EVALUĂRI NAŢIONALE 2014 Subiectele la Română, de la clasa a IV-a: două teste cu grad de dificultate diferit. Joi urmează examenul la matematică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproape 600.000 de copii vor da testele de verificare a competenţelor, construite după modelul internaţional FOTO: Adevărul/ Ştefan Borcea
Aproape 600.000 de copii vor da testele de verificare a competenţelor, construite după modelul internaţional FOTO: Adevărul/ Ştefan Borcea

După doi ani de pilotare, Evaluările Naţionale de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a au debutat astăzi la nivel naţional, cu proba de la Limba Română, susţinută de elevii de la clasa a IV-a. Învăţătorii atrag atenţia că cele două teste au fost diferite, ca dificultate şi cerinţe, deşi elevilor li s-au părut uşoare. Joi are loc testarea la matematică, tot pentru elevii de clasa a IV-a.

UPDATE: „Evaluările la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a orientează şcoala românească pe drumul corect al modernizării şi al creşterii performanţei”, şi reprezintă, de asemenea, ”analizarea corectă a sistemului de învăţământ”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN).

„În condiţiile în care prima evaluare naţională a elevilor, de la intrarea lor în sistemul de învăţământ, se face abia la finalul clasei a VIII-a, introducerea acestor evaluări, prevăzute de Legea Educaţiei Naţionale, oferă un tablou foarte clar legat de nivelul de pregătire al elevilor în diferite momente. Fiind vorba despre o testare la nivel naţional, datele obţinute permit realizarea de diagnoze şi comparaţii mult mai fidele în raport cu cele realizate în urma evaluărilor individuale de la clasă. După aplicarea testelor, vor exista date transversale care vor permite identificarea din timp a problemelor şi corectarea lor particularizată, astfel încât, la finalul clasei a VIII-a, performanţele să se îmbunătăţească”, explică reprezentanţii MEN.

Aceştia au mai precizat că evaluările care au început miercuri urmează modelul testelor internaţionale şi sunt menite să-i obişnuiască pe elevi cu examenul de la finalul ciclului gimnazial.

Raport naţional similar celui PISA

„Testele aplicate au un grad ridicat de interdisciplinaritate şi nu pun accent pe memorare şi reproducere, ci pe capacitatea elevului de a utiliza şi corela informaţiile pe care le-a acumulat până la un anumit moment. De asemenea, ele orientează şcoala românească pe drumul corect al modernizării şi al adaptării la nevoile societăţii contemporane”, se mai arată în comunicat.

„Evaluările nu vor avea ca finalitate o notă în catalog, deoarece nu acesta este scopul lor. Ele oferă profesorilor, elevilor şi părinţilor informaţii concludente despre nivelul de pregătire şi despre ceea ce trebuie îmbunătăţit. La nivel naţional, va exista un raport, similar raportului PISA, cu evaluări pe fiecare competenţă, pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, ce va sta la baza măsurilor ce vor trebui adoptate în vederea remedierii deficienţelor. Este pentru prima dată când se acţionează în mod riguros, sistematic şi profesionist pentru creşterea performanţei sistemului de educaţie”, mai spun reprezentanţii MEN.

Teste diferite, unii elevi au fost mai ghinionişti

În schimb, dascălii susţin că cele două teste primite de elevi (unii au primit Testul I, alţii Testul II, pentru a nu copia unul de la altul) nu sunt însă la fel.

„Cerinţele ar fi trebuit să fie identice, iar dimensiunea textelor de analizat egală, în condiţiile în care timpul alocat a fost acelaşi, însă nu a fost aşa. Un text a fost mai lung decât altul, iar unii au avut de rezolvat cerinţe mai dificile. Una e să selectezi din text nişte trăsături şi alta e să ţi se ceară să le deduci”, este de părere învăţătoarea Cornelia Popa. 

UPDATE: Ministerul Educaţiei a publicat testele primite de elevii de clasa a IV-a la evaluarea de la Română.

 Elevii de clasa a IV-a, care au fost evaluaţi miercuri la limba română, au avut de răspuns la 15 întrebări legate de un text de două pagini adaptat după "Lebedele sălbatice" de Hans Christian Andersen - varianta I de subiect -, respectiv "O poveste cu…tâlc" de Minodora Farfara - varianta II.

TESTUL I  

En IV 2014 Lb Romana Test 1

TESTUL II

En IV 2014 Lb Romana Test 2

UPDATE: Evaluarea la limba română în Vaslui: „Simplu ca la grădiniţă”

Mii de părinţi din judeţul Vaslui, ai căror copii au terminat ciclul primar, şi-au susţinut odraslele la evaluarea finală pentru clasa a IV-a. Emoţiile nu şi-au avut rostul, subiectele la limba română fiind considerate prea uşoare.

Cel puţin aşa au susţinut elevii şi părinţii Şcolii gimnaziale nr. 8 „Episcop Iacov Antonovici” din Bârlad. Testarea a început la ora 10.00 şi după o jumătate de oră au ieşit din săli primii elevi.

„Ceea ce făceam la ore cu doamna învăţătoare era de nivel mult mai ridicat. Cele 15 întrebări au fost foarte uşoare. Mie mi-a plăcut ultima întrebare: <Cum aş schimba finalul poveştii Lebedele Sălbatice?>”, a spus, pentru „Adevărul”, Amalia Cireş, o elevă care a trecut azi de primul test de la Evaluarea Naţională.

„Simplu, ca la grădiniţă. Băiatul nu a avut emoţii deloc şi nici noi n-am avut. Nu ne aşteptam să fie subicte atât de uşoare. Aşa ceva rezolva înainte să intre la şcoală. Nu ne putem face o idee asupra nivelului atins de copilul nostru în baza rezultatelor de la evaluare”, a spus şi Mariana Ţaga (foto), mama unui băieţel din Bârlad care a susţinut examenul de evaluare de clasa a IV-a.

evaluare nationala romana a IV-a barlad sabina ghiorghe

Gabriela Puşcaşu (foto), mama unei alte eleve, a declarat că „subiectele au fost prea simple şi nu au creat nicio problemă. Ruxandrei, fetiţa noastră, i s-a părut un pic mai greu ultimul subiect, dar l-a rezolvat şi pe acela”.

evaluare nationala romana a IV-a barlad sabina ghiorghe 1

UPDATE: Copiii care au susţinut azi testările naţionale spun că au fost două teste diferite şi că au fost exact ca modelele publicate pe site, numai că au primit alte texte.

"Mi s-a părut foarte uşor, cu exerciţii uşoare şi doamna ne-a supravegheat perfect. Am avut mai multe subiecte diferenţiate, unii au avut 15 exerciţii, alţii 12 exerciţii, am avut texte diferite fiecare copil. Au fost întrebări legate de text şi ne-am încadrat în timp, unii am şi terminat cu jumătate de oră mai devreme", spune o elevă de clasa a IV-a de la Liceul Teoretic "Ion Barbu".

Un test mai mult de atenţie

"A fost simplu, nu văd la ce aş fi putut greşi, a fost un test mai mult de atenţie. Trebuia să citim textul şi să răspundem la întrebările din text", a spus un alt elev.

"Mi s-a părut că testele au fost chiar sub nivelul nostru, m-am încadrat foarte bine în timp", este de părere un alt copil care a trecut prin testarea de miercuri de la Română.

Elevii din Focşani susţin însă că subiectele nu au fost aşa de uşoare, dar cu siguranţă a fost o provocare interesantă.

„A fost provocator pentru mine acest examen, în sensul că a fost o experienţă nouă, ceea ce mi se pare foarte palpitant. Subiectele nu au fost foarte grele, dar nici uşoare nu pot să spun că au fost. Cred că am făcut o lucrare destul de bună”, ne-a spus Andreea Roxana Popescu, elevă în clasa a IV- a, la  Şcoala „Ion Basgan” din Focşani (foto).

 

eleva evaluare nationala clasa a IV-a focsani stefan borcea

Învăţătoarea Andreei spune că testul susţinut de elevi a fost dat pe două numere, cu grade de dificultate diferite, ceea ce nu i s-a părut normal.

„Textul a fost cam lung pentru un elev de clasa a IV-a, care are un anumit ritm de citire şi informaţiile foarte multe îl încurcă. Ar fi trebuit, după părerea mea, un test mai scurt. Apoi, gradul de dificultate între cele două teste e diferit şi asta nu este normal, decât dacă se are în vedere studiul pe teste diferite. Dacă urmăreşti la toţi copiii acelaşi scop, ca şi obiective, atunci nu-i corect să fie gradul de dificultate diferit. Cerinţele erau diferite şi nici asta nu mi se pare normal dacă este un test de evaluare pentru toţi copiii. Eu, când dau o probă de evaluare, pe numere, cerinţa este aceeaşi, diferă doar puţin textul. Apoi, unele dintre cerinţe se referă nişte concepte pe care trebuie să le aibă copilul, se referă la nişte competenţe. Este adevărat că asta urmărim la clasele a IV-a într-un ciclu, să formăm deprinderi, să formăm priceperi şi competenţe, însă trebuie, probabil, afectat un număr mai mare de ore pentru a-i obişnui pe copii cu astfel de cerinţe”, ne-a declarat învăţătoarea Maria Cojanu, de la Clasa a IV-a-Şcoala „Ion Basgan” din Focşani.


Astăzi, la Adevărul Live de la ora 14:00, vom discuta cu învăţătoarea Mihaela Bonca de la Şcoala Gimnazială "Ion Heliade Rădulescu", despre Evaluările Naţionale de la clasa a IV-a, ce subiecte au primit elevii şi cum s-au descurcat la prima evaluare de acest gen organizată la nivel naţional.

În total, aproape 600.000 de copii vor da testele de verificare a competenţelor, construite după modelul internaţional. Mai exact, peste 202.000 sunt elevi la clasa a II-a, peste 193.000 învaţă în clasa a IV-a şi peste 197.000 sunt în clasa a VI-a, potrivit datelor Ministerului Educaţiei.

Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a IV-a presupune un test de 60 de minute pentru evaluarea competenţelor de înţelegere a textului scris în limba română şi un test pentru evaluarea competenţelor de matematică.

Calendarul evaluărilor

  •    28 mai 2014: evaluare naţională, IV - Limba Română
  •    29 mai 2014: evaluare naţională, IV - Matematică
  •    30 mai 2014: evaluare naţională, IV - Limba maternă
  •    2 iunie 2014: evaluare naţională, II - Scris-citit, Limba română
  •    3 iunie 2014: evaluare naţională, II - Scris-citit, Limba maternă
  •    4 iunie 2014: evaluare naţională, II - Matematică 
  •    5 iunie 2014: evaluare naţională, VI - Limbă şi comunicare
  •    6 iunie 2014: evaluare naţională, VI - Matematică şi Ştiinţe ale naturii

EVALUĂRI NAŢIONALE 2014 Miercuri încep testele pentru elevii de clasa a IV-a

Miercuri se dă startul la evaluările naţionale care îi vizează, în premieră anul acesta, pe toţi elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Primii sunt cei din clasa a IV-a, care dau miercuri testul la Limba română. Subiectele vor fi rezolvate în direct, la Adevărul Live, de la ora 14.00.

Modele de teste suplimentare pentru evaluările naţionale prin care vor trece elevii de la clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a

Ministerul Educaţiei a publicat modele de teste suplimentare pentru a-i ajuta pe elevii de clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a să se pregătească mai bine de evaluările naţionale care vor avea loc începând cu 28 mai, cu o amânare de aproape o lună.

Evaluările naţionale pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, amânate cu aproape o lună. Testele încep pe 28 mai

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a anunţat joi că Evaluările Naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, programate să aibă loc începând cu 6 mai, au fost amânate cu o aproape o lună. Astfel, elevii vor fi supuşi testărilor începând cu 28 mai, începând cu cei din clasa a IV-a.

VIDEO Ce probleme ridică testele pe care le vor primi în mai elevii de clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a, la Adevărul Live

Toţi elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor trece în perioada 6-29 mai prin prima evaluare organizată la nivel naţional, cu teste care combină informaţiile de la mai multe materii şi îi pun pe elevi să gândească, un model diferit de examenele de până acum. Despre modelele publicate de oficiali am discutat cu învăţători şi profesori la Adevărul Live.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite