Liceenii s-au pus serios pe treabă atunci când au aflat de parada de modă cu costume din materiale reciclabile. Materia primă: saci de rafie şi de gunoi, dopuri de sticlă, ziare, hârtie, frunze. Competiţia a fost organizată de Asociaţia Asistenţă şi Programe pentru Dezvoltare Durabilă - Agenda 21, în cadrul campaniei „Aeriseşte Bucureştiul!". 54 de modele au defilat în ţinute care mai de care mai originale, fiind aplaudate la scenă deschisă de colegii de clasă, profesori sau părinţi.

Cea mai frumoasă creaţie, premiată de stilista Adina Buzatu, a fost realizată de Diana Constantin (18 ani), elevă la Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu" din Bucureşti. „Rochia este făcută din folie de aluminiu, din folie cu bule şi hârtie reciclată. Eu mi-am făcut costumul singură. Liceul nostru a realizat o colecţie care semnifică cele patru anotimpuri, iar eu sunt iarna şi o întruchipez pe Crăiasa Zăpezii", spune Diana Constantin.

Parada nu a avut numai rolul de a pune la încercare imaginaţia elevilor, ci şi un scop educativ. „Mesajul pe care vreau să-l transmit prin creaţia mea este acela că trebuie să avem o lume eco, mai bună şi mai sănătoasă", susţine Diana.

Colega ei, Mihaela Dragomir, a purtat o rochie numită „toamna". „Am ales acest anotimp pentru că m-a inspirat cel mai mult. Am folosit saci menajeri, frunze, iar colierul l-am făcut din hârtie şi scotch", spune Camelia Cătălina, creatoarea ţinutei.

Rochiile, deşi realizate din materiale reciclate, au fost adevărate opere de artă, iar modelele au fost foarte încântate de faptul că ţinutele sunt confortabile.
„Mă simt super bine cu rochia pe mine şi aş putea să o port la un bal", spune Mihaela Dragomir.

Bijuterii neconvenţionale

De sezon a fost şi rochia creată şi purtată de Mariana Vlad de la Liceul „Dumitru Moţoc". „Este toamnă şi m-am gandit că frunzele şi culorile de afară ar fi potrivite pentru o rochie. Ţinuta este făcută din saci menajeri galbeni, frunze, şi pe cap am o plasă de la flori. Eu am făcut-o singură şi m-a mai ajutat prietenul meu puţin. Multe materiale se pot recicla şi se pot face lucruri frumoase cu ele. Dacă nu aruncăm aceste materiale, putem avea un mediu mai sănătos", îşi prezintă Mariana creaţia. Tinerii au fost coordonaţi de stilista Adina Buzatu şi s-au inspirat din revistele de profil. Din ţinutele fetelor nu au lipsit nici accesoriile eco: cercei, coliere sau brăţări făcute din diverse materiale pe care mulţi le aruncă la gunoi.

„M-am inspirat din revistele de modă care promovau ţinute vestimentare ecologice şi am vrut să fie ceva mai neconvenţional. Am folosit dopuri de la sticle, un tricou vechi, ziare pentru modelul de pe fustă, spiţe de bicicletă pentru brăţări şi portocale uscate pentru cercei. Am lucrat o lună la ea. Vrem să atragem atenţia oamenilor asupra importanţei reciclării", spune Nancy Goanţă de la Liceul „Emil Racoviţă".

"Ţinuta este făcută din saci menajeri galbeni, frunze, şi pe cap am o plasă de la flori. Eu am făcut-o singură şi m-a mai ajutat prietenul meu puţin. Multe materiale se pot recicla şi se pot face lucruri frumoase cu ele."
Mariana Vlad elevă

Concurs de fotografie eco

Tinerii au mai avut o secţiune la care au putut participa: cea de fotografie. Cristina Popescu, elevă la Şcoala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu" şi Ionuţ Vladu de la Colegiul Tehnic Media au fost premiaţi pentru cele mai reuşite lucrări. „Fotografiile, împreună cu cele 54 de costume din materiale reciclabile, reprezintă maniera specifică în care tinerii eco - voluntari au încercat să transmită un mesaj bucureştenilor: noi, tinerii, dorim un mediu mai curat şi mai puţin poluat", a declarat Nina Cugler, preşedinte executiv al Asociaţiei APDD -Agenda 21.