice, hrănindu-se cu învăţătura lui Hristos. Votul pe care îl vor da în Parlament politicienii români în chestiunea orei de Religie este un vot exercitat nu atât în faţa poporului - care nu întotdeauna are ţinere de minte şi poate ierta, prin uitare, o lege strâmbă şi nocivă - ci mai ales în faţa lui Dumnezeu, care plăteşte şi răsplăteşte toate câte facem.

Dreptatea, dar şi iubirea de Hristos şi de semeni, ne cer să mărturisim şi despre cele pe care Biserica trebuie să le facă pentru a reaşeza ora de Religie în demnitatea pe care o merită în şcoala românească şi în faţa copiilor şi părinţilor. Să credem că această criză este provocată doar de o decizie a CCR, doar de o iniţiativă a unui profesor ateu - convigere pe care de altfel trebuie să i-o respectăm - să credem că printre noi nu se află vinovaţi care au contribuit la apariţia crizei, ar fi o gravă cădere sufletească de la adevăr.

Administraţia bisericească se află într-un moment în care i se oferă ocazia de a reforma relaţia cu tot ceea ce reprezintă ora de Religie - disciplina profesorilor, conţinutul manualelor, colaborarea preot paroh-profesor de Religie, colaborarea cu părinţii elevilor etc.

Adminsitraţia bisericească trebuie să adopte şi să aplice măsuri importante şi severe cu privire la activitatea de catehizare pe care o desfăşoară profesorii de Religie şi preoţii. Dumnezeu a îngăduit să trecem prin această încercare, după dreptatea Lui, pentru păcatele noastre. Totuşi, El nu ne-a părăsit şi ne dăruieşte posibilitatea ca în acest rău făcut de lume asupra noastră, a creştinilor, să aflăm binele care, dacă va fi urmat şi asumat, ne dăruieşte vindecare.

Înainte de toate, inspectorii şcolari de Religie trebuie chemaţi la o severă ascultare duhovnicească şi temeinică interogare administrativă. Mulţi dintre ierarhii Bisericii au purces deja la acest necesar şi sever dialog cu reprezentanţii Bisericii noastre în inspectoratele şcolare judeţene. Inspectorii şcolari de Religie - cei care cumva s-au rătăcit - să se lepde de "haina" lumească a tihnei şi înălţimii, pentru unii ameţitoare, cu care funcţia de inspector şcolar ispiteşte sufletele slabe. Inspectorul şcolar de Religie reprezintă, în şcoala românească, Biserica lui Hristos. Orice rătăcire sau cădere în exercitarea funcţiei de inspector şcolar de Religie este o rătăcire, o cădere de la credinţa în Hristos. Am convingerea că un management corect şi responsabil exercitat de inspectorii şcolari de Religie asupra activităţii profesorilor de Religie din şcoli şi licee are ca efect atât creşterea substanţială a calităţii orei de Religie, cât şi o apropiere mai puternică şi mai caldă a elevilor şi părinţilor de ora de Religie.

Profesorii de Religie, la rândul lor, să înţeleagă din această încercare că lumea păgână nu ne iubeşte, că cine este duşmanul lui Hristos şi pe noi ne urăşte, că drumul pe care a ales umanitatea să meargă are ca final distrugerea, prin neascultarea poruncilor lui Dumnezeu. Însă, înainte de toate, profesorii de Religie să înţeleagă şi să accepte că a sosit vremea când lenea duhovnicească şi superficialitatea pedagogică în predarea orei de Religie nu mai pot fi iertate şi nici îngăduite. Profesorul de Religie - chiar şi atunci când este mirean, iar când este preot, cu atât mai mult - mărturiseşte la ora de Religie credinţa în Hristos, le vorbeşte copiilor despre un mod de a trăi, de a înţelege rostul acestui Univers, de a pătrunde în adâncimile sensului vieţii şi al morţii. La ora de Religie se vorbeşte raţiunii elevului, însă trecând prin porţile sufletului acestuia, astfel că responsabilitatea profesorului de Religie faţă de elevii săi este una enormă! La ora de Religie poţi câştiga la Dumnezeu un suflet şi astfel îl ajuţi, pe de o parte, să se mântuiască, iar pe de altă parte, să trăiască în lumea aceasta ca un om bun, ca un om moral. La ora de Religie însă poţi pierde un suflet, dacă eşti un profesor superficial şi lipsit de responsabilitate, iar păcatul tău va fi foarte mare în faţa acelui copil şi mai ales, în faţa lui Hristos şi vei plăti pentru acel păcat.

Profesorul de Religie să redescopere că nu este singur în comunitatea în care predă ora de Religie. Şcoala, liceul se află pe teritoriul canonic al unei parohii, de aici şi responsabilitatea pe care preoţii parohi o au faţă de prezenţa şi succesul orei de Religie în şcoală. Preoţii care nu îi cunosc pe profesorii de Religie care predau ora de Religie în şcoala sau şcolile din parohia lor trebuie chemaţi la ascultare duhovnicească de către ierarhii noştri şi îndatoraţi să fie în împreună lucrare cu profesorii de Religie. Preoţii au responsabilităţi duhovniceşti şi canonice faţă de elevii care învaţă în şcolile aflate pe teritoriul parohiilor şi sunt chemaţi la această împreună lucrare. Să refuzi, ca preot, din lene duhovnicească, să-i cunoşti pe profesorii de Religie care mărturisesc pe Hristos în şcolile parohiei tale, ar fi identic de aberant cu a preda ora de Religie fără să încerci măcar să cunoşti, ca profesor de Religie, care sunt preoţii ce păstoresc sufletele elevilor tăi. Existenţa unor parteneriate scrise între parohii şi şcolile aflate pe teritoriul lor canonic, pentru activităţi educative în completarea şi susţinerea orei de Religie, trebuie să fie regulă a împreună lucrării dintre preoţi şi profesorii de Religie, consemnată în norme de administraţia bisericească, iar nu o excepţie.

Societatea civilă creştină - acele ONG-uri înfiinţate cu binecuvântarea Bisericii - să-şi regăsească cu mai multă forţă preocupările şi în sfera educaţiei religioase din şcoală. Avem la dispoziţie fondurile europene, aceste fonduri pot fi accesate inclusiv pentru proiecte de educaţie implementate în parteneriat cu şcolile. Vremurile de ispită şi dificultăţi tot mai mari în a-L mărturisi pe Hristos ne reamintesc că suntem chemaţi să înălţăm nu doar metereze sfinte din piatră - necesare şi acestea pentru a ne mărturisi credinţa în spaţiul ritualic, exterior - ci mai ales, suflete către Dumnezeu, ctitorind în fiecare copil al acestei naţiuni o catedrală duhovnicească a credinţei în Hristos. ONG-urile păstorite de Biserică să caute mai degrabă spre această înaltă misiune spirituală, refuzând ispita unor proiecte cu esenţă seculară, şi astfel să ajute profesorii de Religie în activitatea lor de mărturisire a lui Hristos către sufletele copiilor noştri, oferindu-le expertiză şi susţinere în dezvoltarea de proiecte şcolare finanţate inclusiv din fonduri europene.

Timpurile sunt de ispită şi de încercare, însă noi nu ne temem. Hristos ne-a mărturisit despre aceste timpuri, ştiam că vor veni. De aceea, la ceas de încercare, noi nu suntem singuri, ci ne aflăm puterea şi nădejdea în învăţătura Mântuitorului nostru, Iisus Hristos:

"Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor. Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu. De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu. Aceasta ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: "M-au urât pe nedrept". Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine." (Sfânta Evanghelie după Ioan XV, 16-27)

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite