Senatorii au aprobat munca de acasă, dar au schimbat din temelii proiectul: au scos până şi cratima din „tele-muncă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de lege care reglementează munca la distanţă şi prin care un angajat va putea munci şi în altă parte decât la sediul unei firme a fost adoptat luni de senatori, în plen, fiind aduse 93 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 15 abţineri. Amendamentele aduse la proiectul aprobat iniţial de Guvern schimbă însă din temelii reglementările, până şi denumirea muncii de acasă.

Guvernul a adoptat proiectul de lege privind introducerea contractului de tip telemuncă la începutul lunii august, însă luni senatorii i-au adus o serie de modificări substanţiale.

În primul rând, printre amendamentele aduse, a fost aprobat cel care schimbă titlul legii, pentru ca sintagma „tele-muncă” să se scrie legat - „telemunca” -, şi nu cu cratimă, cum a propus iniţial Guvernul. Potrivit motivării aduse, conceptul de telemuncă „a fost abordat în doctrina de specialitate fără cratimă, având în vedere calchierea din limba engleză a cuvântului «telework»”. În acelaşi mod a fost modificată şi denumirea lucrătorului de acasă, din „tele-salariat” în „telesalariat”.

Totodată, pentru că telemunca presupune un caracter de flexibilitate, în sensul utilizării unor locuri de muncă „neconvenţionale”, a fost eliminat şi amendamentul care stabilea obligaţia aprobării de către angajator a locului unde angajatul urmează să îşi desfăşoare activitatea.

Salariatul va avea, însă, opţiunea de a lucra uneori la locul de muncă pus la dispoziţie de angajator.

În schimb, angajatorul nu va mai fi obligat nici „să asigure securitatea şi sănătatea în muncă la locurile de desfăşurare a activităţii de tele-muncă”.

Modificările prevăd, totodată, că angajatul va putea efectua muncă suplimentară, iar interdicţia ca telemunca să poată fi desfăşurată pe parcursul perioadei de probă a angajatului a fost eliminată.

Au mai fost modificate, totodată, şi cuantumurile amenzilor care pot fi date angajatorilor în caz de contravenţii. Aceştia vor fi amendaţi cu numai 10.000 de lei şi nu 20.000 de lei, în caz că nu respectă prevederile referitoare la obligaţia de a prevedea în mod expres în contractul individual de muncă sau în actul adiţional prestarea unei activităţi în regim de telemuncă.

Senatul este prima Cameră sesizată. Proiectul urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor.

Te-ar putea interesa şi:

Teleworking - munca de la distanţă, pe cheltuiala angajatorului. De când va fi reglementată şi în România

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite