Elevii englezi între 5 şi 7 ani sunt capabili:

•       să înţeleagă ce sunt algoritmii şi cum sunt aceştia implementaţi ca programe pe echipamente digitale şi pe care programele le execută prin îndeplinirea unor instrucţiuni precise

•       să creeze programe simple şi să identifice erorile

•       să utilizeze raţionamente logice pentru a prezice comportamentul unor programe simple

•       să utilizeze tehnologia pentru a crea, organiza, manipula şi extrage conţinut digital

•       să utilizeze tehnologia într-un mod responsabil, păstrând confidenţialitatea informaţiilor personale, să ştie unde să solicite sprijin

În Estonia, ţară mai mică şi cu un sistem educaţional mult mai flexibil decât al nostru, programarea este parte din trunchiul comun şi este predată în toate şcolile din clasa I. Finlanda şi Germania se pregătesc să facă acelaşi lucru în viitorul apropiat.

Ce face între timp România?

Ei bine, noi ne gândim încă dacă nu cumva ar trebui să facem TIC obligatorie în şcoli. Să ne inţelegem, TIC se referă la utilizarea programelor concepute de alţii. În general la TIC se predau subiecte pe care copiii le-ar descoperi singuri în câteva ore dacă ar fi lăsaţi. Dezbaterea despre introducerea programării în toate şcolile NU există la nivelul opiniei publice sau la Ministerul Educaţiei. În preuniversitar, în afara unor opţionale sporadice, programarea se învaţă doar la liceele cu profil mate-info, însă tot într-un mod teoretic, abstract, fără aplicabilitate imediată.

Suntem blocaţi în C++ şi Pascal deşi celelalte sisteme educaţionale sunt concepute într-un mod mult mai flexibil şi cu mare atenţie la aplicabilitate. Sunt utilizate platforme prietenoase, interactive precum Scratch  sau Khan Academy, sunt învăţate limbaje de programare ceva mai abordabile precum Python, Java Script, Ruby.

De fapt ce este un manual digital?

Tot în România, părinţi îngrijoraţi de efectele nocive ale tehnologiei asupra copiilor reacţionează negativ la introducerea manualelor digitale în şcoli. De fapt ce este un manual digital? Conţinutul este acelaşi, informaţiile cuprinse sunt aceleaşi, doar că nu sunt pe hârtie, ci online, nu sunt statice ci interactive şi dinamice, exact pe gustul noilor generaţii de copii digitali. În faţa unui manual digital, copilul nu mai este doar privitor pasiv ci interacţionează cu informaţia şi o parcurge în ritmul lui. În plus, un manual digital este mult mai uşor de actualizat (printr-un singur update) decât un manual pe hârtie folosit de generaţii şi generaţii de copii, chiar dacă informaţiile cuprise nu mai sunt de actualitate.

În condiţiile în care copiii români au motivaţia cea mai scăzută dintre toţi copiii din statele participante la testele PISA, eu zic că este cazul să ne gândim care ar fi metodele prin care să le creştem interesul pentru şcoală. Integrarea noilor tehnologii în educaţie ar fi o astfel de metodă utilizată cu succes în alte sisteme mai performante. Când mă gândesc doar la faptul că şcoli din Suedia folosesc Minecraft la clasă pentru a preda geometria în spaţiu sau elemente de arhitectură, îmi dau seama cât de departe suntem noi totuşi de astfel de evoluţii.

Ar trebui să ne gândim că poate frica noastră, a adulţilor, de necunoscut, de nou, de schimbare, de inovaţie, ne poate ţine copiii în loc. Le negăm nevoile doar pentru că sunt diferite de ale noastre, le interzicem accesul la tehnologii care i-ar putea pregăti mai bine pentru viitor. Şi nu mă refer deloc la jocuri (de altfel, majoritatea copiilor români utilizează computerul doar pentru jocuri şi reţele sociale). Mă refer specific la utilizarea noilor tehnologii în educaţie, la integrarea platformelor educaţionale online, a aplicaţiilor educaţionale în sistem, la iniţierea conversaţiei publice despre programare în şcoli.

Copiii noştri nu vor trăi în trecut, nu au nevoie de tipul de educaţie care a funcţionat (sau nu) la noi - vor trăi în viitor, într-o lume profund afectată şi determinată de progresul tehnologic. În timp ce noi îi ţinem în loc cu obsesia noastră pentru felul în care se făceau lucrurile „pe vremea noastră", colegii lor din alte ţări încep să se perfecţioneze încă de la 7-8 ani în domenii pe care noi le consideram high-tech.

În timp ce Estonia îşi propune să devina Hub-ul tehnologic al Europei şi în timp ce ţările din vest investesc puternic în domeniile STEM (science, technology, engineering, math), noi ne pregătim să furnizăm vestului forţă de muncă slab pregatită ce va fi de altfel şi prost plătită.

În România, nevoia de programatori depăşeste cu mult oferta facultăţilor de profil. Veţi vedea asta urmărind orice platformă de recrutare online.

Anglia sau Estonia nu îşi propun neapărat să formeze generaţii de programatori – ei ştiu însă că în viitor (ca şi în prezent de altfel), toate joburile vor necesita într-un fel sau altul abilităţi digitale. Să îţi creezi o pagină web, să dezvolţi o aplicaţie pentru echipamente mobile – sunt abilităţi necesare şi utile cam în orice domeniu.

În concluzie, haideţi să ne uităm un pic în viitor, să încercăm să ne dăm seama care sunt abilităţile de care vor avea nevoie proaspeţii absolvenţi şi să investim în educaţia lor gândindu-ne la viitor, nu la trecut. 

Programa şcolară la informatică (Anglia) poate fi consultată aici: National curriculum in England: computing programmes of study