Campionul din curtea şcolii:Micul şahist al Craiovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

David Gavrilescu (foto) sau Ducu, aşa cum îl alintă prietenii, este ocupantul locului III, la Turneul B la Şah al Memorialului Pius Brânzeu, desfăşurat la Timişoara. Ducu are şapte ani şi a fost deja medaliat cu bronz la Naţionalele de la Voineasa, la categoria 8 ani.

În oraşul de pe Bega, micul şahist a fost al cincelea favorit al competiţiei, din 40 de copii. Acum se pregăteşte intens pentru Campionatul din Austria, de la Murek, care va avea loc în perioada 3 - 12 august.

Între timp, micuţul, elev al Şcolii Numărul 2 „Traian" din Craiova, va merge la concursul de la Corabia, pe 12 iunie. Tot în această lună, dar în perioada 18 - 27, va poposi cu sportul minţii la Cap Aurora, iar în iulie merge la Cluj.

Punctul forte vor fi însă partidele cu marele maestru internaţional Szabo Gergely Andraş Gyula, component al echipei naţionale a României, organizat de Clubul Sportiv Tinerii Maeştrii şi antrenorul Costică Dobra, pe 13 iunie, la Casa de Cultură Traian Demetrescu din Bănie.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite