Producătorii români de legume şi fructe au nevoie de tehnologii moderne pentru competitivitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda solului, tradiţiei şi climei bune, România este la nivelul anilor 90 din punct de vedere al tehnologiei, a declarat preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Legume şi Fructe din România, Vlad Gheorghe.

"Potenţialul României este inestimabil şi nu doar datorită solului fertil, ci şi a calităţii factorului uman. Noi avem experienţă pe care am demonstrat-o până în 1989, când aveam 3.000 de hectare de sere şi eram prezenţi în toate ţările europene şi din Balcani. Empiric, producem şi concurăm piaţa, dar am fost lăsaţi de izbelişte în privinţa concurenţei neloiale, chipurile din ţările intra-comunitare, dar, de fapt, există Turcia, care introduce prin Bulgaria. Din păcate, la noi, factorul cercetării a fost întrerupt 25 de ani, iar, dacă nu se doreşte ca domeniul cercetării să îşi arată adevăratele merite şi contribuţia pe care a avut-o în experienţa anterioară, vom sta la mâna oricărei tehnologii", a afirmat preşedintele asociaţiei producătorilor, în timpul lansării caravanei „Importanţa asocierii pentru succesul de piaţă al fermierilor din sectorul horticol”.

Caravana „Importanţa asocierii pentru succesul de piaţă al fermierilor din sectorul horticol” este organizată de Ambasada Olandei, în perioada 1-4 februarie 2016 şi se desfăşoară patru zone de referinţă pentru sector, respectiv în Bucureşti, Ruse (Bulgaria), Tecuci şi Iaşi. Experţii olandezi vor împărtăşi fermierilor români experienţa lor în acest sector şi rolul asocierii producătorilor agricoli, informează Agerpres.

În opinia lui Vlad Gheorghe, iniţiativa Olandei de a prezenta tehnologiile şi asocierea sunt "binevenite şi lăudabile", dacă se creează un parteneriat corect în care producătorii români să poată cumpăra tehnologie la dobânzile percepute de băncile olandeze.

„Olanda trebuie să înţeleagă că avem potenţial ştiinţific, avem destui doctori docenţi în ale agriculturii, dar nu avem din punct de vedere tehnic, adică cercetarea nu a produs tehnic, ca să fie în top cu ultimele tehnologii. Ei vor să îşi vândă tehnologia, iar noi suntem de acord să o cumpăram, dar să ne creeze condiţii să o cumpăram la dobânda băncilor din Olanda şi atunci suntem competitivi cu cine vor ei pe piaţă. Într-adevăr, Olanda deţine tehnologie ultramodernă pentru spaţii protejate, iar ca aplicare la nivelul României nu ne dorim, ca producători, decât o finanţare corectă, pentru că un hectar de seră înseamnă 1 — 1,2 milioane de euro investiţii. Care dintre bănci ar putea sa finanţeze un modul de 25 de hectare, în condiţiile în care rentabilitatea lui se amortizează în trei ani? Nu cred că vreuna dintre bănci ar fi un partener loial care să îţi dea o facilitate fiscală fără garanţii şi gajuri la 25 de milioane euro investiţie. (...) Dacă vor să ne ajute într-adevăr, să ofere tehnologia pe care o deţin la dobânda băncii din Olanda şi vă demonstrez practic că România îşi revine într-un an. Nouă ne trebuie construcţia şi noi putem plăti în producţie, iar dacă ne valorifică şi producţia este un dublu avantaj", a explicat Gheorghe.
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite