Rata inflatiei - 0,9 la suta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rata inflatiei a fost, in luna iunie, de 0,9 la suta, cresterea cu 1,2 la suta a preturilor de consum la marfurile alimentare fiind cea care a stat la baza acestei evolutii, se arata intr-un comunicat

Rata inflatiei a fost, in luna iunie, de 0,9 la suta, cresterea cu 1,2 la suta a preturilor de consum la marfurile alimentare fiind cea care a stat la baza acestei evolutii, se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica (INS). Ca urmare, rata medie a inflatiei, cumulat pe primele sase luni, este de 5,7 la suta, in timp ce inflatia anualizata, calculata pentru perioada iunie 2002 - iunie 2003, de 14 la suta. Un nivel similar celui prognozat de guvern pentru acest an. Din datele INS reiese ca majorarea preturilor la produsele alimentare a fost determinata de scumpirile inregistrate la fructe proaspete (cu 9,1 la suta), la oua (cu 7,5 la suta) si la cartofi (cu 6,7 la suta). Pe lista scumpirilor se adauga si produsele de panificatie, care au fost vandute la preturi mai mari cu 3 la suta, datorita, in principal, scumpirii fainii. In schimb, branza, cateva legume si laptele de vaca au "marcat", potrivit INS, scaderi de preturi. Cifrele Statisticii mai arata ca, la marfurile nealimentare, preturile au urcat cu 0,6 la suta, cresteri mai importante fiind la autoturisme si piese de schimb (cu 1,8 la suta), frigidere (1,2 la suta) si articole de menaj (1,1 la suta). In cazul serviciilor, indicele de crestere a preturilor a fost, pe ansamblu, de 0,5 la suta. Cresteri de preturi s-au inregistrat la serviciile pentru ingrijiri medicale, cu 1,9 la suta, si la cele auto, cu 1,7 la suta. Deocamdata, rata inflatiei "sta" bine in graficul guvernului. Analistii sunt de parere ca scumpirile anuntate de la 1 iulie vor duce inflatia lunara peste 1,1 la suta, cel putin in urmatoarele doua luni. "Desigur, impactul acestor cresteri de preturi de la 1 iulie ar putea fi mai mi,c dat fiind ca suntem in perioada de vara, un sezon in care, de regula, cresterile de preturi sunt mici. Oricum, sa nu uitam ca, incepand din toamna, s-ar putea ca, pe fondul anticiparii unor imprumuturi aferente perioadei de iarna si al altor masuri cu caracter social ale guvernului, inflatia lunara sa depaseasca 1 la suta", ne-a declarat un analist economic.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite