Cine-şi bate joc de copiii noştri bulversându-le adolescenţa

Că învăţământul nostru e prost ştim de vreo câteva decenii. Că nimeni nu se atinge de o curriculă şcolară învechită în ciuda atâtor avertismente vedem, simţim şi protestăm degeaba tot de vreo câteva decenii. Dar că se mai inventează în fiecare an alte şi alte strategii de tortură psihică la adresa copiilor şi părinţilor este peste puterile de înţelegere şi suportare ale unui om normal.

În acest an, examenul de capacitate - care nu are structura aberantă de la noi nicăieri în lume, ca să nu mai vorbim de faptul că e plasat la vârsta fragilităţii maxime, 14, 15 ani - se întinde pe durata unei luni întregi. 18 iunie-18 iulie. Miezul verii şi al căldurilor toride, când Bucureştiul e un cuptor. Mobilizaţi pe baricade sute de absolvenţi I-VIII împreună cu familiile lor trebuie să stea agăţaţi de porţile şcolilor şi de telefoane ca să afle ce nu se poate ştii, de fapt, pentru că actul final şi decisiv aparţine unui calculator buclucaş care le va decide soarta. Unora chiar dramatic!

Tot în acest an, noul ministru, veşnica Doamnă Andronescu, anunţa cu vreo lună două înainte de examene că umblă la numărul de locuri la liceele teoretice pentru că, după ce într-un alt mandat al domniei sale a desfiinţat tehnologicele, s-a updatat şi a hotărât să le înfiinţeze din nou şi avea nevoie de locuri. Doar că nu i-a mers şi din cauza protestelor beneficiarilor a renunţat. Aparent, fiindcă a dat pe la spate ucaz să se facă o altfel de departajare. Subiectele au fost în consecinţă grele, cu cerinţe care în anumite cazuri ar fi necesitat trei ore, nu două, punând astfel în dificultate mulţi copii. Chiar şi la limba română, unde în şcoala românească nu se apreciază creativitatea, se cere şi se corectează după baremuri. Apare astfel necesitatea meditaţiilor (această adevărată industrie paralelă scolii) pentru că doar profesorii care predau obiectul au habar de chichiţele şi schemele obligatorii la verificarea cunoştinţelor. Vorba vine verificare, fiindcă adesea te întrebi ce se urmăreşte prin aceste examene? Să se dovedească cunoştinţele sau mai degrabă ce nu ştie elevul? Şi de ce, doamne, iartă-ne, atâta schematism şi rigiditate în felul de a înţelege învăţarea şi rostul scolii.

Prin alte părţi, cu care când vine vorba să ne comparăm ne simţim persecutaţi, elevilor li se cer eseuri aproape la fiecare obiect, tocmai pentru a-i învăţa să gândească. Cu capul propriu. Şi să se exprime. Dar noi nu avem nevoie de gândire personală. Nici la obiectele prin excelenţă creative. Nici matematica, nu e aia adevărată, adică soră cu filozofia, ci una mai pedestră, unde contează câte pagini umpli pe zi cu calcule şi formule de ţi se face lehamite. Aşadar, cu tot acest bagaj de experienţă, după luni de alergat din meditaţie în meditaţie, vine şi vara fierbinte a examenului. O lună!!!!!!

Întâi probele. Alte şcoli. Camere de supraveghere. Stres maxim. Pe urmă 4-5 zile de corectare cu alte emoţii. Rezultate. Contestaţii, alte 4-5 zile de corectare cu concluzii bizare uneori şi apoi şi ziua faimoaselor opţiuni, când părinţilor li se pune în mână un catastif cu sute de scoli, adrese şi coduri. Acele coduri pe care dacă le-ai greşit arunci în aer tot. S-a întâmplat, am auzit de un tătic care a făcut infarct. Fiindcă de aceste fişe cu opţiuni sunt responsabili părinţii. (Oare toţi se pricep să le completeze?)

Oameni buni, nu ştiu cine a inventat acest program diabolic. În anii când ne-am procopsit cu acest sistem informatic au mai fost, dacă ne aducem aminte, şi alte asemenea revoluţii. Prin sănătate. Şi ştim cu ce efecte. Şi să nu te gândeşti atunci la afaceri dubioase! Sau e doar prostie. Pentru că altminteri orice om de bună credinţă poate conchide că modul acesta de repartizare computerizată nu poate da solicitantului nici cea mai mică impresie de opţiune liberă despre ceea ce va urma, indiferent că e premiant sau undeva mai jos pe listă. Biet copil, eşti la mâna hazardului, a butonului, care mai greşeşte poate şi el, că s-a mai văzut! Nu poţi să-ţi alegi şcoala, ce dacă e la mama dracu' faţă de adresa de domiciliu, nu poţi să alegi profilul pe care-l doreşti. Trebuie să te  mulţumeşti cu ce iese din calculator. Cu ce vrea tovarăşa ministru de azi, că ăla de ieri voia altceva. Şi uite aşa începe, dragă adolescentule,  noua ta viaţă de licean. Fii optimist!

Şi ne mai plângem că avem abandon şcolar, că absolvenţii de liceu sfârşesc la tejgheaua vreunui magazin sau că-şi iau lumea în cap numai să nu mai audă de învăţământul din România. Aferim!

Doina Papp,
în numele tuturor indignaţilor care cer normalizarea vieţii de elev în şcoala românească a anului 2019