Şcoala românească, Patul lui Procust

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recentul scandal iscat de declaraţiile d-nei profesoare Cristina Tunegaru m-a condus la consideraţiile ce urmează. Nu că ar fi prima oară când le descriu. Am scris multe articole cu această tematică şi... degeaba. De ce nemulţumeşte şcoala românească atât de mulţi elevi şi  părinţi? Nu este gratuită aprecierea.

Un abandon şcolar oficial, la lumină, de 20%, un altul ascuns pe care nu-l evaluează nimeni, penultimii în Europa la testele PISA, 50% promovare la examenele naţionale, sunt tot atâtea argumente pentru aprecierea avansată.

Tabloul sumbru al şcolii româneşti

O şcoală nu este bună sau rea în sine. Este bună atunci când răspunde eficient nevoilor şi cerinţelor societăţii la o etapă dată a evoluţiei sale. La etapa actuală şcoala românească nu se pliază pe intereselor elevilor, părinţilor, societăţii. Este exact invers. Şcoala funcţionează ca un Pat al lui Procust, îşi apără, prin sindicate, propriile interese, sub privirile îngăduitoare ale miniştrilor, premierilor şi conducerii statului.

Şcoala românească este acum încremenită în tiparele şcolii din regimul comunist. Aceeaşi arhitectură instituţională, curriculară, managerială, acelaşi traseu al carierei didactice.

Mai grav, sub imperiul exploziei tehnologiei şi informaticii, programele şcolare ale ştiinţelor exacte s-au mutat de la liceu la gimnaziu, făcând şi mai dificilă, dacă nu imposibilă, asimilarea acestora de către majoritatea elevilor,  care au aceeaşi capacitate intelectuală, n-au devenit savanţi în 27 de ani.

Cert este că doar 30% dintre elevi se simt bine şi reuşesc să facă faţă avalanşei de concepte, teorii şi cunoştinţe savante aflate în programele şcolare în vigoare. Ceilalţi 70% se târăsc cu silă prin şcoală, ştiind că diploma i-ar putea ajuta, abandonează, chiulesc, pleacă în piaţa muncii complet nepregătiţi, fără să ştie nici meserie nici teorie.

Conceptul „şcoala, mediu atractiv de învăţare” nu intră în capul celor care decid destinele şcolii. Nu intră şi pace. Nu-l înţeleg. Nu ştiu ce să facă pentru a ajunge la realizarea lui. Rezultatul îl vedem azi.

Lucrurile sunt mult mai grave. În lanţul: formare profesională, piaţa muncii de calitate, economia competitivă şi atractivă, nivel de trai, lipseşte exact prima verigă, formarea profesională. În consecinţă, întreg lanţul nu mai e sigur, flutură în vântul schimbărilor ce se produc azi în lume.

Consecinta: o economie cu un PIB de 8000 euro pe locuitor, cu salariu mediu de cinci ori mai mic comparativ cu alte ţări dezvoltate.

În Germania, 70% dintre elevi învaţă în şcoli profesionale, mai simple sau mai sofisticate. În România doar 20%. Şi ce economie are Germania?

Întâmplător sau nu, cifra coincide cu aprecierea că în România doar 30% dintre elevi profită de şcoală. Restul se chinuie.

Cum ar putea fi schimbat în bine tabloul sumbru al şcolii româneşti de azi?

Mai multe trasee educaţionale

Fiecare elev are dreptul la un traseu educaţional care să se potrivească propriei personalităţi, propriilor aspiraţii, talente, inclinaţii, unele moştenite genetic.

Nu toţi copiii sunt buni la teorie, după cum nu toţi sunt buni la practică. Unii au inteligenţa dominant conceptual-teoretica, alţii aplicativ-practica,  emoţională, artistică, socială, etc.

Şcoala noastră le oferă acum doar traseul care presupune abilităţi conceptual-teoretice, prezente la 30% dintre elevi. Cu restul ce facem?

Ar fi necesară, încă din clasa a V-a, apariţia filierelor teoretice, vocaţionale, tehnologice. Aşa cum este acum în Germania. Iar elevii vor urma acea filieră pe care o decid profesorii, psihologii, într-un real proces de orientare şcolară şi profesională.

Clasa a IX-a trebuie trecută la gimnaziu, pentru ca apoi, la 15-16 ani elevii să aibă în faţă cel puţin traseele: filiera teoretică, tehnologică, vocationala, liceu profesional, scoala profesională de 2-3 ani, cursuri de formare de scurtă sau media durată, ucenicie la locul de muncă. Fiecare filieră are mai multe profile, pentru a permite o multiplicare a traseelor educaţionale.

O nouă arhitectură curriculară

Toate eforturile specialiştilor de a schimba arhitectura curriculară s-au lovit de obtuzitatea funcţionarilor din minister, care zac de zeci de ani în aceleaşi fotolii din care au pierdut legătura cu şcoala reală, cu nevoile societăţii.

Nici măcar nu trebuie să reinventăm roata. E suficient să te uiţi la ţările performante în domeniul educaţional să înţelegi care este drumul de urmat.

Curricula trebuie să fie corelată   competenţelor cerute de societatea modernă, de piaţa muncii, de provocările cărora trebuie să le facem faţă, de-ar fi să exemplificăm doar cu globalizarea.

Curricula trebuie să fie construită pe patru piloni, egali în importantă: conceptual-teoretic, aplicativ-practic, interdisciplinar, generator de învăţare continuă. Acum avem doar pilonul conceptual-teoretic.

Curricula trebuie să conţină mai puţine discipline, prin introducerea disciplinelor agregat (ştiinţele mediului, ştiinţele vieţii, educaţie pentru societate), atractive, simplificate, lăsând loc pentru bucuria  descoperirii,  curiozităţii,  inovaţiei. Pogramele  şcolare şi manualele pot fi  generate prin concurs naţional de către cadre didactice foarte bine pregătite

Flexibilitatea şcolii

În Polonia,  Canada şi în alte ţări nu există un Curriculum Naţional, cum există în România. Şi nu se poate spune că nu ne-au întrecut în zona economică şi a nivelului de trai. Fiecare şcoală îşi defineşte propria identitate educaţională, legată  de contextul economic, social, cultural în care funcţionează.

Într-o primă fază, în sistemul românesc este nevoie de:

  • Curriculum la decizia şcolii, cel puţin 20% la gimnaziu şi 30% la liceu, pentru a asigura plierea şcolii pe nevoile comunităţii
  • Grade de libertate mai mari acordate profesorilor pentru a-şi adapta demersul didactic specificului local în care activează
  • Activitate extracurriculară plătită pentru asigurarea unui mediu atractiv de învăţare

Cariera didactică

Nimic nu se va schimba în activitatea profesorilor dacă salarizarea acestora nu este legată de performanţele şi rezultatele muncii. Deşi mulţi consideră că este imposibil acest lucru, se înşeală. Cu ajutorul aplicaţiilor informatice moderne este posibilă constructia unui sistem de evaluare sumativă standardizat, unitar la nivel de ţară, obiectiv şi fără intervenţia subiectivă a profesorilor, utilizând bazine de itemi standard.

Profesorii şi toţi salariaţii şcolii trebuie să ştie că-şi primesc salariile doar dacă îşi îndeplinesc sarcinile din fişa postului, şi nu doar declarativ, ci prin aplicarea efectivă a acestei filosofii. Această atitudine ar asigura şi perfecţionarea continuă a cadrelor didactice, acum când internetul asigură conexiunea cu orice studii ştiinţifice din orice bibliotecă.

Managementul şcolar

Consiliile de administraţie şcolare trebuie alcătuite majoritar din părinţi, pentru că doar ei sunt înclinaţi să apere interesele copiilor, în concurenţă cu alte interese. Consiliile de administraţie trebuie să primească dreptul de a angaja personalul didactic şi directorii şcolilor, să decidă asupra CDŞ (curriculumul la decizia şcolii), asupra activităţilor extracurriculare şi a nivelului de salarizare al personalului, aducând în şcoală şi fonduri importante extrabugetare, rezultate din donaţii, activităţi independente, închirieri, etc.

Până la urmă părinţii şi plătesc, prin taxe şi impozite, salariile personalului din şcoli. Se aplică principiul simplu: cine plăteşte, hotărăşte.

Această organizare şcolară ar elimina politizarea şcolilor, ar sigura bună funcţionare şi modernizare a instituţiilor de învăţământ.

Obiecţia că nu există părinţi capabili să se achite de astfel de sarcini este ridicolă. Adică, în corpul celor o mie sau două mii de părinţi dintr-o şcoală, nu găsim 10 părinţi cu studii superioare, economişti, jurişti, medici, profesori şi care să dorească să-şi aducă aportul la progresul copiilor lor? Cine poate crede aşa ceva!

Contribuţia administraţiei locale

Este importantă, mai ales prin fondurile de care dispune, dar obţinute tot din taxele şi impozitele plătite de părinţi. Cum majoritatea alegătorilor sunt părinţi, ar trebui să aibă tăria şi decizia de a impune administraţiei locale ce este bine pentru copiii lor, inclusiv în şcoală.

În concluzie

Dacă vom merge orbeşte înainte, înţepeniţi în cadrele arhitecturii instituţionale, curriculare, manageriale de acum 50 de ani, nu se va schimba nimic în şcoala noastră.

Să nu ne mirăm atunci că pleacă tinerii în alte ţări, în căutarea unei lumi mai bune, că nivelul de trăi este departe de cel din ţări cu educaţie performantă, că suntem în coada clasamentelor internaţionale care privesc educaţia.

Nu se va schimba mai nimic, nici de data aceasta, datorită inerţiei, lipsei de interes, neînţelegerii lumii în care ne aflăm, în special în clasa politică, care-şi dedică eforturile îmbogăţirii fără temei legal, pe seama funcţiilor deţinute temporar.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite