Trei sferturi din companiile austriece iau în considerare continuarea investiţiilor în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jumătate din sectorul bancar românesc este controlat de bănci austriece şi elene

Un studiu efectuat recent de Advantage Austria, Secţia comercială a Ambasadei Austriei, arată că 77% din companiile austriece prezente în Romania iau în considerare continuarea investiţiilor, urmărind modernizarea şi dezvoltarea capacităţilor deja existente.

Obiectivul principal al acestor măsuri este creşterea eficienţei şi productivităţii activităţii lor, creând, astfel, o bază solidă pentru a susţine noi angajări şi creşteri salariale.

Acelaşi studiu arată cum companiile austriece şi-ar dori un dialog deschis cu statul român, cerând măsuri concrete care să ducă la reducerea birocraţiei ca premisă esenţială pentru o creştere susţinută, asigurarea predictibilităţii fiscale şi susţinere pentru crearea unui cadru instituţional puternic pentru cursuri profesionale.

„Indicatorii comerciali din prima jumătate a anului 2017 sunt foarte pozitivi, încă o dovadă a relaţiei strânse dintre Austria şi România”, a spus Gerd Bommer, Consilierul Comercial al Ambasadei Austriei. „Comunitatea de business austriacă îşi doreşte să extindă angajamentul pe termen lung faţă de piaţa locală şi, astfel, majoritatea companiilor austriece iau în considerare extinderea operaţiunilor în următoarea perioadă. Există, aşadar, premise bune pentru creştere economică, dar stabilitatea, predictabilitatea fiscală şi statul de drept sunt imperative pentru a ne asigura că aceste planuri vor deveni realitate”, a precizat el.  

Austria este al doilea cel mai mare investitor de pe piaţa locală, cu o cotă de peste 14% din totalul investiţiilor străine din România, iar parteneriatul comercial dintre România şi Austria devine tot mai puternic. Conform celor mai noi date, comerţul bilateral dintre cele două ţări a ajuns la aproape 1,5 miliarde euro în primele şase luni ale acestui an, reprezentând o creştere de 5,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2016.

În ultimul deceniu, peste 7.200 de companii cu capital austriac au contribuit la dezvoltarea economiei româneşti şi au creat peste 100.000 de locuri de muncă în ţară.

Advantage Austria plănuieşte să extindă programa de învăţământ dual în mai multe oraşe din România, prin cursuri dedicate celor care vor să se specializeze în meserii legate de mecanică, mecatronică sau logistică.

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite