Rasdaq suspenda societatile "balast"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rasdaq ramane locul tranzactiilor speciale care ascund reglarea unor afaceri "intre cunoscatori"

Rasdaq a suspendat de la tranzactionare actiunile a 55 de societati comerciale care nu indeplinesc conditiile necesare pentru a fi listate pe o piata reglementata. Este vorba de societati care nu au incheiat contract cu nici un registru, nu au inregistrat nici macar o tranzactie si, in plus, se afla in curs de lichidare, conform informatiilor de la APAPS. Este de asteptat ca saptamana viitoare un nou lot de circa 50 de societati sa fie suspendat de la tranzactionare. Decizia delistarii apartine Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, dar aceasta si-a anuntat deja intentia curatarii de balast a pietei Rasdaq. Din cele 4.978 societati listate pe aceasta piata, 223 sunt in prezent suspendate. 88 de societati aveau contract cu registrul Oltenia-Muntenia, suspendat recent de CNVM. De la inceputul anului s-au operat 129 delistari de societati (in 2001 - 456, iar in 2000 - 76). S-au inregistrat insa si 25 cereri de listare venite in principal din partea noilor societati create prin divizare. Zilele urmatoare vor fi listate 26 de societati rezultate din divizarea Neptun-Olimp. Din pacate, in acest an a fost listata doar o singura companie "eminamente" privata. O piata intr-un anonimat intretinut In primul semestru al acestui an valoarea tranzactiilor nu a depasit echivalentul a 32 milioane de dolari, cu 42% fata de aceeasi perioada din 2001. O explicatie a acestei scaderi o reprezinta faptul ca APAPS si Ministerul Finantelor par sa fi renuntat la vanzarile prin piata de capital (0,1% din total tranzactii). In acelasi timp, a scazut si numarul ofertelor publice de cumparare, acestea detinand doar 28,9% din total tranzactii. De la inceputul anului, cinci societati au adunat tranzactii de peste 1 milion de dolari - Asirom (2,26 milioane), Zahar Arad (2,11 milioane), Banca Carpatica Sibiu (2,01), Viromet (1,24), Cablul Romanesc (1,05), Napolact (1,04). Spre deosebire de Bursa de Valori, piata Rasdaq trebuie sa se "descurce" in conditiile in care are extrem de putine vedete, societati cu potential din punct de vedere economic (iar daca exista, sunt aproape inchise, ceea ce le face neatractive pentru investitorii in actiuni). In acelasi timp insa, prin cerintele mai putin stricte, in primul rand in ceea ce priveste transparenta, Rasdaq ramane locul tranzactiilor speciale care ascund reglarea unor afaceri "intre cunoscatori". Saptamana trecuta, spre exemplu, s-au incheiat tranzactii speciale cu actiuni Fibrex Savinesti la pretul unitar de 113.000 lei, in timp ce in piata cursul nu depasea 6.000 de lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite