Ce vor învăţa copiii din manualul de Sport: cum să meargă şi să se târască, noţiuni de nivelul unui student şi cum să îl citeze greşit pe Aristotel FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ce vor învăţa copiii din manualul de Sport
Ce vor învăţa copiii din manualul de Sport

Dacă până acum, şcolarii de clasa a V-a nu au învăţat cum să meargă, cum să se târască sau cum să sară, ei pot răsufla uşuraţi. Noile manuale cuprind definiţii complexe ale acestor deprinderi. În plus, aceştia vor învăţa şi din înţelepciunea lui Aristotel.

Elevii din clasa a V-a nu vor avea manuale pentru materii de bază precum Matematica şi Româna, la care vor fi evaluaţi pentru admiterea la liceu. În schimb, vor avea manuale de Educaţie Fizică ce cuprind noţiuni mult prea avansate pentru vârsta lor, unele dintre acestea studiindu-se abia la facultate, după cum afirmă experţii în Educaţie. Mai mult, complexitatea manualelor a ajuns într-o notă a penibilului, după cum mai explică specialiştii, iar asta pentru că şcolarilor de clasa a V-a le sunt oferite definiţii complicate ale unor activităţi pe care ei le-au deprins deja în primii ani de viaţă precum mersul, târâtul sau săritul. Şi absurdul situaţiei nu se opreşte aici: materia din cartea de Sport este „împănată” cu citate filozofice din perioada Greciei Antice scrise greşit din punct de vedere gramatical. Vizavi de toate aceste critici, editorii manualelor se apără spunând că ei nu au făcut decât să cuprindă într-o carte programa şcolară pentru Educaţie Fizică care a fost elaborată anul trecut.

Ce cuprinde manualul

Dacă un copil de 11-12 ani nu a învăţat până la această vârstă ce înseamnă mersul, el poate să stea liniştit pentru că manualul de Educaţie Fizică prevede o definiţie complexă a acestui mecanism. „Mersul este modalitatea de bază, cea mai simplă, folosită pentru deplasarea omului încă din primul an de viaţă. În timpul mersului vei păstra contactul permanent al unui picior cu solul", este explicaţia oferită în manual pentru copiii care au ajuns la vârsta preadolescenţei fără a şti cum să meargă. Mai mult decât atât, în acelaşi material didactic sunt prezentate şi variante de mers. Una dintre acestea este „deplasarea în poziţia ghemuit (mersul piticului)- înaintarea se face cu genunchii indoiti. Trunchiul este drept, ducerea piciorului inainte se face cu o uşoară ridicare a corpului, pentru impingerea piciorului de sprijin pe sol". Altă modalitate de a merge explicată în manual este „mersul pe vârfuri“. Aceasta se realizează prin „deplasarea pe vârfurile picioarelor, fără a atinge solul cu câlcâiele, menţinând spatele drept şi având privirea înainte“.

Manual plin de greşeli gramaticale

Manualul de sport pentru clasa a V-a le va explica elevilor cum se stă în coloană, cum să execute o răsucire pe loc sau care sunt părţile corpului şi cum să stea corect în bancă. De asemenea, copiii vor învăţa la ce comenzi date de profesor trebuie să răspundă, cum trebuie să execute o tărâtură, cum să sară, dar şi care sunt punctele cardinale. Iar dacă părinţii îşi fac griji că micuţii nu vor învăţa suficientă teorie, nu este cazul. Elevii vor avea acces la definiţii despre aparatul locomotor, atitudine cifotică, atitudinea lordotică sau indicatorii morfologici ai organismului. În plus, copiii de 11 ani vor deprinde şi cunoştiinţe filozofice, unde sunt prezente inclusiv citate din Platon, Aristotel sau din civilizaţia latină. „Cele 4 lucruri cu ajutorul cărora oamenii obişnuiau să facă educaţie sunt ştiinţa de carte, gimnastica, muzica, desenul“, este citat ce apaţine lui Aristotel în pagina 10. Singura problemă este că filozoful este citat greşit de editorii manualului, explică profesorii de Română. „Există o neconcordanţă în ceea ce priveşte folosirea timpurilor verbale. Ambele verbe trebuiau să fie la timpul imperfect pentru că se raportează la o acţiune din trecut“.

Manualul prevede lucruri care se învaţă la Facultatea de Educaţie Fizică

Cei mai mulţi dintre profesorii de Sport se arată consternaţi de apariţia acestor manuale, principalul motiv fiind că nu le găsesc necesare. „Eu cred că rolul şcolii este să cultive valori şi să-ţi ofere experienţe de învăţare memorabile. Ora de Educaţie Fizică e un spaţiu foarte fertil în care poţi crea astfel de experienţe. Dacă în loc sa îmbogăţeşti experienţa copiilor, tu vii cu extra informaţie...faci fix pe dos. Referitor la noţiuni, mi se par total nepotrivite vârstei. Aş pune un astfel de manual doar la biblioteca şcolii în cazul în care cineva ar vrea cineva să citească aşa ceva“, crede Maximilian Dobrescu, profesor de Educaţie Fizică.

Dorin Stoican, unul dintre editorii manualului, care este şi profesor de Sport, spune că era nevoie de realizarea acestor manuale întrucât Educaţia Fizică era singura materie la care nu exista un astfel de material didactic. „Manualul nu face decât să respecte programa şcolară care a fost stabilită anul trecut, programă care a fost realizată în colectiv de profesori de Sport. Manualul prevede şi lucruri care se învaţă în Facultatea de Educaţie Fizică“, a recunoscut Dorin Stoican.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite